7 Minute
Descoperire și context
Craniul de la Petralona, recuperat pentru prima dată în 1960 dintr-o cameră protejată a Peșterii Petralona lângă Salonic, Grecia, a fost mult timp unul dintre cele mai dezbătute exemplare din paleoantropologie. Craniul a fost descoperit fuzionat cu peretele peșterii prin depuneri de calcit, cu o formațiune stalagmitică care pornea din zona frontală. Deși mandibula lipsea, craniul păstrat le-a oferit cercetătorilor un exemplar rar, practic intact, pentru analiză — și un set persistent de întrebări nerezolvate despre vârsta și poziționarea sa taxonomică.
De-a lungul decadelor, echipe diferite au atribuit specimenului vârste foarte diferite — de la aproximativ 170.000 până la circa 700.000 de ani — și au propus multiple identificări, inclusiv Homo sapiens, Homo neanderthalensis și Homo heidelbergensis. O reanaliză multidisciplinară recentă condusă de geocronologul Christophe Falguères de la Institutul de Paleontologie Umană din Franța a produs noi constrângeri de vârstă prin datarea straturilor minerale care s-au format pe și în jurul craniului.
Metoda de datare: uraniu-toriu și speleoteme din peșteră
Speleotemele — depunerile minerale din peșteri, precum stalactite și stalagmite — înregistrează o istorie geo-chimică care poate fi folosită pentru datare radiometrică precisă. Falguères și colegii săi au aplicat metoda uraniu-toriu (U-Th) la filmele de calcit care s-au acumulat direct pe os și la probe minerale separate de pe peretele adiacent al peșterii. Datarea U-Th exploatează dezintegrarea uraniului solubil în toriu insolubil. Deoarece toriul nu este de obicei transportat în soluție în apele de peșteră, orice toriu găsit în calcitul speleotemelor trebuie produs prin dezintegrarea uraniului după depunere. Măsurarea raportului uraniu-toriu permite astfel calcularea vârstei formării depunerii.
Echipa a datat primul film de calcit de deasupra craniului și încă trei probe de speleoteme. Cea mai tânără dată de încredere — provenind din calcitul direct pe craniu — a indicat o vârstă de 277.000 de ani sau mai mult. Alte depuneri de pe perete au ajuns până la aproximativ 539.000 de ani. Aceste măsurători limitează vârsta craniului la un minim de 277.000 de ani și — în funcție de istoria depunerii — plasează specimenul între aproximativ 277.000 și 539.000 de ani. Dacă craniul a fost introdus pe perete mai târziu și a acumulat calcit superficial doar după acel eveniment, limita superioară se restrânge la circa 410.000 de ani.
Anatomie, comparații și implicații taxonomice
Morfologic, craniul de la Petralona nu se încadrează perfect în definițiile anatomice ale oamenilor moderni sau ale neanderthalilor europeni. În schimb, ansamblul său de trăsături arhaice sugerează afilierea la o populație mai primitivă din Pleistocenul mijlociu. Această evaluare lasă deschisă posibilitatea ca specimenul să reprezinte Homo heidelbergensis sau o linie înrudită apropiată — un taxon care, de altfel, face obiectul unor dezbateri continue privind rolul său ca strămoș al neanderthalilor și al oamenilor moderni.
Cercetătorii remarcă paralele morfologice între craniul de la Petralona și craniul Kabwe (Broken Hill) din Zambia, care este, de regulă, datat la aproximativ 300.000 de ani și adesea clasificat ca Homo heidelbergensis. Vârsta similară sugerată de datarea U-Th întărește ipoteza că individul de la Petralona aparține unei populații arhaice europene persistente, coexistente cu linii în evoluție ale neanderthalilor în cursul Pleistocenului mijlociu târziu.
De ce contează
Clarificarea vârstei și a afinităților specimenului de la Petralona informează modul în care oamenii de știință modelează diversitatea homininelor și dinamica populațiilor în Eurasia. Dacă Petralona aparține unui grup distinct, primitiv, care a persistat în Pleistocenul mijlociu târziu, atunci peisajul evolutiv european a fost cel mai probabil un mozaic de linii hominine suprapuse, cu flux genetic și continuitate regională care complicau narațiunile simple și lineare despre evoluția umană.
.avif)
Context științific și cadru mai larg
Pleistocenul mijlociu (aproximativ 781.000 până la 126.000 de ani în urmă) a fost o perioadă de oscilații climatice pronunțate și de schimbări evolutive majore în genul Homo. În această epocă, populațiile care au dat naștere atât neanderthalilor, cât și oamenilor moderni au apărut și s-au diversificat în Africa și Eurasia. Fosile precum Petralona și Kabwe sunt, prin urmare, puncte de calibrare esențiale: ancorează diversitatea morfologică în timp geologic și ajută la testarea ipotezelor privind migrația, izolarea și amestecul genetic.
Tehnologiile cheie care stau la baza acestui studiu includ spectrometria de masă U-Th de înaltă precizie și eșantionarea stratigrafică meticuloasă a straturilor de speleoteme. Când sunt combinate cu anatomia comparativă și cu înregistrările paleoambientale regionale, aceste tehnici permit reconstrucții mai sigure ale momentelor și modurilor în care diferitele populații hominine au trăit și au interacționat.
Descoperiri cheie și cercetări viitoare
Rezultatul principal al noului studiu este o vârstă minimă robustă pentru craniul de la Petralona — 277.000 de ani — cu posibilități de vârste mai mari în funcție de context. Această constatare întărește argumentele că hominine arhaice, non-neanderthaliene, au persistat în Europa în cursul Pleistocenului mijlociu târziu. Lucrările viitoare vor necesita abordări integrate: reanalize morfologice folosind morfometrie geometrică 3D, recuperarea de proteine antice sau ADN ambiental (unde conservarea permite) și datare regională suplimentară pentru a situa Petralona într-un cadru spațial și temporal mai clar.
Opinii ale experților
Dr. Elena Markov, paleoantropolog și lector în evoluția umană, comentează: "Datarea U-Th de mare rezoluție a depunerilor din peșteră este una dintre cele mai fiabile metode pentru ancorarea fosilelor în timp atunci când datarea directă a osului nu este posibilă. Noile constrângeri asupra Petralona evidențiază cât de dinamică a fost Europa pleistocenă — grupuri multiple de hominine au coexistat, iar fiecare sit pe care îl re-datăm ne poate schimba înțelegerea despre persistența și înlocuirea populațiilor."
Dr. Markov adaugă: "Comparațiile cu specimene africane precum Kabwe sunt valoroase deoarece pun în evidență morfologii comune între continente și sugerează modele complexe de dispersie și adaptare regională. Totuși, definirea limitelor speciei va necesita seturi de date comparative mai extinse și, ideal, dovezi moleculare din proteine sau fragmente de ADN."
Concluzie
Noile date uraniu-toriu ale depunerilor de calcit pe și în jurul craniului de la Petralona oferă o vârstă minimă fermă de 277.000 de ani și arată că craniul datează cel mai probabil din Pleistocenul mijlociu târziu. Morfologia specimenului, combinată cu vârsta revizuită, susține ideea că o populație hominină primitivă — posibil comparabilă cu Homo heidelbergensis — a trăit în Europa alături de primele linii neanderthaliene. Continuarea cercetărilor multidisciplinare, combinând geocronologie precisă, morfologie detaliată și abordări moleculare acolo unde este posibil, va fi necesară pentru a stabili locul precis al lui Petralona în arborele homininelor și pentru a rafina modelele diversității umane din Pleistocenul mijlociu.
Journal of Human Evolution a publicat articolul care descrie aceste constatări; echipa de cercetare a fost condusă de Christophe Falguères de la Institutul de Paleontologie Umană din Franța.
Sursa: sciencealert
Comentarii