8 Minute
Sub un scenariu de încălzire puternică, ghețarii de pe glob riscă să dispară într-un ritm îngrijorător și cu consecințe pe termen lung. Proiecțiile recente indică faptul că, dacă temperatura medie globală va crește cu aproximativ 4°C, mii de ghețari ar putea fi pierduți anual înainte de mijlocul secolului, remodelând peisajele montane, fluxurile de apă dulce și contribuțiile la creșterea nivelului mării pentru generațiile viitoare. Aceste proiecții sunt bazate pe modele climatice integrate și analiza masei de gheață, care calculează răspunsul ghețarilor la un forțaj termic persistent, schimbări în precipitații și fenomene asociate, precum topirea suprafeței, înfundarea văilor cu ape de topire și instabilitatea morfologică. Dispariția ghețarilor nu înseamnă doar pierderea unor forme spectaculoase de relief; înseamnă reducerea rezervelor naturale de apă, perturbarea ecosistemelor montane, riscuri noi pentru gestionarea resurselor și consecințe socio-economice în comunitățile dependente de resursele glaciare.
Cât de rapid ar dispărea ghețarii?
Modelele climatice și hidrologice indică faptul că, într-o lume încălzită cu aproximativ 4°C, ritmul pierderii ghețarilor ar putea atinge cote dramatice: până la aproximativ 4.000 de ghețari dispăruți pe an în jurul mijlocului anilor 2050. Această rată anuală ridicată înseamnă o reducere rapidă a numărului total de ghețari pe parcursul secolului. Dacă tendințele modelate se mențin, populația globală de ghețari ar putea fi redusă semnificativ — rămânând doar în jur de 9% din numărul actual, adică aproximativ 18.288 de ghețari până în 2100, în cadrul acelui scenariu sever. Aceste cifre nu sunt simple statistici: ele reflectă capacitatea de stocare a apei dulci sub formă solidă, structuri ecologice fragile și repere culturale sau turistice care susțin economii locale. Pentru planificatori, manageri de apă și comunitățile montane, aceste proiecții sunt un semnal clar că atât măsurile de reducere a emisiilor (mitigare), cât și strategiile de adaptare trebuie accelerate pentru a minimiza pierderile și perturbările asociate cu dispariția ghețarilor.
Momentul pierderilor diferă în funcție de regiune — gheața mică dispare rapid
Punctul de vârf al pierderii ghețarilor nu se produce simultan pe toată planeta; el variază în funcție de mărimea ghețarilor, altitudine, latitudine și regimul de precipitații. Regiunile dominate de ghețari de munte mici — precum Alpii europeni sau porțiunile subtropicale ale Anzilor — sunt deosebit de vulnerabile și pot înregistra cele mai rapide pierderi. În astfel de zone, jumătate din ghețari ar putea dispărea în doar două decenii, ceea ce înseamnă schimbări rapide ale hidrologiei locale, reducerea aporturilor de apă în sezoanele secetoase și diminuarea potențialului turistic legat de peisajele cu gheață. Ghețarii mici răspund mai repede la variații climatice din cauza masei limitate și a suprafeței relativ mari expuse topirii; aceștia au o capacitate mică de a „stoca” frigul sezonier, astfel orice creștere persistentă a temperaturii duce rapid la retragere și franjuri morfologice instabile.
Gheața mare persistă mai mult, dar tot se diminuează
În contrast, regiunile caracterizate de mase de gheață mai mari — cum ar fi Groenlanda ori părți ale periferiei Antarcticii — vor înregistra adesea un vârf al dispariției într-o perioadă mai târzie a secolului. Procesele fizice care guvernează pierderea acelor calote glaciare și ghețari mari sunt diferite: masa voluminoasă necesită mai mult timp pentru a reacționa, iar mecanismele de pierdere includ pe lângă topirea suprafeței și dinamica calotelor, fracturarea și terminările în apă care pot accelera pierderea prin desprinderi de gheață (calving). Totuși, chiar și aceste mase „lente” sunt pe traiectorii de retragere netă într-un climat mai cald, contribuind semnificativ la creșterea nivelului mării pe termen lung. Persistența relativă a gheaței mari nu oferă o soluție de continuitate pentru resursele de apă în regiunile dependente de cei mai mici ghețari montani: pe măsură ce ghețarii mici dispar rapid, ponderea aportului din ghețarii mari nu poate compensa complet efectele locale imediate.
De ce ritmul scade spre sfârșitul secolului
Observarea unei reduceri a ratei anuale de pierdere a ghețarilor spre sfârșitul secolului nu trebuie interpretată ca o revenire la normal sau ca un semn de recuperare; în termeni practici, această scădere este consecința faptului că un număr foarte mare de ghețari deja nu mai există, iar restul ghețarilor tind să fie mai mari și mai lente în răspunsul lor la încălzire. Într-un teritoriu precum Alpii, cercetătorii subliniază că rata pierderii va coborî spre aproape zero în statistici doar pentru că „nu mai sunt ghețari” în număr comparabil. Asta indică o transformare ireversibilă a peisajului montan: zone care în trecut funcționau ca rezervoare naturale de apă și ca surse regulate de debit pentru bazine hidrographice vor avea un comportament hidrologic complet modificat. În plus, pe măsură ce rămân mai puține ghețari, cei care persistă sunt adesea situați la altitudini superioare, în microclimaturi mai reci, sau sunt calote care beneficiază de factori locali ce încetinesc topirea. Această „selecție” naturală a ghețarilor rămânători schimbă distribuția geografică a resurselor de apă glacială, ceea ce complică strategia de gestionare a resurselor la scară națională și transfrontalieră.
Ce înseamnă asta pentru comunități și ecosisteme
Efectele dispariției accelerate a ghețarilor sunt complexe și variate, afectând infrastructura, securitatea alimentară, biodiversitatea și economia locală. Pentru comunități, pierderea ghețarilor înseamnă pierderea unei surse de apă stabilă în perioadele calde sau uscate; multe râuri alimentate parțial de topirea zăpezilor și a ghețarilor prezintă maxime de debit temporale și fluxuri sezoniere care pot să nu se mai repete. Aceste schimbări afectează irigațiile agricole, producția de energie hidroelectrică și abastecerile urbane — în special în zone unde resursele alternative sunt limitate. În același timp, pierderea ghețarilor influențează regimul sedimentelor în văi, ceea ce poate provoca prejudicii infrastructurii de alimentare cu apă, barajelor și drumurilor. Din perspectiva ecologică, ecosistemele alpine și specii endemice care sunt dependente de microhabitate create de gheață și ape reci se confruntă cu pierderi de habitat sau modificări ale lanțurilor trofice. Pentru turism, atracțiile legate de ghețari — trasee, alpinism, stațiuni — vor suferi scăderi ale vizitatorilor și venituri reduse, obligând comunitățile să-și regândească ofertele economice.
- Securitatea apei: Apa de topire a ghețarilor susține cursuri de apă și sisteme de irigații; dispariția lor pune în pericol aprovizionarea sezonieră cu apă și stabilitatea agriculturii locale.
- Creșterea nivelului mării: Topirea ghețarilor contribuie la creșterea globală a nivelului mării, în combinație cu pierderea masei din calotele glaciare; acest lucru intensifică riscurile pentru zonele de coastă, infrastructură și populațiile vulnerabile.
- Biodiversitate și turism: Ecosistemele montane și economiile locale dependente de turismul legat de ghețari vor fi puternic afectate, cu pierderi de specii, noi presiuni asupra habitatelor și declin economic în comunitățile dependente.
Răspunsurile la aceste provocări includ politici de reducere a emisiilor pentru a limita încălzirea globală, politici de gestiune adaptativă a apei, planuri de prevenire a riscurilor naturale (alunecări de teren, inundații torențiale cauzate de lacuri glaciare instabile), conservare a zonelor fragile și investiții în infrastructură rezilientă. Măsurile de adaptare pot include optimizarea stocării apei la nivel local (de exemplu, rezervoare, gestionarea zăpezii), gestionarea cererii de apă prin practici agricole eficiente, dezvoltarea alertelor timpurii pentru riscuri asociate cu degajări de apă glacială și colaborarea transfrontalieră pentru bazine hidrografice comune. De asemenea, este esențială creșterea capacității științifice și monitorizarea continuă a ghețarilor, prin observații satelitare, studii de teren și modele integrate de hidroglaciologie, pentru a informa deciziile politice bazate pe date și pentru a evalua scenarii alternative de acțiune.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu