8 Minute
Hidrogenul nu ar trebui să fie dramatic. Este un element simplu, invizibil și prezent în liniște în întregul cosmos. Totuși, luni, la Centrul Spațial Kennedy al NASA, el a transformat repetiția generală pentru Artemis II într-un exercițiu tensionat, care a impus intervenții practice și rezolvare imediată de probleme. Această situație a scos la iveală importanța managementului combustibilului criogenic și a procedurilor de siguranță la sol, precum și fragilitatea unor pași aparent banali din pregătirea unei lansări spațiale. În plus, a subliniat modul în care fiecare anomalie tehnică poate avea consecințe operaționale și calendaristice asupra unei misiuni cu echipaj.
Tehnicienii au început încărcarea Sistemului de Lansare Spațială (Space Launch System - SLS) de 322 de picioare cu hidrogen lichid și oxigen suprarăcit în jurul prânzului, încercând să reproducă procesul de alimentare de mai multe ore care precede o lansare reală. Planul era simplu: să încarce peste 700.000 de galoane în stadiul central și să mențină starea propulsoarelor pline, simulând momentele imediat anterioare decolării. Această operațiune implică nu doar umplerea rezervoarelor, ci și monitorizarea atentă a presiunilor, a debitului și a schimbărilor termice care apar când un sistem complex trece de la condiții ambientale la condiții criogenice. În câteva ore, echipele au detectat o acumulare neașteptată de hidrogen lângă baza rachetei și au oprit încărcarea de două ori pentru a investiga sursa, implicând măsurători suplimentare, inspecții vizuale și manevre de purjare (purge) pentru a elimina concentrațiile periculoase.
Scene similare vor fi familiare inginerilor care au trecut prin încetinirea numărătorii inverse la prima lansare a SLS în 2022. Atunci, scurgerile persistente de hidrogen au amânat debutul rachetei și au obligat NASA să regândească procedurile de etanșare, configurațiile suportului la sol și fluxurile de lucru de pe platforma de lansare. Învățăturile din acea experiență — de la tipurile de garnituri folosite, la poziționarea supapelor și procedurile de purjare repetabilă — au fost reutilizate luni, când agenția a implementat aceleași tehnici de atenuare în timp ce echipajele monitorizau manometrele, linile de purjare și senzori de scurgeri. Această revizuire continuă a proceselor reflectă cultura ingineriei spațiale, în care modificările incremental validate la sol cresc încrederea că sistemele vor funcționa corect în zbor, protejând astfel viața astronauților și hardware-ul valoros.
Patru astronauți — trei americani și un canadian — au urmărit repetiția de la distanță din Houston, unde se află în carantină preventivă. Aceștia se pregătesc pentru o călătorie de aproximativ 10 zile care îi va duce pe lângă Lună și dincolo de partea ei opusă înainte de a se întoarce pe Pământ. Nu este vorba despre inserție pe orbită lunară sau despre o aterizare: misiunea Artemis II este un test de sistem menit să valideze sistemele de susținere a vieții, navigație și comunicații ale navei Orion cu oameni la bord. Programul de pregătire include simulări de urgență, verificări medicale, scenarii de abort și exerciții de interoperabilitate între navă și centrele de control de la sol; toate acestea devin cu atât mai critice în contextul unui sistem de propulsie care folosește hidrogen lichid, unde dinamica temperaturii și a presiunii afectează comportamentul suprafețelor, etanșărilor și conductelor.
Calendariul misiunii, riscurile și ce este în joc
De ce contează atât de mult un hiccup la alimentare? Răspunsul este atât practic, cât și dictat de calendar. Oportunitățile de lansare pentru o trecere în jurul Lunii (lunar flyby) sunt constrânse de mecanica orbitală—poziția relativă a Pământului și Lunii în raport cu traiectoria necesară—dar și de logistică: disponibilitatea echipamentelor de urmărire, recuperare și a resurselor de securitate la sol. Pentru februarie, NASA avea o fereastră îngustă și doar câteva zile viabile. Agenția a anunțat că, în cel mai bun scenariu, plecarea echipajului ar putea fi amânată până duminică. Dacă racheta nu va fi declarată aptă pentru zbor până pe 11 februarie, misiunea ar fi devansată în luna martie, deoarece geometria traiectoriei spre spațiul îndepărtat și disponibilitatea activelor de urmărire și recuperare permit puțină flexibilitate. Aceasta înseamnă că fiecare oră de diagnosticare trebuie echilibrată cu consecințele asupra ferestrelor de lansare, costurilor operaționale și programelor conexe din cadrul programului Artemis.
Echipele la sol încearcă să găsească un echilibru între prudență și presiunea calendaristică. Umplerea rezervoarelor cu propulsoare criogenice este intrinsec riscantă: moleculele de hidrogen sunt foarte mici și predispuse la scurgeri, iar comportamentul lor la temperaturi criogenice diferă fundamental de cel la temperaturi ambiante. La temperaturi foarte scăzute, materialele se contractă, garniturile pot pierde elasticitate, iar diferențele de temperatură creează gradienti de presiune care pot forța gazele prin microfisuri. Inginerii folosesc un set stratificat de diagnostice — tendințele de presiune, detectoarele de scurgeri sensibile la hidrogen, inspecțiile vizuale cu camere termale și manevre de purjare repetabile — pentru a identifica și a rezolva infiltrațiile fără a introduce noi moduri de defectare. Analiza datelor în timp real, combinată cu teste scalate și proceduri validate anterior, permite echipelor să determine dacă o acumulare este locală și eliminabilă sau indică o problemă sistemică ce necesită intervenții mai profunde.
La nivel uman, problema este una de încredere și de gestionare a așteptărilor. Perioada de carantină a echipajului a durat deja mai mult de o săptămână și jumătate; orice pauză, anulare sau prelungire adaugă stres planificărilor operaționale și așteptărilor publice. Un rulaj de diagnostic reușit ar restabili avansul logistic și moral, iar o întârziere prelungită ar oferi echipelor mai mult timp pentru a analiza materialele, etanșările și componentele critice, dar ar împinge înapoi și etapele ulterioare ale programului Artemis care depind de datele obținute în acest zbor. Astfel, deciziile tehnice din zilele curente influențează priorități politice, alocări bugetare și colaborări internaționale în domeniul explorării lunare.
Programul Artemis al NASA urmărește stabilirea unei prezențe umane susținute pe și în jurul Lunii, un obiectiv mult mai ambițios decât incursiunile rapide din era Apollo. Artemis II reprezintă o bornă — un demonstrator care trebuie să arate că sistemele navei spațiale funcționează conform specificațiilor atunci când sunt implicate persoane. Pentru aceasta, testele de integrare și validare a sistemelor de mediu, comunicații, navigație și propulsie trebuie să fie exhaustive. Problemele mici, acum, cum ar fi o acumulare de hidrogen încăpățânată, sunt exact genul de defecte pe care inginerii preferă să le rezolve la sol, nu în timpul unui zbor. Rezolvarea lor previne scenarii de abort complicate sau de risc pentru echipaj, și asigură că datele științifice și operaționale colectate de misiune vor fi valide și folosibile pentru etapele următoare ale programului Artemis, inclusiv pentru Artemis III, care are ca scop o aterizare cu echipaj pe Lună.
NASA va continua să facă depanare, să modifice proceduri și să ruleze diagnostice până când echipele vor avea încredere în integritatea sistemului de propulsibil. Cei responsabili vor compara date istorice, vor schimba configurații de etanșare, iar dacă va fi necesar se vor executa operațiuni de înlocuire a componentelor critice la sol. Timpul presează, supapele sunt reci, iar următorul pas al agenției va modela viitorul apropiat al explorării umane lunare. În paralel, se vor actualiza planurile de comunicare publică și coordonarea internațională a activităților de urmărire și recuperare, astfel încât, indiferent de rezultatul imediat, lecțiile extrase să îmbunătățească robustețea programului pe termen lung.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu