8 Minute
Bunicii care își suflecă mânecile pentru a hrăni, juca sau ajuta la teme un nepot fac adesea mai mult decât să susțină logistica familiei. Cercetări recente sugerează că aceste interacțiuni pot contribui, de asemenea, la menținerea agilității mentale în etapele târzii ale vieții. În contextul preocupărilor tot mai mari privind îmbătrânirea cognitivă și prevenția demențelor, descoperirile ridică întrebări utile despre rolul activităților intergeneraționale în conservarea funcției cognitive.
Un studiu publicat în revista Psychology and Aging a urmărit aproape 3.000 de adulți vârstnici pe o perioadă de șase ani pentru a răspunde unei întrebări simple, dar relevante: contează îngrijirea nepoților pentru creierul bunicilor? Răspunsul este nuanțat, dar încurajator. Implicarea regulată — indiferent de forma pe care o ia — a fost asociată cu scoruri mai bune la teste de fluență verbală și memorie episodică, două măsuri comune folosite pentru monitorizarea îmbătrânirii cognitive.
Cum au măsurat cercetătorii îngrijirea și funcția cognitivă
Cercetătorii au folosit date din English Longitudinal Study of Ageing (ELSA), urmărind participanți cu vârsta de 50 de ani și peste între anii 2016 și 2022. Fiecare participant a raportat dacă oferea îngrijire nepoților, frecvența acestei îngrijiri și tipurile de sarcini implicate (hrană, joacă, supraveghere, ajutor la teme etc.). Funcția cognitivă a fost evaluată de trei ori pe parcursul ferestrei de studiu, concentrându-se în special pe fluența verbală — cât de ușor pot persoanele să recupereze cuvinte — și pe memoria episodică — capacitatea de a reaminti evenimente și detalii specifice.
Metodologic, studiul a controlat pentru variabile demografice și de sănătate care pot influența performanța cognitivă, cum ar fi vârsta, nivelul educațional, starea de sănătate auto-raportată și starea socială. Analizele longitudinale au permis cercetătorilor să observe traiectorii de schimbare pe termen lung, nu doar asocieri transversale, ceea ce întărește relevanța observațiilor privind legătura între implicarea în îngrijirea nepoților și evoluția cognitivă.
Rezultatul principal nu a arătat că mai multe ore se traduc automat în beneficii mai mari. În schimb, simpla implicare — fie doar câteva ore pe săptămână, fie mai mult — a corelat cu scoruri cognitive mai ridicate comparativ cu bunicii care nu erau implicați. Efectul a fost mai pronunțat în rândul bunicilor de sex feminin: bunicile care aveau grijă de nepoți au prezentat o rată de declin cognitiv mai lentă în timp comparativ cu bunicile care nu furnizau îngrijire.
Aceste rezultat indică faptul că prezența și activitatea regulată pot contribui la menținerea unor capacități cognitive esențiale, precum fluența verbală și memoria episodică, care sunt adesea primele domenii observate la evaluările de îmbătrânire cognitivă.
De ce ar putea ajuta îngrijirea creierul?
Sunt mai multe mecanisme plauzibile care explică de ce interacțiunea cu nepoții ar putea susține funcția cognitivă. În primul rând, activitățile cu copiii solicită în mod constant abilități lingvistice în timp real, recuperarea memoriei, schimbarea atenției între sarcini și reglarea emoțională — toate procese cognitive care, dacă sunt antrenate regulat, pot contribui la păstrarea și consolidarea rețelelor neuronale. Activități precum cititul, jocurile educative, explicarea unor concepte sau rezolvarea problemelor împreună stimulează încărcătura cognitivă zilnică și pot susține rezervele cognitive („cognitive reserve”).
Pe de altă parte, implicarea în creșterea nepoților favorizează angajarea socială și oferă un sentiment de scop și utilitate, factori asociați cu rezultate mai bune în sănătatea mentală și reducerea izolării sociale — două elemente care au fost legate constant de traiectorii cognitive mai favorabile la adulții în vârstă. Interacțiunile sociale frecvente activează sisteme emoționale și executive care sunt cruciale pentru adaptarea cognitivă la sarcini variate.
Totuși, corelația nu este automat echivalentă cu cauzalitatea. Persoanele care au o funcție cognitivă mai bună la momentul inițial sunt mai predispuse să-și asume roluri active, cum ar fi joaca sau ajutorul la teme. Cu alte cuvinte, a fi mental agil ar putea facilita implicarea în viața nepoților în primul rând. Autorii studiului recunosc acest efect de selecție potențial și solicită investigații longitudinale și experimentale suplimentare pentru a clarifica direcționalitatea relației.
Contextul în care apare îngrijirea contează, de asemenea. Autorul principal al studiului a subliniat că îngrijirea percepută ca fiind voluntară și susținută de familie poate genera beneficii foarte diferite față de îngrijirea resimțită ca obligatorie sau stresantă. Calitatea mediului de îngrijire — nu doar cantitatea de ore petrecute — pare să moduleze eventualele câștiguri cognitive. Sprijinul social, atmosfera familială și echilibrul dintre responsabilități și autonomie sunt factori care pot influența modul în care activitățile cu nepoții afectează sănătatea mentală.
Din punct de vedere biologic, mecanisme adiționale posibile includ reducerea hormonilor de stres pe termen lung datorită sensului acordat de rolul de bunic, precum și menținerea plasticității sinaptice prin activități complexe și variate. În combinație cu exerciții fizice regulate, alimentație adecvată și stimulare cognitivă deliberată, îngrijirea nepoților ar putea face parte dintr-un pachet de factori protectori împotriva declinului cognitiv.
Pe de altă parte, îngrijirea intensivă sau neplanificată poate genera oboseală, stres cronic și scăderea calității somnului, aspecte care au efecte negative documentate asupra funcției cognitive. De aceea, nu toate formele de îngrijire sunt echivalente: dimensiunile cantitative (orele/zi, numărul de zile) și calitative (voluntar, plăcut, susținut) trebuie luate în considerare în interpretarea oricărui beneficiu.
Practic, mesajul actual este mai degrabă orientativ decât prescriptiv. Implicarea activă cu nepoții pare a fi una dintre mai multe activități de stil de viață asociate cu păstrarea funcției cognitive în vârstă, alături de exercițiu fizic, contact social constant și activități mental stimulative (citit, jocuri de strategie, învățare continuă). O după-amiază de duminică cu povești și jocuri are potențialul să devină, în mod natural, un tip de antrenament cognitiv ușor și plăcut.
În plan practic, pentru a maximiza potențialele avantaje cognitive fără a transforma timpul de familie într-o intervenție clinică, este util să se promoveze activități variate, care combină stimularea verbală, memoria episodică și rezolvarea de probleme: cititul la voce, jocurile de potrivire, discuțiile despre evenimente recente, proiecte de artă și activități în aer liber care implică planificare și coordonare.
Există, de asemenea, implicații pentru politici publice și pentru programe comunitare. Programele intergeneraționale structurate, care pun accent pe voluntariat, schimburi educaționale și activități sociale planificate, pot oferi un cadru în care beneficiile cognitive pot fi accesibile fără a pune presiune excesivă asupra bunicilor. Aceste programe trebuie evaluate atent prin studii controlate pentru a stabili eficacitatea și limitele intervențiilor intergeneraționale în conservarea sănătății cognitive.
Pe plan științific, cercetările viitoare trebuie să desfășoare investigații care să despartă efectele selecției (persoanele mai sănătoase cognitiv se implică mai mult) de efectele cauzale ale îngrijirii. Modele experimentale, studii randomizate la scară mică în context comunitar și instrumente statistice avansate de control al variabilelor confondante pot contribui la clarificarea mecanismului. De asemenea, este important să se exploreze diferențele de vârstă, gen și cultură, pentru că dinamica familială și așteptările sociale variază semnificativ între comunități și pot modifica raportul dintre costuri și beneficii.
În concluzie, deși rezultatele nu livrează o rețetă universală, ele sugerează că activitățile intergeneraționale pot face parte dintr-un set mai larg de obiceiuri de viață ce sprijină sănătatea cognitivă la vârstnici. În același timp, contextul, calitatea îngrijirii și capacitatea individuală rămân factori cheie în evaluarea potențialului efect. Următoarele etape de cercetare vor trebui să detalieze mecanismele, să clarifice diferențele după gen și vârstă și să determine dacă programe structurate pot amplifica beneficiile fără a delegitima natura relaxată și afectivă a timpului petrecut cu nepoții.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu