13 Minute
Noi dovezi provenite din unul dintre cele mai mari seturi de date americane privind educația și sănătatea contrazic o afirmație frecvent vehiculată în dezbaterile publice: că fluorul din apa potabilă dăunează creierului și scade IQ-ul. Un studiu nou, evaluat de colegi, nu a găsit nicio asociere între fluorurarea comunitară a apei și performanțe cognitive reduse la adolescenți sau la adulți până la vârsta de 60 de ani. Aceste concluzii vin de la o analiză robustă și reprezintă o contribuție semnificativă la discuția despre fluor și sănătate publică, dezvoltare cognitivă și politici de prevenție a cariilor dentare.
Ce a descoperit, de fapt, noul studiu despre fluor
Cercetarea recentă, publicată în jurnalul Science Advances, se bazează pe date din studiul pe termen lung High School and Beyond, un sondaj reprezentativ la nivel național inițiat în anii 1980. Peste 26.000 de elevi americani din licee au susținut teste standardizate la citire, matematică și vocabular, oferind un set extins de măsuri ale performanțelor cognitive în adolescență. Decenii mai târziu, un subgrup al acestor participanți a fost recontactat pentru examene medicale și evaluări cognitive detaliate la maturitate, oferind date longitudinale valoroase.
Autorul principal John Robert Warren, sociolog și demograf la Minnesota Population Center al Universității din Minnesota, împreună cu colegii săi, au legat înregistrările individuale cu date federale privind nivelurile de fluor din rețelele de apă ale comunităților în care participanții au urmat liceul. Având în vedere că mulți oameni din anii 1980 locuiau în apropierea școlilor pe care le frecventau, echipa a folosit concentrațiile locale de fluor ca proxy pentru expunerea în copilărie, o strategie comună în epidemiologia populațională.
Întrebarea de bază a fost simplă: dacă fluorul din apa potabilă scade cu adevărat IQ-ul, așa cum susțin criticii, atunci elevii crescuți în zone cu niveluri mai mari de fluor ar trebui să obțină în mod sistematic scoruri mai mici la testele standardizate în adolescență și rezultate cognitive mai slabe la maturitate. Conform lui Warren, acel tipar nu a apărut în date.
„Dacă fluorul ți-ar reduce IQ-ul, ar trebui să observăm rezultate mai slabe în comunitățile fluorurate — și nu observăm asta”, a explicat Warren într-un interviu despre studiu. Dimpotrivă, elevii care au crescut cu apă optim fluorurată au înregistrat, în medie, scoruri ușor mai mari la testele din liceu, deși acest avantaj mic a dispărut până la vârsta de 60 de ani. Cel mai important, nu s-a constatat niciun semn de afectare cognitivă pe termen lung. Cercetătorii au subliniat că aceste rezultate sunt robuste la numeroase teste de sensibilitate și ajustări pentru factori de confuzie.
Pentru a evalua consistența constatării, echipa a aplicat modele statistice care au controlat variabile demografice și socio-economice, au verificat eventualele efecte non-liniare ale concentrației de fluor și au testat interacțiuni între niveluri de expunere și caracteristici ale populației. În toate aceste analize, nu a rezultat niciun semnal că fluorurarea tipică din SUA ar fi asociată cu un declin cognitiv.
Cum au măsurat cercetătorii fluorul și funcția cognitivă
Fluorurarea comunitară a apei reprezintă practica de a ajusta concentrațiile de fluor din sistemele publice de alimentare cu apă la aproximativ 0,7 miligrame pe litru — o valoare considerată optimă pentru prevenirea cariilor dentare, minimizând în același timp efectele secundare. Fluorul este un mineral prezent natural; în unele regiuni apare la concentrații ridicate în ape subterane, iar în altele este adăugat în cantități controlate în sistemele publice.
Pentru a investiga potențiala neurotoxicitate, echipa lui Warren a combinat mai multe seturi de date independente și complementare, permițând o examinare detaliată a relației dintre expunere și rezultate cognitive:
- Cohorta High School and Beyond – scoruri standardizate la citire, matematică și vocabular din peste 26.000 de elevi din licee la nivel național, plus teste medicale și cognitive de urmărire pentru un subgrup până la vârsta adultă târzie.
- Înregistrări federale despre calitatea apei și fluorurare – măsurători la nivel de comunitate ale concentrațiilor de fluor din sistemele publice de alimentare cu apă începând din anii 1980, care permit estimări istorice ale expunerii.
- Date demografice și socioeconomice – informații privind rasă, sex, educația părinților, regiunea, nivelul veniturilor și alte variabile care pot influența performanța școlară și sănătatea creierului.
Prin controlul statistic al acestor factori, autorii au testat dacă niveluri mai ridicate de fluor erau asociate cu scoruri mai mici, atât în adolescență, cât și la maturitate. De asemenea, au verificat dacă anumite comunități depășeau recomandările Serviciului Public de Sănătate din SUA privind concentrațiile de fluor, caz în care profilul de risc ar fi putut fi diferit.
Rezultatele s-au menținut coerente în diverse modele: nu s-a găsit nicio dovadă că nivelurile tipice de fluorurare din SUA sunt legate de rezultate cognitive mai slabe. Foarte puține comunități din eșantion au depășit concentrațiile recomandate, iar cele care au depășit tot nu au prezentat deficitul de IQ susținut de campaniile anti-fluorurare. Echipa a mai efectuat analize stratificate, teste de robustețe și ajustări pentru eventuale erori de măsurare ale expunerii, toate confirmând concluzia principală.
Mai mult, cercetătorii au evaluat posibilitatea unor efecte la subgrupuri vulnerabile — de exemplu copii din familii cu resurse limitate, cei expuși la deficiențe de nutrienți sau comunitățile cu alte poluanți concomitenți (plumb, solvenți industriali). Chiar și în aceste analize, nu s-a identificat un impact negativ clar al fluorului la nivelurile folosite în programele comunitare de sănătate publică.
De ce studiile anterioare despre fluor și IQ au generat îngrijorări
Îngrijorările privind fluorul și inteligența au circulat de zeci de ani în cercuri de activism, dar au căpătat din nou vizibilitate după ce mai multe recenzii științifice au semnalat potențiale legături între expuneri foarte ridicate la fluor și scoruri IQ ușor reduse la copii. Un exemplu notabil este o sinteză realizată de cercetători de la National Institutes of Health (NIH) și publicată la începutul anului 2024, care a raportat asocieri între expuneri crescute la fluor și ușoare reduceri de IQ în studii internaționale multiple.
Totuși, un detaliu esențial, adesea omis din dezbateri publice, este că majoritatea studiilor incluse în astfel de meta-analize au examinat populații expuse la concentrații mult mai mari — uneori toxice — de fluor, provenite de regulă din ape subterane natural contaminate sau din poluare industrială, și nu din nivelurile reglementate, scăzute, ale sistemelor municipale americane.
În multe dintre aceste lucrări, concentrațiile de fluor din apa potabilă au depășit 2–4 miligrame pe litru, de câteva ori mai mari decât 0,7 mg/L aplicat în fluorurarea comunitară din SUA. Expunerea îndelungată la astfel de niveluri poate provoca fluoroză dentară (modificări vizibile ale smalțului) și, în cazuri extreme, fluoroză osoasă, o boală a scheletului. Este biologic plauzibil ca o expunere cronică foarte mare la fluor să afecteze și creierul în dezvoltare, dar aceste condiții sunt mult diferite de programele standard de sănătate publică.
Warren și coautorii săi susțin că asimilarea expunerilor la niveluri toxice cu fluorurarea controlată poate induce în eroare factorii de decizie și publicul. Studiul lor umple o lacună prin concentrarea pe comunități din SUA și pe niveluri de fluor relevante pentru standardele actuale de alimentare cu apă și pentru politica de sănătate dentară.
Perspectiva unui expert
Dr. Melissa Grant, medic dentist în sănătate publică și cercetător independent, care nu a participat la studiu, consideră că rezultatele oferă o mărturie pragmatică în dezbaterea despre siguranța apei și dezvoltarea neurocognitivă.
„Acesta este unul dintre primele analize pe scară largă, reprezentative la nivel național, care leagă direct niveluri reale de fluorurare la rezultate cognitive pe termen lung”, observă Grant. „Când ai în vedere cât de mare și diversă este cohortea și faptul că echipa a putut urmări persoane din adolescență până în anii 60, absența unui semnal de vătămare este relevantă.”
Ea adaugă că noile rezultate trebuie ponderate în contextul zecilor de ani de dovezi privind prevenirea cariilor: „Fluorurarea comunitară rămâne unul dintre cele mai eficiente instrumente de sănătate publică pentru reducerea cariilor dentare, în special la copii care pot avea acces limitat la servicii stomatologice regulate. Orice apel la încheierea fluorurării ar trebui să se bazeze pe dovezi solide și consistente de risc la nivelurile tipice de expunere — iar astfel de dovezi nu sunt prezentate de datele actuale.”
Fluorul, teoriile conspirației și reacțiile politice
În ciuda consensului științific conform căruia fluorurarea comunitară controlată este sigură și eficientă pentru sănătatea orală, practica a atras de multă vreme controverse. Activisti și unele personaje politice au atribuit fluorului un spectru larg de presupuse efecte nocive, de la prejudicii neurologice vagi până la cancere și perturbări endocrine. Multe dintre aceste afirmații nu sunt susținute de date epidemiologice riguroase sau de studii toxicologice relevante pentru nivelurile reale de expunere.
Sceptici cunoscuți au amplificat frica legată de fluor în ultimii ani. Robert F. Kennedy Jr., critic cunoscut al unor măsuri de sănătate publică, a susținut că fluorurarea provoacă o pierdere largă a IQ-ului și o creștere a cancerului osos. După ce a fost menționat în cadrul unor dezbateri politice, a declarat că va cere instituțiilor relevante să revizuiască recomandările naționale privind fluorul.
Între timp, mai multe state și jurisdicții locale din SUA au adoptat măsuri pentru a limita sau elimina fluorurarea. În 2024, Florida și Utah au trecut legi care restricționează sau interzic practica în anumite zone, iar măsuri similare sunt în discuție în alte state. Aceste decizii sunt adesea justificate ca măsuri de precauție, invocând îngrijorările legate de IQ pe care le pune sub semnul întrebării noul studiu publicat în Science Advances.
Warren și colegii săi se arată precauți în privința modului în care datele lor pot fi folosite politic, dar subliniază un mesaj-cheie: politicile ar trebui ghidate de dovezi care reflectă nivelurile de expunere și populațiile afectate de acele politici, nu de extrapolări din cazuri extreme sau din date parțiale. Traducerea rezultatelor științifice în recomandări de sănătate publică necesită o evaluare atentă a contextului, dozajului și balanței beneficiu-risc.
„Ceea ce arătăm este că povestea despre IQ nu rezistă într-un eșantion reprezentativ al SUA la concentrații de fluor relevante pentru dezbaterile curente de politică”, afirmă Warren. „Dacă cineva dorește să argumenteze împotriva fluorurării din alte motive, este o conversație diferită. Dar afirmația că aceasta scade inteligența copiilor la niveluri tipice nu este susținută de datele noastre.”
Ce urmează pentru cercetarea privind fluorul
Analiza recentă se concentrează strict pe cognitie, astfel încât nu poate rezolva toate întrebările privind efectele asupra sănătății ale fluorului. Cercetări anterioare au documentat deja beneficiile fluorurării asupra sănătății orale: rate semnificativ mai mici de carii dentare, afectare mai puțin severă a smalțului și o reducere a necesității unor tratamente stomatologice invazive, în special în comunitățile cu venituri mai mici.
Totuși, rămân întrebări deschise. Performanța cognitivă în studiul High School and Beyond a fost evaluată prin teste școlare și baterii cognitive la vârste mai mari, nu prin teste standardizate de IQ efectuate în copilărie. Recunoscând această limitare, echipa lui Warren lucrează acum la un proiect complementar în Wisconsin, unde pot lega scoruri reale la teste IQ de date istorice de expunere la fluor. Acest studiu de urmărire poate rafina estimările posibilelor efecte neurocognitive subtile la nivelurile standard de fluorurare.
Mai pe larg, oamenii de știință continuă să investigheze modul în care expunerea cronică, la doze mici, la diverși contaminanți de mediu — inclusiv fluor, plumb și alte elemente în urmă — interacționează cu nutriția, genetica și factorii sociali pentru a modela dezvoltarea creierului. Domeniul emergent al neuroepidemiologiei de mediu își propune să dezlege aceste influențe complexe folosind seturi mari de date, biomarkeri și metode statistice mai sofisticate, precum modele cauzale, analize de tip instrumental variables și calibrări legate de erori de măsurare.
Pe măsură ce dovezile acumulate devin mai fine, este esențial ca factorii de decizie să evalueze atât riscurile potențiale, cât și beneficiile clare pentru sănătatea publică. Reducerea fluorurării fără alternative eficiente de prevenție a cariei ar putea crește inegalitățile în sănătatea orală, în special pentru copiii din comunități defavorizate care beneficiază în mod disproporționat de protecția oferită de această intervenție de sănătate publică.
Pentru moment, balanța dovezilor indică faptul că la nivelurile utilizate în rețelele publice de apă din Statele Unite și din multe alte țări, fluorul nu erodează inteligența umană. Dimpotrivă, riscul mai mare pentru sănătatea publică ar putea veni din politici motivate de teamă și dezinformare, care ar demonta un instrument dovedit pentru prevenirea cariilor dentare fără să aducă niciun beneficiu măsurabil pentru sănătatea creierului. În timp ce cercetările continuă, deciziile politice ar trebui să rămână ancorate în dovezile care iau în calcul atât eficacitatea stomatologică, cât și siguranța neurodezvoltării.
Sursa: science
Lasă un Comentariu