8 Minute
Probabil nu observați când ridicați o batoană proteică „fără zahăr” sau când alegeți o sodă cu conținut redus de calorii. Are un gust familiar, asemănător zahărului. Nu vă va crește glicemia într-un mod evident. Este promovat ca fiind inofensiv. Însă cercetări de laborator recente ridică o întrebare îngrijorătoare: ar putea eritritolul, alcoolul de zahăr prezent în mii de produse ambalate, eroda treptat mecanismele naturale de protecție ale creierului?
Cercetători de la Universitatea din Colorado au expus celule cultivate care alcătuiesc bariera hemato‑encefalică la concentrații de eritritol comparabile cu cele măsurate după ce o persoană bea o băutură îndulcită. Rezultatul a fost mai mult decât o simplă reacție: celulele stresate au răspuns printr‑un lanț de evenimente. Ce au observat oamenii de știință seamănă cu o reacție în lanț: un val de stres oxidativ, pierderea protecției antioxidante, funcție celulară compromisă și, în unele cazuri, moarte celulară. Pe scurt: bariera s‑a slăbit.
Cum un îndulcitor poate perturba protecția creierului
Bariera hemato‑encefalică funcționează ca o securitate selectivă la aeroport: permite trecerea nutrienților și a moleculelor esențiale și blochează toxinele și agenții patogeni. Celulele endoteliale și structurile de susținere preiau sarcina principală. Când aceste celule suferă stres oxidativ — un dezechilibru biochimic care le inundă cu molecule reactive cunoscute sub numele de radicali liberi — capacitatea lor de a regla permeabilitatea și tonusul vaselor se deteriorează.
În studiul din Colorado, eritritolul a înclinat acest echilibru în favoarea perturbării. Celulele au produs mai puține mecanisme antioxidante și au manifestat mai mulți markeri ai leziunii celulare. În același timp, îndulcitorul a interferat cu doi regulatorii centrali ai comportamentului vaselor de sânge: oxidul nitric, care relaxează vasele, și endotelin‑1, care le constrictează. Cu oxidul nitric suprimat și endotelin‑1 crescut, vasele sanguine pot rămâne contractate atunci când ar trebui să se dilate. Acest dezechilibru poate reduce aportul de oxigen și substanțe nutritive la nivelul țesutului cerebral — condiții care favorizează accidentul vascular ischemic, tipul cauzat de obicei când un cheag blochează fluxul sanguin.
A apărut încă o descoperire îngrijorătoare. Când se formează cheaguri de sânge, organismul mobilizează în mod normal activatorul tisular al plasminogenului (tPA), o enzimă care contribuie la descompunerea cheagurilor înainte ca acestea să producă leziuni durabile. Eritritolul părea să atenuze acest răspuns în celulele cultivate, ceea ce ar putea permite cheagurilor să persiste mai mult timp și să crească riscul de accident vascular cerebral.
Aceste indicii mecanistice se aliniază cu patternuri observate în epidemiologie. Mai multe studii observaționale au raportat rate mai mari de evenimente cardiovasculare la persoanele cu niveluri sanguine crescute de eritritol. Un cohort mare a constatat că participanții din cvartila superioară de expunere la eritritol aveau aproximativ de două ori riscul de evenimente cardiace majore comparativ cu cei din cvartila inferioară. Deși modelele observationale nu dovedesc cauzalitate, asocierea este suficient de consecventă pentru a justifica investigații suplimentare asupra legăturii între eritritol, tromboză și boală vasculară.
Context, avertismente și de ce sunt necesare mai multe teste
Există limite importante de avut în vedere. Lucrarea recentă a folosit celule izolate în plăci Petri. Celulele scoase din mediul lor nativ pot fi mai sensibile la factorii de stres decât cele încorporate în vase intacte sau în organisme întregi. Fluxul sanguin real, interacțiunile cu sistemul imunitar și buclele de feedback la nivel de organ lipsesc din astfel de setări. De aceea, oamenii de știință recomandă studii de urmărire folosind modele mai sofisticate — de exemplu, sisteme microfluidice tip „vas de sânge pe cip” care reproduc fluxul și arhitectura tisulară mai bine decât culturile statice de celule, precum și, în final, studii controlate pe animale și pe oameni.
Totuși, mecanismele observate — stres oxidativ, dezechilibru al oxidului nitric și al endotelinei‑1 și rezoluție compromisă a cheagurilor — sunt contribuabili bine stabiliți la bolile vasculare. A le vedea declanșate de eritritol într‑un cadru de laborator are relevanță clinică reală, nu doar anecdotică. Interpretarea acestor rezultate trebuie să includă o analiză critică a dozelor experimentale utilizate, a duratei expunerii și a felului în care valorile măsurate in vitro se compară cu expunerea umană reală după consumul repetat de produse îndulcite.
Eritritolul ocupă un loc special între înlocuitorii zahărului. Este un alcool de zahăr produs în mod natural în cantități mici de organism și prezent în unele fructe, ceea ce l‑a ajutat să evite recent anumite recomandări restrictive ale Organizației Mondiale a Sănătății care vizează mulți îndulcitori artificiali. Are gust de zahăr — aproximativ 70–80% din dulceața zaharozei — și se comportă similar în rețete, astfel încât producătorii de alimente îl preferă frecvent. Această utilitate explică ubiquitatea sa: batoane proteice, băuturi energizante, gustări „keto” și mii de alimente procesate au acum eritritol pe lista de ingrediente.
Reglementatori precum Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) și Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) recunosc în prezent eritritolul ca sigur pe baza datelor disponibile. Ce aduce această cercetare nouă este o nuanțare a discuției: evaluările de siguranță construite pe toxicitate pe termen scurt pot rata efecte subtile, cronice asupra sănătății vasculare și cerebrale care se acumulează pe luni sau ani de expunere repetată. Astfel de efecte pot fi dificil de detectat în studii de siguranță standard, concepute pentru a descoperi toxicitate acută, dar pot avea impact la nivel populațional dacă expunerea este larg răspândită.
Perspective ale experților
„Nu ar trebui să intrăm în panică,” spune Dr. Laura Mendes, fiziolog vascular și comunicator științific. „Dar trebuie să fim atenți. Când o substanță interferează cu semnalizarea oxidului nitric și cu căile de dizolvare a cheagurilor în modele experimentale, se aprinde un semnal de alarmă. Pașii adecvați următori sunt studii țintite pe animale și trialuri umane bine proiectate care măsoară funcția vasculară, biomarkeri ai coagulării și rezultate cognitive în timp.”
Dr. Mendes adaugă: „Pentru clinicieni și consumatori, concluzia practică este simplă: tratați eritritolul ca pe orice aditiv — util cu moderație, discutabil în exces. Dacă vă bazați zilnic pe mai multe produse fără zahăr, reevaluați obiceiul.”
Învățătura mai largă atinge știința nutriției în ansamblu. Aditivii alimentari noi pot fi adoptați rapid de industrie și consumatori înainte ca fiziologia pe termen lung să fie pe deplin înțeleasă. Această discrepanță creează un schimb: beneficii imediate, precum mai puține calorii și un control glicemic mai bun, comparativ cu posibile costuri cronice pentru sănătatea cardiovasculară sau cerebrală. Evaluarea riscului trebuie să includă nu doar toxicitatea acută, ci și efectele subtile asupra semnalizării vasculare, a inflamatiei cronice, a funcției endoteliale și a capacității de rezolvare a trombilor.
Până când vor apărea date umane mai definitive, persoanele care folosesc eritritol în mod intens — prin sucuri zilnice, batoane, sau șiruri de gustări cu conținut scăzut de calorii — ar putea dori să-și reconsidere obiceiurile. Alegerea alimentelor integrale, neprocesate, mai des poate reduce expunerea cumulativă la îndulcitori. Cereți transparență producătorilor: etichetele clare și datele despre cantitățile de eritritol din porție ajută consumatorii să decidă în cunoștință de cauză. Susțineți finanțarea pentru cercetări care trec dincolo de celulele în vase și care folosesc modele care reflectă mai bine modul în care organismul uman operează — modele microfluidice, studii pe animale relevante din punct de vedere al fiziologiei și, cel mai important, studii clinice umane controlate.
Din punct de vedere al sănătății publice, abordările care vizează reducerea expunerii la factori potențial dăunători atunci când alternativele nu sunt complet evaluate ar trebui cântărite cu atenție. Politicile de reglementare pot încuraja producătorii să limiteze dozele de eritritol din produsele de larg consum sau să investească în studii clinice care să evalueze efectele pe termen lung asupra sănătății vasculare și cognitive. În paralel, clinicienii ar putea monitoriza biomarkeri de coagulare și funcție endotelială la pacienții cu consum crescut de îndulcitori, în special la cei cu factori de risc cardiovascular preexistenți.
Pe scurt, descoperirile inițiale din laborator nu sunt verdictul final, dar constituie un semnal suficient de puternic pentru a justifica precauție și cercetări suplimentare. Totodată, subliniază importanța evaluării complete a siguranței alimentare, care să includă efectele cronice și subtile, nu doar toxicitatea acută. În acest sens, eritritolul devine un exemplu relevant al modului în care știința, reglementarea și deciziile consumatorilor trebuie să evolueze împreună pentru a proteja sănătatea publică.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu