9 Minute
O simplă rețetă — aproximativ 150 de minute de activitate intensă moderată pe săptămână — poate face mai mult pentru creier decât cred majoritatea dintre noi. Aceasta este concluzia principală a unui studiu clinic de un an care a folosit biomarkeri RMN pentru a investiga dacă exercițiile regulate influențează vârsta biologică a creierului. Rezultatele sunt modeste ca amploare, dar izbitoare ca implicații: activitatea aerobă supravegheată, conform ghidurilor, a orientat creierul către un profil biologic mai tânăr comparativ cu persoanele care și-au păstrat rutina obișnuită.
Studiul a inclus 130 de adulți sănătoși cu vârste între 26 și 58 de ani și i-a urmărit timp de 12 luni. Un grup a beneficiat de consiliere și monitorizare pentru a atinge obiectivul săptămânal recomandat de Organizația Mondială a Sănătății — în jur de 150 de minute de exercițiu aerobic de intensitate moderată spre viguroasă — gândiți-vă la mers alert susținut, ciclism sau alte activități care cresc ritmul cardiac și respirația. Un grup de control și-a continuat viața ca înainte, fără intervenție. La finalul anului, cercetătorii au realizat evaluări bazate pe RMN și au calculat mai mulți indicatori compuși ai îmbătrânirii cerebrale. În medie, creierele participanților care au făcut exerciții păreau cu aproximativ 0,6 ani mai tinere decât vârsta lor cronologică, în timp ce creierele grupului neexercitat s-au situat ușor peste vârsta calendaristică. Diferența netă între grupuri s-a apropiat, așadar, de aproximativ un an de „vârstă cerebrală”.
Studiul, condus de data scientist Lu Wan la AdventHealth Research Institute și publicat în Journal of Sport and Health Science în 2026, nu susține o inversare spectaculoasă a îmbătrânirii. Totuși, schimbările mici pot conta, mai ales când se acumulează pe parcursul deceniilor. O întârziere de un an a îmbătrânirii cerebrale la nivel de populație ar putea însemna debut mai tardiv al declinului cognitiv și mai puțini ani trăiți cu afectare funcțională. Cine nu ar dori o astfel de rezervă?
Cum a măsurat studiul „vârsta creierului”
„Vârsta biologică” este o sintagmă care rezumă uzura acumulată și care variază între diferite țesuturi. În cazul creierului, RMN-ul oferă ferestre multiple asupra structurii și funcției — volumetrie a unor regiuni specifice, integritatea materiei albe, pattern-uri de conectivitate funcțională și alte semnale cuantificabile. Studiul a combinat mai mulți dintre acești markeri derivați din RMN pentru a estima vârsta cerebrală a fiecărui participant în raport cu vârsta cronologică. Măsurile compuse nu sunt o baghetă magică, dar capturează caracteristici care se modifică de obicei odată cu înaintarea în vârstă și în bolile neurodegenerative, cum ar fi demența.
Din punct de vedere tehnic, analiza a inclus secvențe RMN tip T1 pentru volumetrie corticală și subcorticală, imagistică prin tensorul de difuzie (DTI) pentru a evalua integritatea materiei albe, și date funcționale de conectivitate (fMRI) pentru a cartografia rețelele neuronale. Au fost luate în calcul și semnale asociate cu hiperintensități ale materiei albe, grosimea corticală și volumul hipocampului — toți parametri cunoscuți ca indicatori sensibili la îmbătrânire. Modelele au folosit algoritmi de învățare automată pentru a combina acești indici într-un scor compozit de „vârstă cerebrală”, calibrat față de eșantioane normative.
Interesant este că investigatori nu au găsit un mediator unic clar pentru efectul exercițiului. Au fost evaluate îmbunătățiri ale capacității cardiovasculare (VO2max estimat), tensiunii arteriale și concentrațiilor unor proteine plasmatice relevante (de exemplu markeri inflamatori și factori neurotrofici), dar niciuna dintre aceste măsuri nu a explicat în totalitate semnalele care indicau un creier mai tânăr. Echipa raportează: „Ne așteptam ca fitnessul cardiovascular sau tensiunea arterială să explice efectul, dar nu au făcut-o,” sugerând că exercițiul poate acționa prin mecanisme mai subtile și suprapuse pe care bateria de teste din studiu nu le-a capturat complet, cum ar fi inflamația cronică de grad redus, modificările microvasculare, sau remodelarea microscopică a țesutului neuronal.
Din punct de vedere metodologic, studiul a fost bine controlat pentru o cercetare comportamentală: a avut o intervenție definită, un volum de participanți rezonabil pentru un proiect de imagistică și rezultate obiective bazate pe RMN. Totuși, cohorta rămâne limitată la adulți sănătoși aflați în mijlocul vieții și nu a evaluat în mod extins rezultate cognitive pe termen lung. Următorul pas este clar: coorte mai mari și mai diverse, plus perioade de urmărire mai lungi, pentru a determina dacă semnalul RMN se traduce efectiv într-o memorie păstrată, funcție executivă protejată și incidență redusă a demenței.
De ce contează mijlocul vieții
Dovezile tot mai numeroase indică faptul că procesele care conduc la deteriorarea cognitivă târzie în viață încep adesea cu decenii înainte de apariția simptomelor clinice. Astfel, mijlocul vieții reprezintă o fereastră strategică pentru intervenții preventive. Exercițiul fizic a fost deja asociat cu somn mai bun, îmbunătățirea sănătății metabolice (includând sensibilitatea la insulină), reducerea riscului cardiovascular și speranța de viață crescută. Adăugarea unei dovezi că activitatea fizică poate modifica marcajele imagistice ale îmbătrânirii cerebrale întărește ideea că alegerile de stil de viață în anii 30, 40 și 50 influențează sănătatea neurologică ulterioară.
Există implicații practice imediate. Nivelul de activitate folosit în studiu este în concordanță cu recomandările actuale de sănătate publică, ceea ce înseamnă că „prescripția” este realizabilă pentru multe persoane: aproximativ 150 de minute pe săptămână de exercițiu aerobic de intensitate moderată spre viguroasă, completate de recomandările uzuale pentru antrenament de forță (de exemplu două sesiuni pe săptămână). Nu sunt necesare regimuri extreme sau echipamente scumpe — constanța contează cel mai mult. Pentru persoanele ocupate, sesiunile pot fi împărțite în intervale de 10–30 de minute sau pot include activități integrate în viața de zi cu zi: mers alert spre serviciu, urcat scări, plimbări active în pauze.
Mai mult, intervențiile la nivel comunitar și politicile de sănătate publică pot spori aderența: infrastructură pentru mers și ciclism, programe de activitate în locuri de muncă, acces la facilități sportive pentru toate grupele socio-economice și campanii de informare care subliniază beneficiile cognitive pe termen lung ale activității fizice. Economiile pot apărea dacă astfel de măsuri amână debutul dizabilității cognitive, reducând costurile îngrijirii pe termen lung și povara socială a demențelor.
Perspectiva experților
„Acest studiu rafinează ceea ce bănuiam de mult: activitatea aerobică de rutină protejează sănătatea creierului în moduri pe care le putem acum observa cu ajutorul imagisticii,” spune dr. Maya Singh, neurocercetător cognitiv care nu a fost implicat în studiu. „Punctul crucial este că nu este vorba de o singură cale. Exercițiul afectează circulația, inflamația, semnalizarea metabolică și structura cerebrală simultan. Aceasta îi conferă putere, dar complică și eforturile de a izola un mecanism unic.”
Dr. Singh adaugă că traducerea „tinereții” observate la RMN în beneficii clinice mesurabile va necesita studii mai lungi și includerea persoanelor cu risc crescut de declin cognitiv (de exemplu cei cu depresie vasculară, hipertensiune netratată, diabet zaharat sau antecedente familiale de boală Alzheimer). Totuși, rezultatele actuale constituie un argument convingător pentru accentuarea politicilor de sănătate publică care promovează menținerea activității fizice în mijlocul vieții și mai departe.
Studiul nu pretinde că exercițiul previne demența în mod definitiv, dar consolidează plausibilitatea biologică că activitatea regulată încetinește anumite aspecte ale îmbătrânirii cerebrale. Pentru indivizi și planificatori în domeniul sănătății, acesta reprezintă un impuls semnificativ: menținerea mișcării poate fi una dintre cele mai eficiente investiții curate și cu cost redus în sănătatea cognitivă pe termen lung.
Fie că este vorba de o plimbare alertă, o tură cu bicicleta sau un curs de dans, „prescripția” rămâne familiară. Următoarea provocare este creșterea aderenței la nivel populațional și înțelegerea exactă a modului în care mișcarea restructurează îmbătrânirea la nivel molecular și vascular — domenii care vor ține ocupate comunitățile de neuroștiință și responsabilii de sănătate publică în anii ce vin.
Din punct de vedere științific, direcțiile viitoare includ: studii randomizate pe termene lungi cu măsuri cognitive prescrise (memorie episodică, funcție executivă, atenție), integrarea biomarkerilor sanguini și lichidian (de exemplu BDNF, proteine prion-like, markeri inflamatori, markeri de disfuncție endothelială), folosirea PET pentru a măsura încărcătura de proteine patologice (tau, beta-amiloid) și analize multi-omice pentru a descrie modificările epigenetice și metabolice induse de activitatea fizică. În paralel, sunt necesare intervenții adaptate la risc (personalizate) și studii economice pentru a demonstra rentabilitatea publică a programelor de activitate fizică în scopul prevenirii declinului cognitiv.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu