11 Minute
Mișcare, nu pastile: Regândirea îngrijirii osteoartritei
Genunchi rigizi, șolduri dureroase și disconfortul aspru al unei boli articulare cronice sunt adesea considerate consecințe inevitabile ale îmbătrânirii. Totuși, dovezile recente și recenziile clinice arată că abordarea noastră pentru prevenirea și gestionarea osteoartritei nu se aliniază cu ceea ce funcționează cu adevărat. Cea mai eficientă și accesibilă terapie pentru majoritatea persoanelor nu este un medicament sau o intervenție chirurgicală, ci mișcarea structurată: exerciții țintite și fizioterapie.
În diverse sisteme de sănătate, de la Irlanda și Marea Britanie până la Norvegia și Statele Unite, mai puțin de jumătate dintre pacienții diagnosticați cu osteoartrită primesc o trimitere formală către îngrijire bazată pe exerciții sau fizioterapie din partea medicului lor de familie. În schimb, mulți sunt prescriși tratamente pe care ghidurile clinice le descurajează, iar până la 40% sunt îndrumați către consult chirurgical înainte ca măsurile conservatoare să fi fost explorate complet. Această discrepanță între dovezi și practică reflectă atât limitări de sistem, cât și bariere legate de informare și resurse.
De ce protejează exercițiile articulațiile: biologia pe scurt
Osteoartrita este cea mai frecventă afecțiune a articulațiilor la nivel mondial, afectând deja sute de milioane de oameni și fiind estimată să crească substanțial până la mijlocul secolului din cauza îmbătrânirii populației, a unui stil de viață sedentar și a creșterii prevalenței supraponderalității și obezității. Înțelegerea a ceea ce fac exercițiile la nivel de țesut și molecular ajută la explicarea eficacității lor și oferă argumente practice pentru includerea fizioterapiei în planurile de tratament.
Cartilajul — țesutul elastic care amortizează capetele osoase — nu are o vascularizație directă. Se bazează pe încărcări mecanice ciclice pentru a mișca fluidele, nutrienții și lubrifianții naturali în interiorul și în afara matricei, asemănător stoarcerii și eliberării unui burete. Mișcarea regulată menține nutriția cartilajului și integritatea suprafeței; inactivitatea prelungită reduce schimbul de fluide și împiedică repararea. De aceea, terapiei care restabilesc un pattern funcțional de încărcare i se atribuie un efect protector asupra structurilor articulare.
Pentru că osteoartrita implică nu doar cartilajul, ci întregul mediu articular — lichid sinovial, os subcondral, ligamente, mușchi înconjurători și căile neuronale care controlează mișcarea — terapiile care vizează mai multe elemente simultan sunt cele mai eficiente. Exercițiile realizează acest lucru: întăresc mușchii care stabilizează articulațiile, îmbunătățesc controlul neuromuscular, reduc factorii pro-inflamatori circulanți și susțin profile metabolice mai sănătoase. În plus, activitatea fizică reglează mecanotransducția la nivelul condrocitelor și poate modula expresia enzimelor precum metaloproteinazele implicate în degradarea matricei extracelulare.
Modalități de exerciții care funcționează
Exercițiul terapeutic pentru osteoartrită include antrenament de forță (rezistență), condiționare aerobică, lucrul de flexibilitate și antrenament neuromuscular care vizează echilibrul și calitatea mișcării. Antrenamentul de rezistență reconstruiește masa musculară și suportul articular; activitatea aerobică îmbunătățește sănătatea cardiovasculară și reduce inflamația sistemică. Exercițiile de flexibilitate și mobilitate ajută la menținerea amplitudei de mișcare și pot reduce stresul biomecanic pe suprafețele articulare.
Programele neuromusculare precum GLA:D® (Good Life with osteoArthritis: Denmark) combină sesiuni de grup supravegheate de fizioterapeuți cu educație și antrenament practic al mișcării. Aceste programe pun accent pe calitatea mișcării, echilibru și progresia treptată a încărcării pentru a restabili stabilitatea articulației și încrederea pacientului. Multiple studii documentează reduceri clinic semnificative ale durerii și îmbunătățiri ale funcției și calității vieții care durează până la un an după încheierea programului. Implementarea la scară largă a programelor GLA:D® sau a unor protocoale similare oferă un model replicabil de succes în reabilitarea osteoartritei.
În practică, un program eficient include evaluare inițială, obiective personalizate, prescriere clară a frecvenței, intensității și duratei exercițiilor, precum și monitorizare regulată. Recomandările practice frecvent utilizate pentru antrenamentul de forță sugerează două până la trei ședințe pe săptămână, cu 2–4 seturi pentru grupurile musculare principale, la intensități ce pot varia între 50% și 80% din capacitatea maximă, în funcție de toleranța pacientului. Frecvența cardio moderată (de exemplu 150 de minute pe săptămână de activitate moderată) se adresează atât sănătății generale, cât și reducerii inflamației sistemice.
Varietatea de modalități — inclusiv antrenamentul acvatic, ciclismul, mersul pe jos, exercițiile cu benzi elastice și lucrul cu greutăți libere — permite personalizarea programului în funcție de durere, comorbidități și preferințe. Exercițiile de propriocepție și reeducare a mersului sunt esențiale pentru pacienții cu deficit de echilibru sau modificări ale schemei de mers care pot agrava suprasolicitarea unor compartimente articulare.
Osteoartrita afectează întreaga regiune a articulației
Mecanisme dincolo de mecanică: inflamație și metabolism
Obezitatea crește riscul de osteoartrită nu doar prin încărcare mecanică suplimentară asupra articulațiilor, ci și prin creșterea nivelului de molecule inflamatorii din sânge și din țesuturile articulare. Aceste molecule — inclusiv citokine pro-inflamatorii precum IL-1β, TNF-α și IL-6, precum și adipokine cum ar fi leptina — pot accelera degradarea cartilajului și pot modifica percepția durerii. Activitatea fizică regulată scade markerii pro-inflamatori, reduce leziunile oxidative la nivel celular și poate influența expresia genică asociată cu repararea și reziliența țesuturilor.
Mecanismele moleculare se combină cu schimbări metabolice: exercițiul îmbunătățește sensibilitatea la insulină, reduce acumularea viscerală de grăsime și poate modifica profilul lipidic, toate acestea având un impact indirect asupra proceselor inflamatorii care afectează articulațiile. Există tot mai multe dovezi că o abordare holistică, care include exercițiu, dietă și managementul greutății, are efecte sinergice în reducerea simptomelor și în încetinirea progresiei osteoartritei.
Fiindcă exercițiul are beneficii sistemice, el abordează în același timp comorbiditățile frecvente la persoanele cu osteoartrită — de exemplu, diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare și depresia — îmbunătățind sănătatea generală în timp ce vizează boala articulară. Această abordare integrată sporește valoarea exercițiului ca intervenție de sănătate publică și ca strategie clinică pentru managementul cronic.
Implicații clinice: încercați exercițiul înainte de chirurgie
În prezent nu există medicamente modale pe scară largă care să modifice cursul osteoartritei (DMMO/Disease Modifying Osteoarthritis Drugs). Artroplastia de înlocuire a articulației poate transforma calitatea vieții pacienților cu boală avansată, însă este o intervenție majoră, cu riscuri intra- și postoperatorii și rezultate pe termen lung variabile. Pentru majoritatea pacienților, tratamentele ghidate recomandă începerea cu terapii conservatoare: exerciții structurate, managementul greutății acolo unde este relevant, educație și fizioterapie țintită. Organizații profesionale recunosc importanța exercițiului și educației în primele etape ale tratamentului.
Exercițiul ar trebui introdus timpuriu, adaptat la capacitatea individuală și continuat în toate stadiile bolii. Comparativ cu multe opțiuni farmacologice, exercițiul are mult mai puține efecte adverse și aduce beneficii de sănătate extinse: reducerea mortalității cardiovasculare, îmbunătățirea stării mentale, și creșterea funcțională pe termen lung. De asemenea, programele eficiente de exerciții pot reduce numărul intervențiilor chirurgicale sau amâna necesitatea acestora, iar în unele studii s-a observat o îmbunătățire suficientă pentru a evita proceduri invazive pe termen scurt și mediu.
În practică, planificarea preoperatorie bazată pe „prehabilitare” — programe de exerciții înainte de operație — poate îmbunătăți rezultatele postoperatorii la cei care ajung la artroplastie. Totuși, pentru majoritatea pacienților, eforturile inițiale trebuie să se concentreze pe abordări conservatoare bine structurate și monitorizate.
Bariere de implementare și oportunități
Atunci de ce exercițiul este subprescris? Printre bariere se numără timpul limitat din consultațiile de medicină primară, instruirea insuficientă a clinicienilor în prescrierea exercițiilor, convingerile pacienților că activitatea va agrava leziunea articulară și accesul inegal la fizioterapie supravegheată. Abordarea acestor lacune cere educație mai bună pentru clinicieni și pacienți, disponibilitate mai largă a programelor de grup bazate pe dovezi (cum ar fi GLA:D®), platforme digitale pentru supraveghere la distanță și politici de sănătate care să încurajeze îngrijirea conservatoare înainte de intervenția chirurgicală.
Tehnologiile conexe — senzori purtabili, platforme de tele-reabilitare și module de exerciții prin aplicații — facilitează personalizarea progresiei încărcării și monitorizarea aderenței, oferind modalități scalabile de a livra intervenții de exercițiu de înaltă calitate unui număr mai mare de persoane. Integrarea acestor instrumente cu dosarele electronice de sănătate și cu programele de remunerare pentru furnizori poate accelera adoptarea la scară largă. Programele comunitare, colaborările între clinici și servicii de sănătate publică și finanțarea dedicată pentru fizioterapie sunt alte soluții posibile pentru a reduce inegalitățile de acces.
De asemenea, este esențială evaluarea cost-eficienței: datele din studii economice sugerează că intervențiile bazate pe exerciții, când sunt corect implementate, pot reduce costurile pe termen lung prin scăderea necesității intervențiilor chirurgicale și a utilizării medicamentelor analgezice. Strategii de implementare trebuie să includă formare continuă pentru clinicieni, materiale educaționale pentru pacienți și mecanisme de urmărire a rezultatelor centrate pe includerea măsurilor de funcție și calitate a vieții.
Expertiză din practică
"Exercițiul este cel mai puțin folosit medicament pentru osteoartrită," spune dr. Elena Morris, fizioterapeut clinic și cercetător specializat în reabilitarea musculoscheletală. "Când predăm pacienților cum să se miște eficient și prescriem lucru progresiv de rezistență și exerciții de echilibru, observăm nu doar reducerea durerii, ci și câștiguri reale în funcție și încredere. Provocarea este să facem programele supravegheate și bazate pe dovezi accesibile și să le integrăm în traseele de îngrijire primară."
Dr. Morris evidențiază și importanța comunicării eficiente între medicul de familie, fizioterapeut și pacient: o trimitere clară pentru "exercițiu terapeutic" însoțită de obiective funcționale (de exemplu, „să poți urca scările fără durere semnificativă”) crește probabilitatea ca pacientul să urmeze programul și să mențină aderența pe termen lung. Colaborarea interdisciplinară, inclusiv dieteticieni pentru managementul greutății și psihologi pentru suport comportamental, poate amplifica succesul tratamentului conservator.
Concluzie
Osteoartrita nu este doar o uzură inevitabilă. Este o afecțiune multifactorială, care implică întregul articol și este modelată de forța musculară, inflamație, statut metabolic și istoricul de mișcare. Exercițiul regulat și țintit abordează multe dintre aceste cauze simultan — hrănind cartilajul prin încărcare, refăcând suportul muscular, îmbunătățind controlul neuromuscular și reducând inflamația sistemică. Abordarea combinată exercițiu–fizioterapie–educație are potențialul de a schimba traiectoria de viață a pacienților cu osteoartrită.
Pentru majoritatea pacienților, terapia bazată pe exerciții ar trebui să fie tratamentul de primă intenție și să fie continuată pe parcursul bolii, iar intervenția chirurgicală rezervată cazurilor care nu răspund la îngrijirea conservatoare cuprinzătoare. Implementarea exercițiului ca practică standard va necesita instruirea clinicianilor, educația pacienților și acces mai larg la programe supravegheate, dar beneficiile potențiale pentru indivizi și pentru sistemele de sănătate sunt substanțiale. Pe termen mediu și lung, investiția în programe eficiente de exercițiu și în tele-reabilitare poate reduce povara socială și economică a osteoartritei și poate îmbunătăți calitatea vieții persoanelor afectate.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu