6 Minute
Drumul prin Kennedy Space Center va fi lent. Foarte lent. NASA plănuiește să readucă Space Launch System înapoi în Vehicle Assembly Building în această săptămână pentru diagnosticări și reparații suplimentare, după ce inginerii au detectat un malfuncționament al sistemului de heliu în urma unui test repetat de alimentare cu combustibil.
Tehnicienii tocmai terminaseră depanarea unor scurgeri persistente de hidrogen — o problemă periculoasă care a impus mai multe repetiții de alimentare — și aveau, provizoriu, data de 6 martie ca țintă pentru lansare. Apoi alimentarea cu heliu a stadiului superior al rachetei, element esențial pentru curățarea conductelor motorului și pentru presurizarea rezervoarelor criogenice, a început brusc să prezinte semne de întrerupere. Fără un flux de heliu fiabil, echipa nu poate certifica vehiculul pentru un zbor cu echipaj.
NASA a confirmat că reîntoarcerea probabil va avea loc marți, dacă condițiile meteo permit, și a descris mișcarea ca fiind necesară pentru „a determina cauza problemei și a o remedia”. Revenirea rachetei de 322 de picioare (≈98 m) în hangar oferă inginerilor acces mult mai bun la instalații — conducte, supape și senzori — decât poate oferi platforma de lansare. Agenția spune că această acțiune păstrează o tentativă de lansare în aprilie, dar a avertizat că sincronizarea finală va depinde de progresul reparațiilor și de ferestrele lunare strânse disponibile pentru traiectoria spre Lună.
Administratorul NASA Jared Isaacman, stânga, mergând la rampa de lansare a Centrului Spațial Kennedy sâmbătă, 21 februarie.
Confruntarea mizelor este clară: Artemis II va transporta patru astronauți — trei americani și un canadian — într-un zbor circumlunar care ar marca prima dată, de la Apollo încoace, când oameni călătoresc în jurul Lunii. Echipajul rămâne în regim de așteptare la Houston, în timp ce echipa de la sol urmărește și remediează problemelor de instalații și anomaliilor sistemelor atât pe vehicul, cât și pe lansatorul mobil asociat.
Context tehnic
La prima vedere, heliul poate părea un detaliu minor, dar în operațiunile de lansare el reprezintă un punct cheie. Este un gaz inert folosit pentru a purja propulsoarele reziduale din instalațiile motoarelor și pentru a presuriza rezervoarele criogenice, astfel încât combustibilul și oxidantul să circule predictibil către turbopompe. Menținerea unei presiuni constante de heliu este esențială pentru pornirile fiabile ale motoarelor; pierderea acestei presiuni poate împiedica aprinderile sau poate ascunde scurgeri care devin periculoase în condiții de zbor.
Dintr-un punct de vedere tehnic, sistemele de heliu implică o rețea complexă: butelii de gaz la înaltă presiune, regulatoare, supape de izolare, manifolduri și linii de transfer criogenice. Senzorii de presiune și transducționarele monitorizează fluxul și stabilitatea, iar datele telemetrice în timp real permit detectarea anomaliilor. Problemele pot apărea din cauza regulatorilor uzați, supapelor care nu etanșează corect sau a fisurilor fine în conducte, iar identificarea cauzei necesită adesea demontarea parțială a ansamblurilor și testări izolate pentru a reproduce condițiile de funcționare.
Headline-ul anterior a fost legat de scurgerile de hidrogen: LH2 (hidrogen lichid) este notoriu greu de reținut deoarece moleculele sale sunt cele mai mici și pot pătrunde prin garnituri care par, în rest, etanșe. Pentru a localiza astfel de căi de scurgere, echipele au efectuat repetate „wet dress rehearsals” — secvențe ciclice de alimentare și golire a sistemelor — și au folosit metode precum testele cu heliu traciare, analiza de scădere a presiunii și detectoare de hidrogen. Când acele remedieri păreau stabile, a apărut anomalia la sistemul de heliu, ceea ce a forțat reîntoarcerea rapidă la hangar pentru investigații mai profunde.
Pauza este incomodă, dar face parte din practica standard. Zborul spațial nu acceptă compromisuri când sunt implicate vieți umane. Echipele vor inspecta supapele, colectoarele (manifoldurile) și instrumentația, vor înlocui componente suspecte și vor revalida sistemele criogenice înainte de a aproba o nouă dată de lansare. Acest proces include verificări funcționale, teste de presiune, cicluri adiționale de alimentare și, dacă este necesar, fabricarea sau calificarea unor piese de schimb. Calendarul final va depinde de cât de repede se pot documenta și elimina cauzele primare; în plus, ferestrele de lansare spre traiectoria lunară sunt limitate și trebuie sincronizate cu eforturile de remediere.
Mai mult decât atât, revenirea la hangar implică operațiuni logistice și tehnice elaborate: pregătirea rachetei într-o configurație sigură pentru transport, coborârea pe mobile launcher, atașarea la transporter (crawler-ul) și traversarea distanței până la Vehicle Assembly Building (Clădirea de Asamblare a Vehiculelor), unde echipele dispun de spațiul și infrastructura necesare pentru acces extins la tubulaturi și echipamente sensibile. Aceste operațiuni sunt planificate minuțios pentru a evita stresuri mecanice suplimentare asupra componentelor și pentru a păstra integritatea sistemelor criogenice până la investigare și remediere.
Din perspectiva managementului misiunii și a autorităților de reglementare, există criterii clare de lansare: proceduri de inspectare, teste de acceptanță, date telemetrice conforme și semnături de aprobare din partea părților responsabile. Pentru o misiune cu echipaj, pragurile de risc sunt mult mai stricte decât pentru un zbor fără oameni la bord. În consecință, chiar și astfel de deranjamente considerate „minore” în termeni de componentă pot conduce la oprirea temporară a planurilor până la completarea tuturor verificărilor și demonstrarea fiabilității.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu