Prima Detectare a Virusului West Nile la Țânțarii din Marea Britanie

Prima detectare a virusului West Nile în țânțarii din Regatul Unit

O descoperire semnificativă pentru sănătatea publică: oamenii de știință din Marea Britanie au identificat recent urme ale virusului West Nile (WNV) în populațiile locale de țânțari. Aceasta reprezintă prima dată când virusul transmis de țânțari este depistat pe teritoriul Regatului Unit, potrivit Agenției pentru Securitatea Sănătății din Marea Britanie (UKHSA), ca urmare a monitorizării de rutină.

Ce este virusul West Nile: Origine și transmitere

Virusul West Nile aparține genului Flavivirus, grup din care fac parte și agenți patogeni precum dengue, Zika sau febra galbenă. Izolat pentru prima dată în Uganda în 1937, WNV se transmite predominant între păsări sălbatice și țânțari, în special specia Culex pipiens. Păsările reprezintă principalul rezervor de virus, acesta circulând într-un ciclu natural: țânțarii se infectează alimentându-se cu sângele păsărilor purtătoare și pot ulterior să transmită virusul altor păsări, oamenilor sau mamiferelor.

Majoritatea infecțiilor la oameni sunt asimptomatice – aproximativ 80% nu prezintă simptome. La cei care dezvoltă semne de boală, manifestările sunt de obicei ușoare: febră, oboseală, dureri de cap și musculare, uneori cu greață. În cazuri rare, aproximativ 1 la 150, infecția poate duce la complicații neurologice grave, precum encefalita (inflamația creierului) sau meningita (inflamația membranelor ce protejează creierul și măduva spinării). Vârstnicii, mai ales cei peste 50 de ani, prezintă un risc crescut de forme severe. Transmiterea interumană a virusului West Nile este extrem de rară, fiind documentată doar prin transfuzii de sânge sau transmitere de la mamă la făt.

Cum a ajuns virusul West Nile în Marea Britanie?

Traseul exact prin care WNV a ajuns în Regatul Unit nu este sigur, însă specialiștii bănuiesc că păsările migratoare infectate din Europa Continentală sau Africa au jucat un rol esențial. În timpul migrației prin zonele umede britanice, aceste păsări au putut transmite virusul țânțarilor locali prin alimentare. Rezultatele recente au fost obținute prin analize PCR – o tehnică moleculară de detecție a materialului genetic viral, realizată de Agenția pentru Sănătatea Animalelor și Plantelor în cadrul unui amplu program de monitorizare a țânțarilor în sud-estul Angliei.

Este important de menționat că detectarea ARN-ului viral prin PCR nu confirmă automat infectivitatea. După ce țânțarii se alimentează cu sânge infectat, este necesară o perioadă de câteva zile pentru ca virusul să se multiplice la niveluri ce permit transmiterea. Acest proces depinde semnificativ de temperaturile ambientale, vremea caldă accelerând dezvoltarea virusului în corpul țânțarilor.

Riscul răspândirii virusului West Nile în Marea Britanie

În mod tradițional, temperaturile scăzute din Regatul Unit au constituit o barieră pentru apariția și propagarea bolilor transmise de țânțari. Estimările arată că la temperaturi estivale obișnuite, de aproximativ 15°C, maturarea virusului West Nile în organismul unui țânțar poate dura până la 100 de zile – mult peste durata medie de viață a insectei. Prin contrast, în regiunile unde temperaturile zilnice depășesc 30°C, acest proces poate fi completat în doar câteva zile, crescând semnificativ riscul de epidemie.

Pentru ca virusul West Nile să devină endem în Marea Britanie și să provoace focare locale, este nevoie de o combinație de factori: un număr suficient de mare de păsări și țânțari infectați, alături de perioade prelungite de vreme caldă care să favorizeze multiplicarea virală. În prezent, aceste condiții nu sunt îndeplinite. Totuși, cercetătorii avertizează că încălzirea globală și episoadele tot mai lungi de temperaturi ridicate ar putea modifica acest context, facilitând apariția și altor flavivirusuri transmisibile prin țânțari în Marea Britanie.

Context global: evoluția virusului West Nile și focare epidemice

Inițial restrâns la regiuni din Africa și Orientul Mijlociu, virusul West Nile a cunoscut o extindere notabilă în ultimele decenii. Epidemii majore au fost raportate în Grecia, România, Israel, Rusia și Statele Unite. Notabil, primul focar american din 1999 în orașul New York a evidențiat atât decese inexplicabile la păsări, cât și îmbolnăviri umane, ulterior atribuite infecției cu WNV prin ancheta științifică a patologului veterinar Dr. Tracey McNamara.

De atunci, infecția cu West Nile a devenit endemică în America de Nord, unde s-au înregistrat peste 60.000 de cazuri umane, peste 28.000 de spitalizări și peste 3.000 de decese. În 2024, Europa a raportat o creștere semnificativă: 1.436 de cazuri și 125 de decese în 19 țări, afecțiunile grave fiind concentrate în rândul vârstnicilor. S-au raportat focare și la cai și păsări, specii puternic sensibile la infecția cu WNV, ceea ce subliniază impactul său extins.

Implicatii pentru sănătatea publică și prevenție în Marea Britanie

Detectarea materialului genetic al virusului West Nile la țânțarii britanici a stârnit îngrijorare, însă consensul științific actual este că riscul pentru sănătatea publică rămâne, momentan, redus. Nu au fost confirmate infectări la om în Regatul Unit, iar temperaturile estivale nu favorizează deocamdată transmiterea extinsă a virusului prin țânțari.

Rezidenții și călătorii, în special cei care se deplasează spre sudul Europei – unde transmiterea virusului West Nile este mai intensă – sunt sfătuiți să adopte măsuri preventive împotriva înțepăturilor de țânțari: purtarea de haine deschise la culoare, cu mâneci lungi, utilizarea repelentelor omologate de Agenția pentru Protecția Mediului și evitarea expunerii în perioadele serii, când activitatea țânțarilor este maximă. Programele de monitorizare constantă a țânțarilor și campaniile de informare publică sunt esențiale pe fondul schimbărilor climatice ce pot crește riscurile bolilor vectoriale.

Concluzie

Identificarea virusului West Nile în populațiile de țânțari din Marea Britanie marchează un moment important în supravegherea bolilor transmise prin vectori. Deși în prezent probabilitatea unor focare rămâne scăzută datorită limitărilor climatice, încălzirea globală ar putea crea condiții favorabile răspândirii virusului West Nile și a altor flavivirusuri. Monitorizarea științifică riguroasă și sensibilizarea publicului vor fi cruciale pentru adaptarea la riscurile emergente și protejarea sănătății publice pe măsură ce mediul se schimbă.