8 Minute
O nouă clasificare în peisajul complex al diabetului
Federația Internațională de Diabet a recunoscut oficial o formă distinctă, legată de malnutriție, a diabetului, cunoscută în mod obișnuit ca "Tipul 5". Această decizie reflectă dovezile tot mai numeroase că diabetul nu este o singură boală, ci un grup de afecțiuni cu cauze, evoluții și nevoi terapeutice diferite. Înțelegerea acestor subtipuri — de la forme autoimune la diabet determinat genetic sau prin leziuni — este esențială pentru un diagnostic corect, terapie țintită și planificare în sănătatea publică.
Diabetul este definit printr-o glicemie persistent crescută din cauza problemelor în producția de insulină, în acțiunea insulinei sau în ambele. Insulina este un hormon produs de pancreas care permite celulelor să absoarbă glucoza pentru energie. Mecanismele care duc la hiperglicemie variază însă foarte mult și determină intervențiile cele mai potrivite.
Forme comune: diabetul de tip 1, tip 2 și diabetul gestațional
Diabetul de tip 1 este o afecțiune autoimună în care sistemul imunitar distruge celulele beta producătoare de insulină din pancreas. Această distrugere reduce sau elimină producția endogenă de insulină și poate apărea la orice vârstă — de la sugar la adultul vârstnic. Tipul 1 nu este cauzat de dietă sau stil de viață. Predispoziția genetică, combinată cu factori de mediu, precum infecțiile virale, sunt considerați declanșatori ai procesului autoimun. Tratamentul necesită înlocuirea insulinei pe termen lung, administrată prin injecții sau pompe de insulină. Terapia avansată, inclusiv transplanturi de izole donor și transplanturi experimentale de celule beta derivate din celule stem, a arătat potențial pentru unii pacienți, dar rămâne limitată de necesitatea imunosupresiei și de disponibilitate.
Diabetul de tip 2 este forma cea mai frecventă la nivel mondial. Implică, de obicei, rezistență la insulină — când țesuturile răspund slab la insulină — și, în timp, o secreție insulinică afectată din partea pancreasului. Indicele de masă corporală crescut (IMC) și excesul de adipozitate sunt factori de risc importanți, dar genetica, vârsta și etnia joacă, de asemenea, roluri majore; persoanele de origine sud-asiatică, africană și caraibiană au risc crescut chiar și la greutăți corporale mai scăzute. Tratamentul include modificări ale stilului de viață, numeroase medicamente hipoglicemiante (de exemplu, metformină, agoniști GLP-1, inhibitori SGLT2) și, în unele cazuri, chirurgia bariatrică. Intervențiile dietetice intensive și scăderea în greutate au inversat diabetul tip 2 pentru mulți indivizi în studii clinice.
Diabetul gestațional apare în timpul sarcinii, de obicei între al doilea și al treilea trimestru, când schimbările hormonale reduc sensibilitatea la insulină. Factorii de risc includ greutatea corporală crescută a mamei, vârsta maternă mai înaintată și istoricul familial. și de asemenea fundalul etnic influențează riscul. Managementul se concentrează pe monitorizarea glicemiei, nutriție și activitate fizică; unele femei necesită medicație sau insulină în timpul sarcinii. Urmărirea postpartum este esențială deoarece diabetul gestațional crește riscul pe termen lung al mamei de a dezvolta diabet tip 2 și poate semnala risc metabolic pentru copil.
Forme rare și secundare: sindroame genetice, boli pancreatice și altele
Dincolo de tipurile 1 și 2 există multiple forme mai puțin frecvente de diabet cu cauze și implicații terapeutice distincte. Diabetul monogenic include diabetul neonatal — prezent în primele luni de viață — și diabetul de debut la tineri cu maturitate alterată (MODY), care apare adesea în adolescență sau la adultul tânăr. Aceste subtipuri sunt cauzate de variante ale unui singur gene care afectează funcția celulelor beta, secreția de insulină sau dezvoltarea pancreatică. Unii pacienți cu variante genetice specifice pot fi tratați cu medicamente orale în loc de insulină.
Diabetul de tip 3c apare ca urmare a leziunii directe a pancreasului, precum rezecția chirurgicală a unui segment pancreatic, pancreatita cronică sau cancerul pancreatic. Această formă combină pierderea producției de insulină cu defecte în secreția enzimelor digestive și necesită adesea terapie insulinică adaptată, precum și atenție la deficiențele nutriționale. Diabetul asociat fibrochisticului chistic este frecvent la adulții cu fibroză chistică, devenind mai răspândit odată cu scăderea funcției pancreatice pe măsură ce înaintează în vârstă.
Alte cauze secundare includ diabetul indus de steroizi și hiperglicemia apărută după anumite medicamente sau terapii. Identificarea corectă a acestor cauze este importantă: unele forme sunt reversibile dacă se elimină factorul declanșator, în timp ce altele necesită management pe termen lung.
Tipul 5: Diabet asociat malnutriției — context științific și caracteristici clinice
Diabetul de tip 5, recunoscut acum ca o categorie separată, este legat de subnutriția din primele etape ale vieții și de dezvoltarea pancreatică perturbată. Este mai frecvent în țările cu venituri mici și medii și se estimează că afectează aproximativ 20–25 de milioane de persoane la nivel global. Clinic, persoanele cu tipul 5 prezintă adesea greutate corporală scăzută și un deficit primar în producția de insulină, mai degrabă decât o distrugere imun-mediată a celulelor beta.
Studii pe animale arată că aportul proteic matern sau în adolescență insuficient afectează creșterea pancreatică și reduce rezervorul de celule producătoare de insulină. Un pancreas mai mic sau subdezvoltat oferă mai puține celule beta pentru a satisface cerințele metabolice în viața adultă, crescând vulnerabilitatea la hiperglicemie. Spre deosebire de tipul 1, pancreasul nu este ținta autoimunității; spre deosebire de tipul 2 tipic, rezistența la insulină poate fi mai puțin pronunțată. Aceste distincții au implicații practice pentru tratament: unii pacienți pot beneficia mai mult de strategii care susțin funcția celulelor beta și de reabilitare nutrițională, mai degrabă decât de abordările standard de sensibilizare la insulină sau de reducere în greutate utilizate pentru tipul 2.
Recunoașterea tipului 5 determină schimbări în prioritățile sănătății publice: îmbunătățirea nutriției materne și a copiilor, fortificarea alimentelor și monitorizarea populațiilor cu risc ar putea reduce povara pe viață a diabetului în mediile cu resurse limitate.
Implicații pentru diagnostic și tratament
Clasificarea corectă necesită anamneză clinică, antropometrie (măsurători corporale), teste de laborator (autoanticorpi, C-peptidă pentru estimarea producției de insulină) și, când este indicat, teste genetice. Pentru tipul 5, istoricul de malnutriție în copilărie și IMC scăzut la vârsta adultă sunt sugestive. Căile de tratament pot include reabilitare nutrițională, management glicemic atent și utilizarea adaptată a insulinei sau a secretagogelor, în funcție de funcția reziduală a celulelor beta.
Perspective de expert
"Recunoașterea diabetului legat de malnutriție ca o categorie specifică este un pas major către îngrijirea echitabilă a diabetului", afirmă dr. Elena Rios, endocrinolog fictiv specializat în sănătatea metabolică globală. "Clinicienii care lucrează în medii cu resurse reduse au nevoie de instrumente de diagnostic și algoritmi de tratament adaptați pacienților cu IMC scăzut și acces limitat la terapii avansate. Măsurile de sănătate publică — îmbunătățirea nutriției materne, aportul proteic în copilărie și screeningul precoce — sunt esențiale pentru prevenție."
Această perspectivă de expert subliniază intersecția dintre endocrinologia clinică și politicile globale de nutriție. Noua clasificare poate ghida finanțarea cercetării, alocarea resurselor pentru diagnostic și trialuri de tratament adaptate regiunilor în care subnutriția persistă.
Concluzie
Diabetul include un spectru de tulburări cu cauze, prezentări clinice și nevoi terapeutice distincte. Recunoașterea formală a Tipului 5 — diabetul asociat malnutriției — subliniază rolul nutriției timpurii și al dezvoltării pancreatice în sănătatea metabolică pe termen lung. Pentru clinicieni și sisteme de sănătate, prioritatea este diagnosticul corect, tratamentul individualizat și prevenția prin îmbunătățirea nutriției materne și a copiilor. Pentru cercetători, reclasificarea deschide noi direcții de studiu privind dezvoltarea pancreatică, intervențiile nutriționale și terapiile rentabile adresate populațiilor subnutrite. Pe măsură ce comunitatea științifică rafinează taxonomia diabetului, pacienții din întreaga lume pot beneficia de îngrijire mai precisă și adaptată contextului.
(dashapetrenkophotos/Canva)
Sursa: sciencealert
Comentarii