10 Minute
Boala Parkinson ar putea „șopti” prin părul nostru. Un studiu recent din China sugerează că o mică bucată de păr ar putea conține indicii despre o afecțiune considerată până acum dificil de detectat timpuriu și neinvaziv.
Indiciul din păr
Cercetătorii conduși de biologul Ming Li de la Universitatea Hebei au examinat probe de păr recoltate de la 60 de persoane diagnosticate cu boala Parkinson și le-au comparat cu probe de la subiecți sănătoși potriviți ca vârstă. Raportul preliminar, aflat încă în faza pre-proof și publicat în iScience, descrie un tipar clar: părul pacienților cu Parkinson prezenta niveluri scăzute de fier și cupru, în timp ce conținea niveluri crescute de mangan și arsen.
De ce părul? Pentru că părul se comportă ca un înregistrator lent. El acumulează metale și alte elemente pe parcursul săptămânilor și lunilor, surprinzând expuneri și schimbări metabolice pe care sângele sau saliva nu le pot arhiva în același mod. Sângele oferă o imagine de moment; părul arhivează istoria.
Echipa susține că aceste diferențe elementare ar putea avea potențial diagnostic. În prezent, clinicienii se bazează pe examinări clinice, imagistică și pe un set eterogen de biomarkeri din fluide pentru a clasifica boala Parkinson. Un marker fiabil, neinvaziv, care să reflecte schimbări sistemice pe termen lung ar reprezenta un avans clinic major. Totuși, studiul este mic. Șaizeci de pacienți pot indica un semnal, dar nu pot stabili încă o regulă diagnostică generală.
Pe lângă semnalul principal, autorii au încercat să controleze variabile cunoscute care pot influența compoziția părului: colorarea, tratamentele cosmetice, igiena capilară, locul de muncă și alimentația. Aceste controale sunt esențiale pentru a separa semnalul extras din păr de „zgomotul” extern, cum ar fi depunerile de pe suprafața firului de păr provenite din mediu.
Biologia din spatele semnalului
Cea mai consecventă observație, întâlnită atât în probe umane, cât și în modele pe șoareci, a fost reducerea fierului în păr. La șoarecii de laborator modificați genetic sau tratați astfel încât să dezvolte disfuncții asemănătoare Parkinson, reducerea fierului din păr a fost asociată cu semne de afectare a barierei intestinale. Gene care în mod normal facilitează absorbția intestinală a fierului au fost mai puțin active. În paralel, gene microbiene asociate cu captarea fierului erau mai active, sugerând că microbiota intestinală ar putea „reține” fierul în lumenul intestinal, lăsând gazda în deficit.
Această observație deschide o poveste biologică plauzibilă: boala Parkinson este tot mai mult percepută ca o tulburare sistemică, nu strict o boală cerebrală. Modificările microbiotei intestinale pot apărea cu ani înainte de apariția simptomelor motorii. Expunerile de mediu — pesticide, metale grele, obiceiuri alimentare — modelează atât comunitățile microbiene, cât și modul în care organismul gestionează metalele esențiale.
Prezenta arsenicului crescut în probele de păr este demnă de atenție: expunerea la arsen poate surveni din alimente precum mai multe tipuri de fructe de mare sau din consumul unor organe animale, dar și din medii contaminate cu arsen. Manganul ridicat este, de asemenea, relevant, deoarece expuneri cronice la mangan au fost asociate cu tulburări extrapiramidale și afectări neurologice.
Fierul are un rol central în funcția neuronală. Atât excesele, cât și lipsa de fier pot contribui la neurodegenerare, în funcție de localizarea dezechilibrului în corp și în creier. Dacă disfuncția intestinală și competiția microbiană reduc fierul disponibil pentru gazdă, efectele în cascadă pot ajunge la creier în timp. Astfel, nivelurile de fier din păr pot reflecta un dezechilibru metabolic mai larg legat de progresia bolii.
Din punct de vedere mecanistic, modificările genelor implicate în homeostazia fierului — cum ar fi DMT1 (transportorul divalent de metale), ferroportina (exportorul de fier) sau reglatorul hepcidină — pot influența absorbția și redistribuirea fierului sistemic. Alterarea expresiei acestor gene în mucoasa intestinală, combinată cu schimbări în capacitatea microbilor de a scana și retine fierul, oferă o explicație coerentă pentru deficitul observat în probele de păr.
Mai mult, există o legătură sugerată între manipularile metalelor și agregarea alfa-sinucleinei, proteina centrală în patologia Parkinson. Dereglările în echilibrul metalelor pot genera stres oxidativ și pot favoriza formarea corpurilor Lewy, puncte cheie în moartea neuronală. Această relație moleculară între metale, stres oxidativ și vulnerabilitatea neuronală este un punct critic pentru a înțelege cum schimbările periferice (intestinale, sistemice) pot traduce în suferință neuronală.
Trebuie menționate și limitările biologice ale interpretării: părul reflectă un pool mixt de metale — atât din surse sisteme (încorporate în timp), cât și din depuneri externe. Metodele analitice folosite (de exemplu, spălări standardizate ale părului urmate de analiză prin spectrometrie de masă cu plasmă cu cuplare inductivă - ICP-MS) reduc riscul de contaminație, dar nu îl elimină. Consistența rezultatelor între probe umane și modele animale întărește însă plausibilitatea unei cauzalități biologice, cel puțin parțiale.
Implicații și pași următori
Acest demers vine după o recenzie din 2025 care a sintetizat dovezile pentru disfuncția fierului în creier, sânge și intestin la pacienții cu Parkinson. Ceea ce adaugă nou studiul actual este un substrat accesibil: părul. Accesibilitatea contează pentru screeningul populațiilor mari sau în regiuni unde imagistica avansată și testările specializate sunt rare sau costisitoare.
Dacă dovezile vor fi replicate în cohortele mari, diversificate geografic și demografic, analiza părului ar putea fi integrată în programe de screening care urmăresc riscul de Parkinson sau evoluția bolii. Un astfel de biomarker ar avea avantaje practice: recoltare neinvazivă, transport și stocare relativ simple, posibilitate de screening comunitar și de studii longitudinale care să urmărească schimbările în timp.
Totuși, rămân numeroase întrebări esențiale. Semnalul fierului din păr poate diferenția Parkinsonul de alte boli neurodegenerative (de exemplu, boala Alzheimer sau parkinsonismele atipice)? Care este proporția semnăturii din păr care provine din expunerea de mediu comparativ cu modificările metabolice endogene? În ce măsură factorii precum dieta, consumul de suplimente, apa potabilă, ocupația sau fumatul influențează rezultatele?
Designul studiilor viitoare trebuie să fie robust: cohorte multicentrice, cu eșantioane eterogene din punct de vedere al alimentației, sursei de apă, ocupațiilor și etniilor; protocoale stricte de recoltare și procesare a părului; controale pentru tratamente cosmetice, culoarea părului și istoricul chimic. Studiile longitudinale sunt esențiale pentru a testa dacă pattern-urile elementare din păr prezic debutul bolii înainte de apariția simptomelor clinice.
Din perspectivă clinică și de sănătate publică, introducerea unei analize de păr ca instrument de screening ar trebui să parcurgă etape similare cu oricare biomarker: validare tehnică, validare clinică, stabilirea valorilor de referință și a pragurilor diagnostice, studii economice (cost-eficacitate) și proceduri de reglementare. În plus, trebuie elaborate ghiduri pentru consilierea persoanelor cu rezultate „pozitive” sau „suspecte”, având în vedere că un biomarker nu constituie în sine un diagnostic definitiv fără context clinic și investigații suplimentare.
Punct de vedere al experților
„Aceasta este o aculă promițătoare într-un car de pai”, spune dr. Elena Morales, neurolog și cercetător translațional, care nu a fost implicată în studiu. „Părul oferă o citire integrativă pe care nu o poți obține dintr-o singură recoltă de sânge, dar trebuie să separăm zgomotul de semnal. Cohorte mari, diverse și control riguros pentru dietă și expunere de mediu sunt esențiale înainte ca asta să devină un instrument clinic.”
Dr. Morales subliniază punctele practice: standardizarea protocolului de spălare și pregătire a părului, definiția clară a porțiunii de păr analizate (proximală vs. segmentală), durata perioadei pe care o reflectă o anumită porțiune de fir și potențiale variante legate de ritmul de creștere al părului între indivizi.
Drumul înainte este clar, dar migălos: replicarea descoperirii în populații mai mari, testarea prospectivă pentru a vedea dacă pattern-urile elementale prezic boala înainte de debutul simptomelor și demontarea lanțului molecular care leagă microbii intestinali, genele implicate în manipularea fierului și vulnerabilitatea neuronală. Dacă acești pași au succes, o probă obișnuită de păr ar putea deveni parte din evaluarea riscului pentru Parkinson, urmărind un dezechilibru sistemic altfel invizibil.
Pe termen scurt, studiul oferă o perspectivă provocatoare: dincolo de gestul cotidian al unei tunsori, s-ar putea păstra un registru — unul care povestește pe o perioadă mai lungă despre expuneri, microbiome și schimbările lente ce preced neurodegenerarea. Această idee nu doar extinde arsenalul metodologic al cercetării, ci invită la o abordare integrată între neurologie, gastroenterologie, microbiologie și toxicologie.
În concluzie, analiza părului ca biomarker pentru boala Parkinson este o direcție promițătoare, dar încă incipientă. Validarea, reproducibilitatea și interpretarea corectă în context clinic sunt pașii următori necesari înainte ca această metodă să poată fi aplicată în screening sau diagnostic. Până atunci, studiul rămâne o piesă semnificativă în mozaicul de dovezi care sugerează că afecțiunea se desfășoară pe întregul organism și că indicii valoroase pot fi găsite în locuri neașteptate.
Keywords SEO: boala Parkinson, biomarkeri non-invazivi, analiza parului, metale grele, microbiom intestinal, deficit de fier, arsenic, mangan, screening Parkinson, diagnostic precoce.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu