8 Minute
Descoperire și context arheologic
Cercetătorii care lucrează la Obi-Rakhmat, un sit paleolitic din nord-estul Uzbekistanului, au reexaminat mii de artefacte litice și au identificat un set de vârfuri mici, triunghiulare, care ar putea reprezenta cele mai vechi vârfuri de săgeată din lume. Descoperirile — descrise într-un studiu publicat pe 11 august în PLOS One — constau în microlite înguste sau „micropuncte” care fuseseră anterior trecute cu vederea sau respinse din cauză că multe erau fracturate. O analiză atentă sugerează acum că aceste piese sunt prea subțiri pentru a fi folosit ca vârfuri de suliță sau unelte de tăiat și, în schimb, sunt compatibile prin formă și tiparele de deteriorare cu vârfuri montate pe cozi ușoare, de tip sagetă.
La Obi-Rakhmat au fost descoperite de mult timp diversificate tipuri de unelte din piatră, inclusiv lame largi și bladelete mai mici. În timpul reexaminării, arheologii au documentat numeroase vârfuri diminutive ale căror dimensiuni, uzură a muchiei și morfologie a fracturilor se aliniază cu așteptările funcționale pentru vârfuri de proiectile. Ansamblul este datat radiometric la aproximativ ~80.000 de ani, ceea ce face ca aceste micropuncte să fie cu circa 6.000 de ani mai vechi decât dovezile anterioare propuse pentru arcul și săgeata din Etiopia, datate la ~74.000 de ani. Dacă sunt confirmate ca vârfuri de săgeată, micropunctele de la Obi-Rakhmat ar extinde vechimea cunoscută și distribuția geografică a tehnologiei cu arc și săgeată adânc în Asia Centrală.
Analize, metode și datare
Argumentul că aceste microlite au funcționat ca vârfuri de săgeată se bazează pe trei linii principale de dovezi: secțiunile transversale înguste și profilele triunghiulare, fracturile diagnostice de impact și micro-uzura compatibilă cu impact de mare viteză, precum și absența unor geometrie de înmânuire alternative care să accepte puncte atât de mici. Autorii au aplicat protocoale standard de analiză a liticelor: comparații metrice cu tipologii cunoscute de vârfuri de proiectil, evaluarea microscopică a uzurii muchiilor și clasificarea tiparelor de fractură folosite pentru a sugera evenimente balistice. Datarea contextuală provine din asocieri stratigrafice și din cronologii publicate anterior pentru Obi-Rakhmat, plasând orizonturile care conțin micropuncte în jurul valorii de ~80.000 de ani înainte de prezent.
Mediul de conservare al sitului nu a păstrat componente perisabile precum cozi de lemn sau construcții de arc, astfel încât interpretarea se bazează în principal pe morfologia și semnăturile de deteriorare înregistrate pe uneltele din piatră. Coautorul studiului Hugues Plisson, cercetător asociat la Universitatea din Bordeaux, a subliniat că factorul de formă îngust al micropunctelor limitează puternic funcțiile plauzibile; în opinia sa, acestea sunt cel mai bine înțelese ca montate pe cozi de tip săgeată și folosite la vânătoare.
Implicații pentru tehnologia și subzistența paleolitică
Dacă micropunctele de la Obi-Rakhmat sunt confirmate ca vârfuri de săgeată, această descoperire schimbă înțelegerea noastră despre răspândirea spațială și temporală a tehnologiilor avansate de vânătoare, precum arcul și săgeata. Christian Tryon, arheolog paleolitic de la Universitatea din Connecticut, care nu a participat la studiu, a remarcat că dovezile sugerează că „arme și tehnologii de vânătoare complicate au fost mai răspândite geografic la o dată mai timpurie decât se credea anterior.” Prezența unei tehnologii microlitice în această perioadă ar fi putut ajuta grupurile umane să exploateze o gamă mai largă de pradă și habitate, oferind eficiență îmbunătățită la vânătoare și avantaje competitive în peisaje ocupate și de alte populații hominine.
Cine a realizat aceste unelte?
În prezent, creatorii micropunctelor de la Obi-Rakhmat nu sunt identificați în mod concludent. Resturile umane recuperate la sit includ dinți și fragmente craniene de la un individ juvenil datat în aceeași perioadă generală. Morfologia dentară a fost raportată ca având asemănări cu trăsături neanderthaliene, în timp ce detaliile craniene erau ambigue, lăsând deschise posibilități ca individul să aparțină speciei Homo sapiens, unui Neanderthal sau unui hibrid rezultat din încrucișări implicând denisovieni sau neandertalieni. Asia Centrală, în intervalul din jurul valorii de 80.000 de ani în urmă, era un mozaic de populații hominine, iar regiunea ar fi putut vedea sosiri ale oamenilor anatomic moderni dispersați din Levant în Eurasia.
Coautorul studiului Andrey Krivoshapkin, director la filiala siberiană a Institutului de Arheologie și Etnografie al Academiei Ruse de Științe, a recunoscut scepticismul probabil: nici arcurile, nici cozile nu se conservă bine arheologic, așa că unii colegi pot contesta interpretarea ca vârfuri de săgeată. Cu toate acestea, cercetătorii propun că tehnologia microlitică ar fi putut fi introdusă plauzibil de către oameni moderni migratori din estul Mediteranei și ar fi susținut ulterior strategii de subzistență de succes în mediile din Asia Centrală deja ocupate de alți hominizi.
Semnificație științifică mai largă și cercetări viitoare
Această descoperire are mai multe implicații largi pentru arheologie și evoluția umană. În primul rând, susține ideea că sisteme de arme complexe — inclusiv vârfuri mici din piatră compatibile cu săgețile — ar fi putut evolua mai devreme și în mai multe regiuni decât sugerează narațiunile tradiționale centrate pe Africa. În al doilea rând, ridică întrebări noi despre transmiterea culturală, inovație și competiție între grupuri în Eurasia pleistocenă. Echipa de la Obi-Rakhmat plănuiește să continue excavațiile și analizele interdisciplinare, inclusiv încercări de a recupera material genetic și de a căuta legături arheologice cu populații levantine. De asemenea, intenționează să reexamineze situri apropiate și potențial mai vechi din Asia Centrală în căutarea unor dovezi și mai timpurii pentru tehnologia de proiectile microlitice.
Perspective ale experților
Dr. Laura Mendel, o arheologă fictivă specializată în sisteme de arme preistorice, comentează: "Aceste micropuncte de la Obi-Rakhmat sunt o completare notabilă la registrul global al tehnologiei de proiectile. Datele morfologice și de uzură prin impact sunt convingătoare pentru o funcție de vânătoare; totuși, fără conservarea organică a cozilor sau urme directe de montare, trebuie să tratăm cu prudență interpretarea ca săgeți. Dacă lucrările ulterioare confirmă o strategie de vânătoare bazată pe săgeți, va trebui să revizuim modelele despre când și cum a apărut și s-a răspândit tehnologia arcului între hominizi în Pleistocen."
Evaluarea ei evidențiază atât importanța descoperirii, cât și necesitatea unor dovezi suplimentare de confirmare, cum ar fi analize de reziduuri, experimente de replicare a micro-uzurii și căutări țintite pentru locuri de vânătoare unde ar fi fost folosite săgeți.
Concluzie
Micile micropuncte triunghiulare recuperate de la Obi-Rakhmat, Uzbekistan, reprezintă o descoperire potențial transformatoare în arheologia paleolitică: datate la aproximativ 80.000 de ani, ele ar putea fi cele mai vechi vârfuri de săgeată cunoscute. Deși componente organice cheie precum arcurile și cozile lipsesc și identitatea creatorilor uneltelor rămâne nerezolvată, morfologia litică și tiparele de fractură susțin o interpretare ca proiectil. Aceste constatări extind posibila arie geografică și cronologică a tehnologiilor avansate de vânătoare și subliniază cum reevaluarea colecțiilor excavate anterior poate aduce perspective majore. Excavațiile în curs, studiile genetice și analizele comparative vor fi necesare pentru a confirma dacă aceste microlite reflectă o adoptare timpurie și răspândită a tehnologiei cu arc și săgeată în Eurasia pleistocenă.
Sursa: livescience
Comentarii