8 Minute
Într-o seară răcoroasă de toamnă, o pădure poate părea obișnuită ochilor noștri. Dar pentru cerbi, etajul inferior al pădurii poate fi presărat cu semne strălucitoare și ascunse. Cercetătorii de la Universitatea din Georgia au constatat că urmele pe care le lasă cerbii roșcați (cerbul cu coadă albă)—frecatul cu coarnele pe trunchiuri și zgârieturile de marcaj pe sol—emit o strălucire slabă în lungimi de undă ultravioletă pe care cerbii o pot percepe. Această descoperire reconceptualizează comportamentul cunoscut, arătând că marcajele sunt la fel de mult semnale vizuale pe cât sunt și mesaje olfactive.
Lucrări de teren care au dezvăluit un limbaj ascuns
Echipa a monitorizat o arie de studiu de 337 de hectare numită Whitehall, o pădure de cercetare în care cerbii se deplasează liber, și a documentat 109 frecări pe trunchiuri (ruburi) și 37 de zgârieturi pe sol (scrape) în timpul rutului din 2024. Cercetătorii s-au întors noaptea cu lanterne ultraviolete centrate la 365 nm și 395 nm—lungimi de undă prezente la răsărit și la apus, orele crepusculare când cerbii cu coadă albă sunt cei mai activi. Folosind metri de iradianță, oamenii de știință au măsurat lumina reflectată sau emisă de fiecare marcaj și au comparat acele valori cu cele ale vegetației înconjurătoare.
Atât frecăturile de coarne pe trunchi, cât și zgârieturile expuse la urină au arătat în mod constant iradianță mai mare în acele benzi UV. Cu alte cuvinte: sub lumină UV, respectivele puncte de reper ieșeau în evidență față de fundal. Contrastul este important deoarece retinele cerbilor conțin celule con responsabile de percepția undelor scurte și medii din spectrul vizibil; studii anterioare au arătat că detectează și aproape-UV, deci un semnal care fluorescentează la 365–395 nm ar trebui să le fie vizibil atunci când lumina crepusculară colorează peisajul.
Metodologia a inclus nu doar observații vizuale, ci și măsurători spectrale cuantificate: echipa a calculat curbe de emisie și rapoarte de contrast relativ între marcaje și vegetația adiacentă. Analiza statistică a arătat că diferențele în iradianță UV nu erau întâmplătoare, ci repetabile, ceea ce întărește ipoteza că aceste semne pot avea valoare informativă în comunicarea socială a cerbilor. De asemenea, cercetătorii au notat distribuția geografică a marcajelor, modul în care acestea apar de-a lungul cărărilor și dacă se concentrează în zone de trecere sau în apropierea hranei și a adăpostului.
Ce face, de fapt, ca aceste marcaje să strălucească?
Sunt mai mulți candidați care ar putea explica strălucirea. Urina cerbilor conține porfirine și anumite aminoacizi care fluorescentează când sunt expuși la lungimi de undă UV mai lungi. Masculii își freacă și ung blana și coarnele cu secreții glandulare bogate în fenoli și terpene. Iar când coarnele lovesc scoarța copacilor sau vegetația, sunt expuse lignina și alte compuși vegetali care sunt ei înșiși fotoluminiscenți. Studiul nu a atribuit strălucirea unui singur agent chimic; în schimb, dovezile sugerează că o combinație de fluide de origine animală și țesut vegetal alterat creează contrastul vizual observat.
Interacțiunea respectivă—comportamentul animal care modifică chimia plantelor și astfel schimbă scena vizuală—ridică întrebări ecologice provocatoare. Este strălucirea un semnal intenționat care a evoluat deoarece cerbii o pot vedea? Sau este un produs secundar util al comportamentului de marcare pe care cerbii au învățat să-l exploateze? Cercetătorii au colectat date spectrale care arată că ruburile devin mai luminoase în aceeași perioadă în care nivelurile hormonale ale masculilor—și activitatea de marcare—ating apogeul în sezonul de împerechere, dar sunt necesare teste comportamentale pentru a stabili cauzalitatea.
Pe lângă compoziția chimică, factori abiotici precum umiditatea, temperatura, tipul de scoarță, pH-ul substratului și expunerea la lumină ambientală influențează cât timp rămâne un marcaj fotoluminiscent. De exemplu, porfirinele pot fi mai stabile în condiții uscate, în timp ce expunerea repetată la ploaie poate spăla sau altera componentele volatile ale secrețiilor glandulare. Acești factori determină persistența semnalului UV și sunt esențiali pentru interpretarea funcțională a marcajelor în ecologia comportamentală a cerbilor.
Implicații biologice și ecologice
Dacă semnele fotoluminescente influențează comportamentul cerbilor, acest lucru schimbă modul în care gândim comunicarea la mamifere. Mamiferele nu sunt, în general, privite drept utilizatoare ale luminii în același mod ca unele insecte sau pești. Totuși, aici există dovezi că cerbii creează panouri informative vizibile doar la lungimi de undă pe care oamenii le ignoră de obicei. Vânători, manageri ai resurselor faunistice și ecologiști se bazează pe numărarea frecăturilor ca indicatori ai populației și activității; acum acele semne ar putea purta informații vizuale care afectează interacțiunile sociale, stabilirea teritoriului sau selecția partenerilor.
Există și consecințe practice. Înțelegerea compușilor care produc cele mai strălucitoare semnale UV ar putea informa specialiștii în conservare despre condițiile habitatului sau factorii de stres ecologic. De exemplu, o prevalență a unor semnale UV puternice într-o zonă ar putea indica densități ridicate de masculi activi în rut sau preferințe pentru anumite specii de copaci ca substrat de marcare. Această informație ar putea sprijini decizii de management privind pădurile, coridoarele faunistice și tacticile de monitorizare.
Metodologic, rezultatele subliniază importanța alegerii corecte a lungimii de undă a lanternei, a momentului zilei pentru sondaje și a tehnicilor spectrale folosite în teren. De pildă, o observație de zi nu va surprinde acele semnale care sunt distincte la crepuscul; în schimb, măsurările efectuate în condiții de iluminare scăzută, cu senzori calibrați pentru UV apropiat, pot dezvălui informații care altfel rămân invizibile. Pentru cercetările viitoare, integrarea unor camere modificate pentru a capta UV, împreună cu teste comportamentale controlate, va fi esențială pentru a determina semnificația biologică a acestor marcaje.
Perspective ale experților
"Acest studiu deschide o fereastră nouă asupra modului în care animalele folosesc spectrul electromagnetic", spune Dr. Elena Marquez, o ecologă neafiliată studiului. "Adesea neglijăm lungimile de undă care ies din percepția umană, însă pentru multe specii acele benzi fac parte din viața cotidiană. Pasul următor este să testăm dacă cerbii își modifică efectiv comportamentul ca răspuns la semnalele fotoluminescente."
Daniel DeRose-Broeckert și colegii săi, care au condus studiul UGA, observă că măsurătorile lor satisfac mai multe criterii pentru ca un semnal să aibă relevanță biologică: strălucirea apare în momente comportamental relevante, mărește contrastul față de fundal, și emisiile se încadrează în lungimile de undă detectabile de cerbi. Totuși, ei sunt precauți: nu au efectuat experimente comportamentale care ar demonstra că strălucirea este folosită intenționat ca mijloc de comunicare.
Studiul, publicat în revista Ecology and Evolution, reprezintă prima documentare solidă din teren a unui sistem de marcare fotoluminescent la mamifere. El se sprijină pe mai mult de un secol de observații de laborator privind fluorescența indusă de UV în țesuturi de mamifere, dar transpune acea chimie într-un rol ecologic plauzibil în care lumină, miros și abraziune fizică se combină pentru a face un mesaj lizibil—dacă ai ochii potriviți.
Există mai multe întrebări decât răspunsuri. Cât timp rămân ruburile fotoluminescente? Răspund femelele la strălucire diferit față de masculi? Pot prădătorii sau competitorii să exploateze aceleași indicii vizuale? Fiecare întrebare indică experimente care combină teste comportamentale controlate cu instrumentele spectrale utilizate în acest studiu.
Pe termen lung, integrarea acestor descoperiri în planurile de monitorizare a populațiilor și în studiile de comunicare animală poate schimba interpretarea datelor existente și poate genera noi ipoteze despre selecția sexuală și competiția pentru teritoriu. În plus, această linie de cercetare poate inspira tehnici inovatoare de monitorizare non-invazivă care valorifică proprietățile UV pentru a detecta activități și schimbări comportamentale subtile.
Putem spune acum următoarele: pădurile conțin mai mult decât miros și sunet—există un strat de informație vizuală adaptat benzilor înguste ale crepusculului pe care oamenii, în general, îl ratează.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu