9 Minute
Spui asta în fiecare iarnă: "Simt frigul în oase." E o remarcă colocvială, un fior împărtășit și — se pare — nu complet poetică sau total greșită. Senzația pe care oamenii o descriu drept frig ce pătrunde în schelet este, de fapt, un compus de răspunsuri fiziologice la nivelul pielii, nervilor, vaselor de sânge și țesutului conjunctiv. Ceea ce pare un singur frig profund este, de fapt, rezultatul sistemului termoreglator al corpului, mecanicii locale a țesuturilor și semnalizării sistemului nervos care acționează împreună. În plus, factori externi precum temperatură, umiditate, îmbrăcăminte și comportamentele individuale modifică percepția senzației.
Cum aerul, umiditatea și hainele îți schimbă fluxul de căldură
Vremea rece nu atacă oasele direct. Ea modifică, mai întâi, pelicula subțire de aer cald care aderă la suprafața pielii. În climate umede, ca în multe zone ale Regatului Unit sau în regiunile cu umiditate ridicată, vaporii din atmosferă elimină mai rapid acel strat izolator și transferă căldura mai eficient către exterior. Țesăturile umezite de aerul umed sau transpirație conduc căldura de la corp; apa conduce căldura de aproximativ 70 de ori mai rapid decât aerul — un fapt fizic simplu care explică de ce frigul umed pare atât de aspru și penetrant.
Materialele hainelor contează: fibrele sintetice pot reține umezeala aproape de piele, scăzând eficiența izolației, în timp ce lâna sau materialele tehnice wicking mută umezeala la exterior și păstrează straturile interioare uscate. Stratul de aer prins între straturi (layering) este unul dintre cei mai importanți factori pentru conservarea căldurii, deoarece aerul este un izolator eficient atunci când rămâne imobil. Alegerea corectă a stratificării (haine respirabile, strat intermediar termoizolant, strat extern rezistent la vânt și precipitații) optimizează balanța termică corporală și reduce senzația de frig "în oase".
Corpul uman funcționează cel mai eficient în jurul valorii de 37°C. Țesuturile periferice — degetele, picioarele, urechile — sunt, de regulă, cu câteva grade mai reci, iar temperaturile de bază individuale variază în funcție de vârstă, sex și stare de sănătate. Persoanele vârstnice resimt adesea mai acut frigul; femeile raportează frecvent o sensibilitate mai mare la frig decât bărbații. Aceste diferențe influențează viteza cu care stratul cald de lângă piele se pierde și cât de prompt apar frisoanele sau modificările comportamentale (adăugarea de haine, mișcare) pentru a conserva temperatura core. De asemenea, condițiile precum hipotirodismul, anumite medicamente sau pierderi de masă corporală pot reduce termoreglarea și pot amplifica senzația de frig.
De ce par implicate oasele: periostul și transmisia durerii
Oasele în sine nu au aceeași densitate de receptori sensibili la temperatură ca pielea, ceea ce e logic: majoritatea oaselor sunt acoperite de straturi de mușchi, țesut adipos și țesut conjunctiv. Totuși, învelişul exterior al osului, periostul, este bogat inervaţionat. Imaginează-ți o plasă de nervi senzoriali înfăşurată în jurul suprafeței osoase; acei neuroni detectează deformări, leziuni și schimbări în solicitarea mecanică. Când țesuturile conjunctive se contractă și articulațiile se rigidizează la frig, nervii periostal pot experimenta inputuri mecanice modificate și pot transmite senzații ascuțite sau surde către creier.
Lubrifiantul majorității articulațiilor devine mai vâscos când temperatura scade.
Fluidul sinovial, mediul vâscos care ușurează mișcarea articulară, devine mai lent pe măsură ce temperatura scade; acest lucru reduce lubrifierea fină dintre suprafețele articulare. Tendoanele și ligamentele se rigidizează, iar mușchii produc mai puțină forță la temperaturi scăzute și necesită mai mult efort pentru a atinge aceeași amplitudine de mișcare. Aceste schimbări mecanice cresc solicitarea asupra receptorilor din interiorul și din jurul osului, pe care sistemul nervos le poate interpreta drept durere sau disconfort pe care oamenii îl descriu ca fiind "profund" sau "în oase". Scăderea fluxului sanguin local amplifică efectul: vasoconstricția redirecționează căldura către trunchi pentru a proteja organele vitale, lăsând extremitățile mai reci și mai puțin perfuzate, ceea ce agravează rigiditatea și disconfortul articular.
Pe lângă mecanica țesuturilor, inflamația cronică sau bolile articulare (artrita reumatoidă, osteoartrita) pot modifica sensibilitatea nervoasă locală și pot face ca frigul să accentueze senzațiile dureroase. În practică clinică, pacienții cu boală reumatică raportează adesea că durerea se înrăutățește iarna, iar mecanismele implică atât modificări vasculare, cât și procese inflamatorii care alterează umorile articulare.
Vitamina D, starea de spirit și percepția frigului
Diferențele sezoniere în lumina soarelui modifică subtil felul în care simțim frigul. Lumina solară stimulează sinteza de vitamina D în piele; în lunile mai întunecate și înnorate, mulți oameni produc mai puțină vitamină D. Clinic, deficitul de vitamina D este asociat cu sănătatea osoasă precară și afecțiuni precum rahitismul sau osteomalacia, dar pare să influențeze și sensibilitatea la durere. Mai multe studii observaționale sugerează că nivelurile scăzute de vitamina D corelează cu dureri musculoscheletale mai frecvente și mai intense, deși relația cauză-efect rămâne complexă și nu e pe deplin elucidată.
Rolul compusului în modularea sistemului nervos — și în reglarea dispoziției — înseamnă că deficiența poate schimba felul în care oamenii experimentează și tolerează disconfortul. Pe de altă parte, cerul cenușiu face mai mult decât să limiteze vitamina D: afectează dispoziția și nivelul de vigilență, crescând anxietatea sau simptomele depresive la persoanele susceptibile. Aceste schimbări pot scădea toleranța la temperatură, astfel încât frigul umed și sumbru adesea pare mai dur decât aceeași temperatură sub un soare strălucitor. Pe scurt: un 2°C însorit și uscat se simte mai puțin pătrunzător decât un 6°C umed și posomorât.
Intervențiile simple, cum ar fi suplimentarea cu vitamina D în perioadele cu expunere solară redusă, verificarea nivelurilor sangvine printr-un test de laborator și corectarea deficitului sub supraveghere medicală, pot ameliora atât sănătatea osoasă, cât și potențial sensibilitatea la durere. Totuși, dozele, durata și eficacitatea optimă variază în funcție de vârstă, greutate, culoare a pielii și expunerea la soare, iar consultul cu un profesionist medical rămâne recomandat.
Fiziologia practică: ce ajută și de ce
Alegerea comportamentală și nutrițională contează. Stratificarea hainelor captează aer izolator lângă corp; activitatea generează căldură metabolică și îmbunătățește circulația la nivelul extremităților; aportul caloric moderat susține procesele termogene care ridică temperatura corporală. Din perspectivă medicală, sfatul este simplu și pragmatic: păstrează temperatura centrală, menține mișcarea țesuturilor periferice și tratează orice boală articulară sau insuficiență de vitamina D care ar putea amplifica disconfortul.
Există și strategii practice dovedite care pot fi implementate imediat:
- Stratificare eficientă: bază din materiale care elimină umezeala, strat termoizolant (lână, fleece), și strat exterior rezistent la vânt/ploaie.
- Exerciții regulate: încălzirea dinamică și exerciții de mobilitate articulară diminuează senzația de rigiditate și îmbunătățesc circulația.
- Hidratare și nutriție: consumul de lichide calde și alimente bogate în calorii sănătoase (grăsimi nesaturate, proteine) susțin termogeneza.
- Menținerea unei temperaturi ambientale adecvate: încălzirea locuinței la temperaturi confortabile reduce expunerea repetată la frig.
- Îngrijirea patologică: consultă un medic pentru evaluarea afecțiunilor articulare sau pentru dozarea vitaminei D.
Păstrarea căldurii centrale, menținerea activității și nivelurile adecvate de vitamina D reduc durerile și rigiditatea pe care oamenii le atribuie frecvent "oaselor reci".
Perspective ale experților
"Expresia 'în oase' surprinde un răspuns biologic în straturi," spune Dr. Emily Carter, profesor imaginar de fiziologie umană cu 20 de ani de experiență clinică și de cercetare. "Senzația este rar o percepție directă a țesutului osos. Periostul, mecanica articulară și vasele de sânge se schimbă când temperatura scade, iar acele modificări sunt transmise creierului ca disconfort. Tratează sistemul — circulația, lubrifierea și tonusul — și senzația se ameliorează de obicei."
Dr. Carter adaugă că intervențiile simple sunt surprinzător de eficiente: "Poartă straturi respirabile care captează aerul, rămâi mobil chiar și cu plimbări scurte și, dacă locuiești într-o regiune cu soare redus iarna, verifică-ți vitamina D printr-un specialist."
Cercetarea biomedicală continuă să rafineze modul în care temperatura, hidratarea și mecanica țesutului conjunctiv interacționează la nivel microscopic. Studii în desfășurare investighează cum terminațiile nervoase periferice din periost modulează durerea și dacă terapiile țintite pot reduce durerea musculoscheletală indusă de frig fără a compromite răspunsurile termoregulatoare protective ale corpului. De exemplu, unele linii de cercetare testează modulatori ai canalelor ionice senzoriale sau terapii fizice care vizează reducerea tensiunii țesutului conjunctiv în condiții reci.
Pe lângă intervențiile medicale, soluțiile cotidiene pot include utilizarea pernelor electrice, aplicarea scurtă a compresei calde, fizioterapia pentru îmbunătățirea mobilității articulare și programe de exerciții adaptate pentru persoanele cu artrită. Aceste măsuri nu schimbă structurile osoase, dar pot corecta factorii care generează senzația de frig profund.
Frigul poate părea personal și inevitabil. Însă senzația semnalează, de obicei, un răspuns fiziologic orchestrat mai degrabă decât un frig direct în măduvă — și asta înseamnă că pași practici pot face adesea o diferență semnificativă. Încearcă aceste strategii în acest sezon și observă dacă expresia familiară se reduce de la plângere la anecdotic.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu