5 Minute
Aisberguri în Golful Disko (vestul Groenlandei) desprinse de Jakobshavn Isbrae, unul dintre ghețarii de ieșire cu cea mai rapidă mișcare din lume. Pierderea de masă a calotei glaciare din Groenlanda a contribuit cu aproape 2 cm (trei sferturi de inch) la creșterea globală a nivelului mării în ultimele trei decenii. Credit: Torbjörn Törnqvist/Tulane University
Epoca sateliților confirmă proiecțiile climatice timpurii
Trei decenii de altimetrie satelitară și monitorizare oceanică confirmă că proiecțiile globale privind nivelul mării realizate la mijlocul anilor 1990 au fost, în linii mari, corecte, deși au subestimat contribuțiile provenite din topirea calotelor glaciare. O nouă analiză realizată de cercetători de la Tulane University, publicată în Earth’s Future, a comparat proiecțiile Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC) din 1996 cu creșterea observată înregistrată de la începutul măsurătorilor prin satelit, la începutul anilor 1990.
Evaluarea IPCC din 1996 a prevăzut aproximativ 8 cm (circa 3 inch) creștere a nivelului mediu global al mării în următorii 30 de ani. Observațiile arată că nivelul mediu global a crescut cu aproximativ 9 cm — o corespondență apropiată. Totuși, modelele din acea perioadă au subestimat ritmul de pierdere de gheață din calotele glaciare ale Groenlandei și Antarcticii cu mai mult de 2 cm (aproximativ un inch).
Fundal științific și progrese în măsurători
Misiunile de altimetrie satelitară începând din anii 1990 (de exemplu TOPEX/Poseidon și, ulterior, seria Jason) au oferit măsurători continue și precise ale înălțimii suprafeței oceanului. Împreună cu mareografele și datele misiunilor gravitaționale, aceste misiuni au permis oamenilor de știință să distingă atât tendințele globale, cât și modelele regionale ale creșterii nivelului mării. Pe parcursul celor 30 de ani, rata medie a echivalat cu aproximativ o optime de inch pe an; analize recente ale NASA indică faptul că această rată s-a dublat pe întreaga perioadă.
Variabilitate regională și factori determinanți
Creșterea nivelului mării nu este uniformă. Diferențele regionale sunt generate de modificări ale circulației oceanice, tipare atmosferice, stocarea apei pe teren și răspunsuri gravitaționale și flexurale la redistribuirea masei pe măsură ce gheața se topește. Studiul Tulane subliniază că îmbunătățirea prognozelor regionale — traducerea proiecțiilor globale în scenarii locale și acționabile pentru litoralurile vulnerabile, cum ar fi sudul Louisianei — este o prioritate urgentă pentru planificatori și factorii de decizie. Îmbunătățirile în altimetria satelitară, monitorizarea oceanică și modelarea regională de înaltă rezoluție sunt esențiale pentru planificarea costieră rezilientă.
Ce a fost subestimat: dinamica calotelor glaciare
Modelele timpurii reprezentau limitat modul în care apele oceanice mai calde pot destabiliza din partea inferioară sectoare marine ale Calotei Antarctice și schimbările rapide de debit ale ghețarilor din Groenlanda. Observațiile au arătat atât descărcări de gheață mai rapide, cât și feedback-uri mai complexe decât se anticipa. Aceste lacune explică de ce contribuțiile calotelor glaciare la creșterea nivelului mării au fost mai mari decât s‑a prevăzut și de ce proiecțiile includ acum o gamă mai largă de rezultate posibile, inclusiv scenarii cu probabilitate redusă, dar cu impact mare, precum colapsul rapid al calotelor de gheață.
Pentru comunitățile de coastă și planificatorii de infrastructură, această incertitudine se traduce prin necesitatea unor strategii flexibile, conștiente de risc, care să ia în considerare atât estimările centrale, cât și coada distribuției probabilistice.
Perspective ale experților
"Comparația dintre proiecțiile timpurii și 30 de ani de observații ne oferă încredere în fizica de bază încorporată în modelele climatice, dar evidențiază și rolul central al dinamicii gheții — o frontieră în cercetarea criosferei," afirmă dr. Maya Alvarez, om de știință imaginar specializat în sisteme costiere. "Investițiile în misiuni satelitare susținute, campanii glaciologice in situ și modelare regională de înaltă rezoluție vor determina cât de eficient putem transforma prognozele globale în planuri locale de reziliență."
Concluzie
Înregistrările satelitare pe termen lung au validat elemente-cheie ale proiecțiilor privind nivelul mării din anii 1990, demonstrând că știința climatică a avut o capacitate predictivă robustă de decenii. În același timp, contribuția mai puternică decât se aștepta a topirii calotelor glaciare subliniază incertitudinile persistente în dinamica gheții și necesitatea de a rafina prognozele regionale. Sprijinul continuu pentru altimetria satelitară, misiunile gravitaționale, rețelele de mareografe și instrumentele de planificare costieră este esențial pentru a anticipa și gestiona riscurile în evoluție ale creșterii nivelului mării.
Sursa: scitechdaily
Comentarii