10 Minute
Am stat odată la mai puțin de un kilometru de o față de gheață care, literalmente, câștiga teren. Sunetul era un tunet constant, jos — crăpături, gemete, plăci de gheață prăbușindu-se — și peste noapte panta pe care o străbătusem cu o zi înainte părea mai aproape. Avânturile pot fi așa: bruște, necruțătoare și ciudat de rapide pentru ceva măsurat în secole.
Viteza surprinzătoare a avânturilor glaciare
Nu toți ghețarii se comportă la fel. Majoritatea se retrag în liniște pe măsură ce clima se încălzește, micșorându-se an de an. Un mic procent, însă, fac contrariul. Își schimbă modul de funcționare și accelerează de la un târâit leneș la zeci de metri pe zi. Uneori ating vârfuri de peste 60 de metri pe zi, menținând un asemenea ritm furios luni sau chiar ani. Este o schimbare violentă de tempo — un ghețar care părea staționar luni poate deveni un pericol în mișcare până vineri.
Oamenii de știință numesc acest fenomen avânt glaciologic. Nu este fluxul constant de gheață sub acțiunea gravitației descris în cărțile de specialitate; este o stare tranzitorie, de obicei inițiată de procesele care au loc la baza ghețarului. Apa de topire, prinsă sub stratul de gheață, se comportă ca un ulei hidraulic. Reduce frecarea și permite masivelor plăci de gheață să alunece înainte. Când rețeaua subglaciară de drenaj se reorganizează sau se deschide brusc și apa se scurge, ghețarul poate frâna abrupt și încetini, uneori în câteva zile, alteori pe parcursul anotimpurilor.
Mecanica din spatele avântului implică interacțiuni complexe între tensiunea la bază, temperatura gheții, compoziția sedimente-lor subiacente și fluxurile de apă. Capacitatea bazei de a se deforma — în special atunci când există sedimente moi sau nisipoase — favorizează alunecarea rapidă. De asemenea, modificările în regimul termic al ghețarului (de exemplu, tranziția între ghețar „rece” și ghețar „tâmplând” apă la bază) pot schimba echilibrul între vâscozitatea internă a gheții și forțele de frecare la talpă.
Ghețarul Nathorstbreen din Svalbard oferă un exemplu dramatic. Începând din 2008 a intrat într-un avânt, avansând cu peste 15 kilometri în aproximativ un deceniu. Hărțile de teren au trebuit rescrise. Cursurile râurilor s-au schimbat. Pământul care părea permanent nu mai era. Acest tip de mobilitate poate remodela rapid topografia locală și recalibra riscurile hidrologice într-o regiune.
Ghețari aflați în avânt în regiunea Panmah a Karakoramului, Asia înaltă.
Unde se concentrează avânturile — și de ce contează
Recent am catalogat peste 3.000 de ghețari care au intrat cel puțin o dată în avânt. Acest număr reprezintă doar aproximativ 1% din totalul ghețarilor globali, dar pentru că ghețarii în avânt tind să fie mari, ei însumează aproximativ 16% din suprafața glacială mondială. Nu sunt împrăștiați aleatoriu. În schimb, ghețarii în avânt se concentrează în câteva regiuni: părți ale Arcticii, Karakoram și alte masive montane din Asia înaltă, precum și Anzii. Sunt rari în locuri fie prea calde — gândiți-vă la Alpii Europeni — fie prea reci și uscați, cum este majoritatea Antarcticii.
Motivul clusterizării este un amestec de climă, geologie și dimensiune a ghețarului. Gheața groasă așezată peste sedimente deformabile încurajează avântul; la fel și un climat care produce suficientă topire pentru a unge baza ghețarului, dar nu atât de mult încât să genereze un debit continuu ridicat care să mențină o alunecare constantă. Astfel se creează condițiile pentru acumularea de tensiune și eliberarea ei sub formă de avânt.
De ce ar trebui să ne pese? Pentru că avânturile nu sunt doar o curiozitate geologică. Ele pot fi periculoase. Gheața avansantă poate acoperi drumuri și ferme, îngropa infrastructură și bloca cursuri de apă, formând lacuri instabile care se pot dresa brusc. Când lacurile barate de gheață cedă, inundațiile cu forță mare (GLOF – glacial lake outburst floods) pot curge în aval și distruge comunități, poduri și drumuri. Regiunea Karakoram a experimentat repetat acest tipar. De exemplu, ghețarul Shisper a creat un lac care s-a scurs de mai multe ori între 2019 și 2022, afectând în mod repetat Autostrada Karakoram, o legătură vitală între Pakistan și China.
Gheața care se mișcă rapid pune, de asemenea, presiune pe mobilitatea umană. În Svalbard și în locuri similare, ghețarii sunt utili ca rute de iarnă; apariția bruscă a crevasse-urilor în timpul unui avânt poate întrerupe accesul către comunități izolate, instalații de cercetare și rute de alpiniști. Când ghețarii în avânt ajung la mare, ei pot elibera un număr mare de aisberguri într-un interval scurt, complicaând navigația, pescuitul și turismul.
Mai mult, din perspectiva managementului resurselor, schimbări bruște în dinamica ghețarilor pot modifica aportul de apă sezonier — inițial sporind debitul și apoi reducându-l pe termen lung pe măsură ce ghețarul se subțiază. Aceste efecte au consecințe pentru agricultură, aprovizionarea cu apă și producția hidroenergetică în regiunile dependente de topirea ghețarilor.
Cum rescriu schimbările climatice comportamentul avânturilor
Nu există o singură tendință clară la scară globală. În unele regiuni avânturile au devenit mai rare pe măsură ce ghețarii își pierd masa; în altele, ele devin mai imprevizibile, apărând mai devreme sau durând perioade diferite față de înregistrările istorice. Vremea extremă este o nouă carte wildcard: câteva furtuni puternice de ploaie sau un sezon anormal de cald pot modifica regimul de apă subglaciar și pot precipita un avânt. Asta înseamnă că zone care nu au găzduit istoric ghețari în avânt ar putea începe să le experimenteze pe măsură ce atmosfera se încălzește și ciclul hidrologic se intensifică.
Un exemplu ilustrativ este Peninsula Antarctică, care se încălzește rapid: zone odinioară prea reci și uscate pentru a susține rețele complexe de apă de topire la bază ar putea dezvolta astfel de sisteme pe măsură ce temperaturile cresc. În asemenea scenarii, riscăm apariția unor riscuri noi pentru infrastructură științifică, porturi și comunități costiere, pentru care planificarea adaptativă este momentan insuficientă.
Mai mult, modificările în regimul precipitațiilor — nu doar în temperatură — pot juca un rol central. Creșterea frecvenței ploilor intense pe versanți glaciare poate furniza impulsuri de apă subglaciară care declanșează sau intensifică avânturile. Aceasta determină o complexitate suplimentară pentru modelele climatice și hidrologice care încearcă să prevadă comportamentul viitor al ghețarilor.
Context științific și implicații
Pentru a înțelege avânturile sunt necesare observații la scară multiplă. Serii temporale din satelit dezvăluie momentul și magnitudinea accelerațiilor; munca de teren investighează baza ghețarului și măsoară presiunea apei; modelele numerice testează cum evoluează rețelele de drenaj subglaciar. Fiecare abordare acoperă un unghi mort lăsat de celelalte: de exemplu, sateliții pot detecta schimbările de viteză, dar nu pot, de obicei, măsura direct presiunea apei la talpă; foraje și instrumentații de teren fac acest lucru, dar sunt limitate la puncte locale.
Din perspectiva gestionării riscului, cercetarea are valoare practică. Sisteme de avertizare timpurie pentru lacuri barate de gheață, planificarea rutelor care iau în calcul posibile izbucniri de crevasse și amplasarea infrastructurii astfel încât să evite căile probabile de avânt sunt toate rezultate tangibile ale unei științe a avânturilor mai bune. Pentru comunitățile din aval, capacitatea de a prezice care avans va produce un baraj și care nu poate face diferența între o schimbare benignă și o catastrofă. În plus, scenarii de risc și planuri de evacuare bine puse la punct pot diminua pierderile în evenimentul unei cedări a unui lac barat de gheață.
Integrarea datelor din mai multe surse — InSAR, imagini optice, GNSS pentru monitorizare de precizie, seismologie pentru detectarea mișcărilor bruște și măsurători de presiune în foraje — oferă cea mai robustă imagine a proceselor subiacente. Combinarea acestor observații cu modele hidrodinamice și de deformare a gheții permite testarea scenariilor și estimarea probabilităților unor evenimente extreme.
Opinia expertului
„Ghețarii în avânt ne amintesc că criosfera ne poate surprinde”, spune dr. Mira Patel, glaciolog la University of Leeds. „Credeam că avânturile sunt curiozități rare; acum vedem că ele pot remodela peisaje și vieți. Monitorizarea îmbunătățită — prin satelit, aerian și la sol — este singura cale de a trece din management reactiv la unul proactiv.”
Metode de cercetare și perspective viitoare
Inventarele la scară largă combină hărți istorice, imagini din satelit și rapoarte de teren pentru a identifica avânturile trecute. Instrumentele de învățare automată ajută la detectarea schimbărilor abrupte de viteză din decenii de date satelitare, automatizând identificarea semnalelor de avânt într-un volum mare de imagini. Totuși rămân întrebări importante: ce determină intervalul de recurență al unui ghețar în avânt, cum vor modifica tiparele de precipitații configurația subglaciară și care regiuni se vor transforma din liniștite în active pe măsură ce clima evoluează?
Tehnologii precum radarul cu apertură sintetică interferometrică (InSAR) și seriile optice de înaltă rezoluție îmbunătățesc detectarea accelerațiilor rapide. Dronele și măsurătorile aeriene permit cartografierea detaliată a coroanelor și a terenului din jurul ghețarilor, iar instrumentele de foraj oferă acces la condițiile de la baza ghețarului. Modele numerice, de la aproximații de tip shallow-ice la rezolvări full-Stokes integrate cu modele de hidraulică subglaciară, sunt folosite pentru a testa ipoteze și a genera proiecții.
Cuplarea acestor instrumente de teledetecție cu campanii de teren țintite, care măsoară compoziția bazei și presiunea apei, va fi crucială. Scopul nu este doar academic — este de a furniza informații acționabile comunităților care trăiesc în umbra ghețarilor în avânt. Strategii de gestionare care includ monitorizare continuă, scenarii de intervenție și implicarea locală pot reduce vulnerabilitatea.
Avânturile oferă o lecție mai amplă: criosfera nu este nici uniform fragilă, nici uniform rezistentă. Ea conține sisteme dinamice care pot accelera fără avertisment, amplifica riscurile locale și sfida predicțiile simple. Pregătirea pentru această imprevizibilitate este o necesitate practică pentru oricine locuiește în aval sau proiectează drumuri, poduri și așezări lângă gheață.
Ghețarii în avânt sunt unul dintre cele mai clare memento-uri ale naturii că, într-o lume care se încălzește, schimbarea poate fi bruscă — și, adesea, vine dinspre bază.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu