10 Minute
Genunchi rigizi, șolduri dureroase și dureri articulare persistente sunt, frecvent, acceptate ca o parte normală a îmbătrânirii. Însă dovezile tot mai numeroase arată că osteoartrita nu este doar un simplu proces de „uzură” — iar cel mai eficient tratament pentru mulți pacienți nu este o pastilă sau un bisturiu, ci mișcarea. În cele ce urmează, explicăm ce ar trebui să știe pacienții și profesioniștii din sănătate despre exercițiul fizic ca terapie de primă linie pentru boala articulară, incluzând detalii practice despre programe de exerciții, mecanisme biologice și dovezi științifice.
De ce contează mișcarea: cum rămân sănătoase articulațiile
Cartilajul — țesutul neted care amortizează oasele în interiorul unei articulații — nu are o irigare directă cu sânge. Asta înseamnă că depinde de mișcare pentru a primi nutrienți și a elimina deșeurile. Când mergeți, faceți genuflexiuni sau pedalați, cartilajul se comprimă și se eliberează asemeni unui burete: lichidul iese și apoi pătrunde din nou, transportând nutrienți proaspeți și lubrifianți naturali care păstrează țesutul rezilient și funcțional.
Acest schimb mecanic explică de ce vechea idee că osteoartrita ar fi doar „uzură” pasivă este incompletă. În loc să se degradeze în mod constant prin utilizare, articulațiile sunt sisteme dinamice care răspund la stres prin procese de reparație și adaptare. Activitatea regulată, dozată corespunzător, stimulează aceste procese de reparare și contribuie la menținerea structuri i și funcției articulare pe termen lung. Pe lângă efectele directe asupra cartilajului, mișcarea influențează și mediul sinovial, circulația locală, sănătatea osului subcondral și funcția musculară adiacentă.
Osteoartrita este o problemă a întregii articulații
În prezent înțelegem osteoartrita ca o boală care afectează întreaga articulație: cartilajul, lichidul sinovial, osul subcondral, ligamentele, mușchii înconjurători și nervii care coordonează mișcarea pot fi implicați. Exercițiul vizează simultan mai multe dintre aceste elemente, acționând atât la nivel structural, cât și la nivel funcțional și metabolic.
Slăbiciunea musculară este un factor de risc precoce și modificabil. Mușchii puternici funcționează ca amortizoare și stabilizatori, reducând încărcările nocive asupra articulațiilor. Controlul neuromuscular — modul în care mușchii și nervii coordonează mișcarea — poate fi antrenat și îmbunătățit prin exerciții pentru echilibru, propriocepție și calitatea mișcării. Programe structurate, precum GLA:D® (Good Life with osteoArthritis: Denmark), combină aceste abordări în sesiuni de grup supravegheate și au raportat reduceri semnificative ale durerii și îmbunătățiri ale funcției care persistă luni după finalizarea programului. Implementarea practică a unor programe de acest tip include evaluări inițiale, planuri personalizate și monitorizare periodică a progresului.
Ce spun dovezile: exercițiul reduce durerea și protejează articulațiile
Recenzii ample și studii clinice pun în mod constant exercițiul între cele mai puternice tratamente non-chirurgicale pentru osteoartrita de șold și genunchi. Beneficiile documentate includ:
- Reducerea durerii și a rigidității
- Îmbunătățirea funcției și mobilității articulare
- Creșterea forței musculare și a echilibrului
- Efecte pozitive asupra inflamației sistemice și a sănătății metabolice
Activitatea regulată reduce markeri sistemici ai inflamației (cum ar fi anumite citokine) și poate modifica mediul celular din țesuturile articulare, ceea ce poate încetini procesele degenerative. La persoanele cu exces ponderal, exercițiul ajută nu doar reducând sarcina mecanică asupra articulațiilor, ci și îmbunătățind profilul metabolic — scăzând molecule inflamatorii care pot accelera degradarea cartilajului. Există, de asemenea, date care sugerează că antrenamentul de forță poate modifica compoziția musculară și dinamicile biomecanice, redistribuind forțele și protejând structurile articulare.
Diferențe între dovezi și practică curentă
În ciuda dovezilor solide, sistemele de sănătate din întreaga lume încă nu valorifică pe deplin exercițiul ca tratament. Studii din Irlanda, Regatul Unit, Norvegia și Statele Unite arată că mai puțin de jumătate dintre pacienții cu osteoartrită sunt trimiși către programe de exerciții sau fizioterapie de către clinicianul lor de primă linie. Mulți primesc tratamente pe care ghidurile clinice le descurajează, iar o proporție substanțială este grăbită spre consultații chirurgicale înainte ca opțiunile non-invazive să fie explorate complet.
Barierelor le includ accesul limitat la programe supravegheate, timp de consultație scurt care prioritizează imagistica sau medicația, precum și concepția greșită — atât în rândul pacienților, cât și în rândul unor clinicieni — că activitatea fizică poate agrava leziunea articulară. Știința indică tocmai contrariul: exercițiile progresive și țintite sunt în general protectoare. Pentru a închide acest decalaj între dovezi și practică, sunt necesare schimbări la nivel de politici, finanțare, educație medicală și infrastructură pentru fizioterapie și programe comunitare.
Strategii practice de exercițiu care funcționează
Nu toate formele de activitate sunt identice. Programele eficiente pentru osteoartrită combină mai multe elemente adaptate la individ — luând în considerare severitatea bolii, comorbiditățile, capacitatea fizică și obiectivele pacientului. Exemple de componente esențiale sunt prezentate mai jos împreună cu indicații practice.
Resistance training
Exercițiile progresive de forță (folosind greutatea corpului, benzi elastice sau gantere) dezvoltă mușchi care susțin articulația și reduc încărcările dăunătoare. Programele de antrenament de forță ar trebui să includă seturi și repetări adaptate (de exemplu, 2–4 seturi a 8–15 repetări pentru majoritatea persoanelor), să progreseze treptat sarcina și să fie periodizate pentru a evita suprasolicitarea. Antrenamentul de forță îmbunătățește funcția patologică a mușchilor, reduce durerea mecanică și poate modifica strategiile de mers la persoanele cu afectare de genunchi sau șold.
Aerobic conditioning
Cardio cu impact redus — mers, ciclism, înot — îmbunătățește rezistența, sănătatea metabolică și toleranța la durere. De asemenea, susține managementul greutății, un factor cheie în osteoartrita de genunchi și șold. Recomandările generale includ cel puțin 150 de minute săptămânal de activitate aerobă moderată, adaptată la capacitatea individuală, dar pentru pacienții cu durere articulară aceasta poate fi segmentată în sesiuni scurte, consecvente.
Neuromuscular and balance work
Exercițiile care îmbunătățesc coordonarea, echilibrul și calitatea mișcării (așa cum se regăsesc în programe GLA:D®) reduc instabilitatea și ajută pacienții să-și recâștige încrederea în activitățile zilnice. Munca neuromusculară include exerciții de propriocepție, antrenament al reacțiilor posturale și practică funcțională (de exemplu urcatul treptelor sau ridicatul de pe scaun), elemente care pot scădea riscul de cădere și pot optimiza modele de încărcare.
Load management and progression
Începeți la niveluri tolerabile, creșteți intensitatea gradual și concentrați-vă pe consistență (pentru mulți, două–trei sesiuni de forță plus activitate aerobică pe săptămână sunt eficiente). Managementul încărcării implică ajustarea volumului, intensității și frecvenței conform răspunsului la durere și condițiilor asociate (de ex. boli cardiovasculare). Fizioterapeuții pot personaliza programele în funcție de răspunsul la durere, limitări ortopedice și comorbidități, folosind metode de prognoză a riscului și indicatori funcționali pentru a ghida progresia.
Exercițiul înainte de intervenția chirurgicală: de ce contează
În prezent nu există medicamente care să modifice în mod concludent cursul osteoartritei. Proteza articulară poate transforma viața unor pacienți, dar implică riscuri și nu garantează rezultate perfecte. Pentru că exercițiul reduce durerea, îmbunătățește funcția și poate întârzia (sau în unele cazuri reduce necesitatea) intervenției chirurgicale, ghidurile clinice recomandă încercarea unui program structurat, supravegheat, înainte de a recurge la opțiuni invazive.
Chiar și atunci când intervenția chirurgicală devine necesară, pacienții care au urmat programe preoperatorii de exercițiu sau „prehab” recuperează adesea mai rapid și înregistrează rezultate postoperatorii mai bune — inclusiv forță mai bună, mobilitate crescută și spitalizare mai scurtă. Exercițiul este o intervenție cu risc scăzut și valoare ridicată, care ar trebui menținută și adaptată pe parcursul tuturor stadiilor bolii: prevenție primară, management conservator și reabilitare postoperatorie.
Expert Insight
"Obișnuiam să le spunem pacienților să «odihnească articulația» — acum știm că, de multe ori, acesta este mesajul greșit," spune Dr. Emma Collins, fizioterapeut și cercetător specializat în sănătatea aparatului locomotor. "Exercițiul țintit reconstruieste forța, reașează pattern-urile de mișcare și poate reduce inflamația la nivel molecular. Scopul nu este doar să te miști mai mult, ci să te miști mai inteligent: programe progresive, supravegheate, care se potrivesc capacității și obiectivelor fiecărei persoane. De asemenea, este important să combinăm educația pacientului cu strategii practice de auto-gestionare pentru rezultate durabile."
Ce pot face astăzi pacienții și clinicienii
Pacienții ar trebui să întrebe clinicianul despre exerciții structurate sau fizioterapie din timp, chiar din primele etape ale traseului de îngrijire. Întrebări utile includ:
- Ce tipuri de exerciții sunt cele mai sigure și eficiente pentru articulația mea?
- Mă puteți direcționa către un program supravegheat precum GLA:D® sau către un fizioterapeut cu experiență în osteoartrită?
- Cum ar trebui să progresez exercițiile și ce niveluri de durere sunt considerate acceptabile în timpul antrenamentului?
Clinicienii ar trebui să prioritizeze intervențiile non-chirurgicale bazate pe dovezi și să se asigure că opțiunile de referire către specialiști în exercițiu sunt disponibile și accesibile. Sistemele de sănătate pot extinde programe eficiente de grup și modele de telemedicină (tele-fizioterapie) pentru a reduce disparitățile de acces și a închide decalajul dintre dovezi și practică. În plus, educația continuă a profesioniștilor din sănătate și campaniile de informare publică pot corecta concepțiile greșite despre riscul de deteriorare articulară asociat activității.
Acest articol este adaptat dintr-un material publicat inițial în The Conversation. Declarație privind finanțarea: materialul original a menționat susținere pentru cercetare în studiile despre osteoartrită. Exercițiul nu este un remediu universal, dar, pentru mulți oameni, reprezintă cea mai eficientă intervenție cu risc redus disponibilă — una care aduce și beneficii pentru sănătatea cardiovasculară, dispoziție și bunăstare pe termen lung. Implementarea practică, monitorizarea rezultatelor și integrarea cu alte strategii terapeutice (nutriție, controlul greutății, terapie medicamentoasă când este necesar) sporesc eficacitatea pe termen lung a managementului non-chirurgical al osteoartritei.
Sursa: scitechdaily
Lasă un Comentariu