5 Minute
Noi dovezi din Peștera Toda
Săpăturile arheologice din sudul Uzbekistanului au adus dovezi de plante și unelte care indică faptul că, acum cel puțin 9.200 de ani, oamenii din Asia Centrală recoltau orz sălbatic cu unelte asemănătoare secerilor. Această descoperire extinde precursori comportamentali și culturali ai agriculturii mult dincolo de Semiluna Fertilă tradițional menționată și sugerează că primii pași spre producția alimentară au fost geografic mai răspândiți decât s-a recunoscut anterior.
Vedere a văii Surkhandarya, unde se află Peștera Toda în sudul Uzbekistanului. Credit: Robert Spengler
Metode de săpătură și analiză arheobotanică
O echipă internațională condusă de Xinying Zhou (Institute of Vertebrate Paleontology and Paleoanthropology, Beijing) și coordonată local de Farhad Maksudov (Institute of Archaeology, Samarkand) a realizat săpături stratigrafice în Peștera Toda, situată în Valea Surkhandarya. Din cele mai vechi straturi ale peșterii, arheologii au recuperat unelte din piatră, cărbune și macroresturi vegetale bine conservate.
Studiul arheobotanic condus de Robert Spengler (Max Planck Institute of Geoanthropology) a identificat numeroase resturi de orz sălbatic, alături de coji de fistic și semințe de măr. Examinarea microscopică și analiza uzurii de utilizare a lamelor și a cioburilor de calcar a arătat modele consistente cu tăierea ierbii și cerealelor, comparabile cu uzura observată pe unelte asociate cu recoltarea timpurie și activități proto-agricole în alte regiuni.
Un exemplar modern de orz sălbatic, cu boabele separate natural pe măsură ce se coc. Credit: Robert Spengler
Implicații pentru originile agriculturii
Aceste descoperiri contestă narațiunea simplificată conform căreia domesticirea cerealelor de bază, precum grâul și orzul, ar fi avut loc doar într-o singură zonă centrală (Semiluna Fertilă) ca răspuns direct la schimbări climatice sau presiune demografică. În schimb, dovezile din Peștera Toda susțin un model în care vânători-culegători din multiple regiuni au dezvoltat treptat practici de recoltare, procesare și alte comportamente culturale care, în final, au favorizat domesticirea culturilor.
Investigatori principali subliniază prudența: în prezent resturile de orz par morfologic sălbatice și nu este încă demonstrat că ar fi fost cultivate sistematic. Totuși, recoltarea repetată cu seceri și integrarea resurselor vegetale sălbatice în rutine sezoniere de subzistență sunt comportamente care pot preceda și pot favoriza tranziția către cultivare. După cum observă Xinying Zhou, descoperirea „ar trebui să schimbe modul în care oamenii de știință privesc trecerea de la culegere la agricultură, deoarece arată cât de răspândite au fost comportamentele tranziționale.” Robert Spengler adaugă că „un corp tot mai numeros de cercetări sugerează că domesticirea poate progresa fără reproducere deliberată și planificată — interacțiunile repetate om-plantă sunt adesea suficient de puternice pentru a iniția schimbarea.”
Continuarea săpăturilor, prelevarea țintită pentru flotare, datarea cu radiocarbon și analiza morfometrică a resturilor de boabe vor testa dacă aceste ansambluri reprezintă stocuri sălbatice recoltate, încercări experimentale de cultivare a orzului sălbatic sau introduceri timpurii ale unor varietăți cultivate din alte regiuni. Dacă se poate demonstra cultivarea, aceasta ar indica fie un experiment independent de agricultură în Asia Centrală, fie o răspândire mult mai timpurie spre est a tradițiilor agricole decât se presupune în prezent.
Perspectiva unui expert
Dr. Elena Rossi, o arheobotanistă fictivă cu experiență în utilizarea plantelor în Neolitic, comentează: „Datele din Peștera Toda sunt importante pentru că documentează atât uneltele, cât și plantele în context. Chiar dacă orzul este morfologic sălbatic, colectarea și procesarea continuă de către oameni creează presiunile selective care, în cele din urmă, conduc la domesticire. Acest sit acoperă un gol geografic și comportamental în modelele noastre despre agricultura timpurie.”
Concluzie
Descoperirile din Peștera Toda subminează viziunile înguste cu un singur origin al agriculturii timpurii prin documentarea unui comportament complex de folosire a plantelor în Asia Centrală, acum 9.200 de ani. Rămâne de clarificat dacă aceste resturi reflectă recoltarea repetată a stocurilor sălbatice, începuturi de cultivare sau transmitere culturală timpurie din Semiluna Fertilă. Lucrările multidisciplinare viitoare — care să combine arheobotanica, analiza uzurii uneltelor din piatră și cronologia sigură prin radiocarbon — vor lămuri rolul regiunii în povestea globală a agriculturii și domesticirii.
Sursa: scitechdaily
Comentarii