8 Minute
Cercetătorii care au explorat adâncurile rar văzute ale Oceanului Sudic au descoperit un prădător izbitor și neașteptat: o sponjă carnivoră care seamănă cu un grup de bule pe tulpini. Parte dintr-un val de descoperiri realizate de Nippon Foundation–Nekton Ocean Census, această sponjă denumită în mod popular „mingea morții” pune sub semnul întrebării imaginea obișnuită a spongierilor ca filtratori pasivi. Descoperirea nu doar că extinde catalogul taxonomic al Porifera, dar oferă și informații valoroase despre strategiile trofice neobișnuite din adâncurile oceanice și despre modul în care organismele s-au adaptat la mediile extrem de reci și presurizate ale Oceanului Sudic.
Armură de bule și cârlige minuscule: cum își prinde hrana această sponjă
Sponja nou identificată aparține genului Chondrocladia, poreclit frecvent „sponje cu minge de ping‑pong” datorită corpului rotund, asemănător unei bule, montat pe tulpini subțiri. La prima vedere par inofensive — aproape decorative — însă o privire mai atentă dezvăluie un set complex de adaptări pentru vânătoare. Suprafețele externe sunt presărate cu spicule minute, cârlige, care captează animale mici, cel mai probabil crustacee zooplanctonice și alte nevertebrate bentonice care plutesc sau se apropie de structura sponjei. Aceste gancheri microscopici pătrund în carapacea sau exo‑cuticula prăzii, împiedicându‑le să scape, iar apoi celulele specializate facilitează digestia externă și absorbția hranei — o strategie de hrănire activă, rar întâlnită la Porifera, care contrastează puternic cu filtrarea apei pentru particule.
Din punct de vedere morfologic, exemplarele Chondrocladia documentate prezintă un corp esferic sau o succesiune de „bule” pe un ax vertical rigid, care le ridică peste substrat pentru a maximiza probabilitatea de a intercepta prada care se deplasează în curent. Această poziționare pare să fie un compromis între economie energetică — sponjele sunt organism sessile cu metabolism redus — și eficiența de capturare: tulpina înalță capetele‑bule în straturile unde curenții favorizează transportul unor nevertebrate mici. Analizele video arată că, odată ce o victimă este prinsă, zonele din jurul spiculelor se extind ușor, înglobând‑o treptat; enzime extracelulare descompun țesuturile, iar nutrienții sunt absorbiți celulă cu celulă.
Strategia carnivoră întâlnită la aceste spongieri a evoluat independent în mai multe linii de Porifera, ceea ce sugerează presiuni selective puternice în mediile adânci, unde particulele organice în suspensie pot fi rare, iar prinderea unor indivizi mai mari oferă un aport energetic important. În plus, prezența spiculelor cârligiforme are implicații pentru studiile funcționale: forma, dimensiunea și distribuția acestor structuri pot fi analizate pentru a înțelege capacitatea de prindere, preferințele trofice și posibila coevoluție cu prăzile. Deși detalii precum compoziția chimică a secrețiilor digestive sau posibila prezență a compușilor bioactivi nu au fost încă complet investigate pentru această specie, astfel de caracteristici ar putea avea relevanță pentru biotehnologie marină și farmacologie marină, domenii interesate de moleculele produse în condiții extreme.
Noua specie de sponjă carnivoră „mingea morții”
Transe profunde, ROV SuBastian și un tezaur de viață necunoscută
Descoperirea a avut loc în timpul unei expediții lansate în 2023 de Nippon Foundation–Nekton Ocean Census, un efort internațional menit să catalogheze viața necunoscută din Oceanul Sudic. Folosind vehiculul operat de la distanță (ROV) SuBastian, oamenii de știință au cercetat o tranșee situată la est de insula Montagu și au înregistrat sponja la 3.601 metri adâncime (11.814 picioare). Locația face parte din unul dintre cele mai îndepărtate lanturi de insule ale Pământului și ilustrează cât de puțin din Oceanul Sudic a fost explorat sistematic până în prezent. Operarea ROV‑ului a permis colectarea de imagini înalt‑rezoluție, probe video contigue și eșantioane fizice cu brațul robotizat, toate integrate ulterior cu date oceanografice precum temperatură, salinitate, oxigen și profilul curenților, care sunt esențiale pentru interpretarea distribuțiilor ecologice adânci.
Aceste sponje sunt doar un punct de interes dintr‑un inventar mult mai bogat descoperit în zonă. Echipa a documentat viermi cu solzi irizanți, protejați de plăci strălucitoare, mai multe crustacee încă neidentificate, stele de mare noi pentru știință și — pentru prima dată în cadrul misiunii — cele mai timpurii imagini video înregistrate vreodată cu un pui de caracatiță colosală (colossal squid). Înregistrarea unui exemplar juvenil oferă indicii despre stadiile timpurii de viață ale acestor cefalopode de mare adâncime, un subiect cu numeroase lacune științifice. De asemenea, expediția a revelat un ecosistem neașteptat situat sub un aisberg masiv desprins dintr‑un ghețar din vestul Antarcticii — un habitat imprevizibil, creat de interacțiuni complexe între gheață, lumină, nutrienti și comunitățile bentonice care profită de microhabitatele astfel generate.
Noua specie de vierme cu solzi irizanți descoperită în timpul expediției
De ce contează pentru biodiversitate și cercetarea viitoare
„Oceanul Sudic rămâne profund sub‑probat,” afirmă Michelle Taylor, director științific la Ocean Census. „Până în prezent, am evaluat mai puțin de 30 la sută din probele colectate în această expediție, așa că confirmarea a 30 de specii noi deja demonstrează câtă biodiversitate încă neinventariată există.” Aceste cifre subliniază un punct mai larg: zone vaste și habitate ascunse ale planetei noastre găzduiesc încă linii evolutive necunoscute și strategii ecologice surprinzătoare. Această observație are implicații directe pentru conservare — fără cunoașterea existenței acestor specii, nu pot fi evaluate riscurile antropice legate de pescuitul de adâncime, mineritul marin sau schimbările rapide ale mediului polar generate de încălzirea climatică.
Dincolo de descrierea taxonomică, aceste descoperiri alimentează întrebări mai largi despre rețelele trofice din zonele de mare adâncime, despre adaptarea la presiuni și temperaturi extreme și despre căile evolutive care au determinat organisme sessile să dezvolte comportamente predatoare. Studii ulterioare pot folosi metode variate: secvențiere genetică pentru a insera noile specii în arborii filogenetici existenți, analize morfologice detaliate pentru a determina caracterele funcționale, studii de izotopi stabili pentru a deduce poziția trofică și modelare ecologică pentru a înțelege rolul acestor organisme în fluxul de energie la adâncime. Ocean Census intenționează să gestioneze toate speciile confirmate într‑o platformă de date cu acces liber, punând la dispoziție imagini, date specimen și materiale video cercetătorilor din întreaga lume, accelerând astfel studiul acestor habitate sensibile.
Totodată, documentarea de noi specii și comportamente pune temelia pentru eforturi interdisciplinare: ecologiști, taxonomiști, geneticieni, oceanografi fizici și chimiști pot colabora pentru a reconstrui ecosisteme complexe ale adâncurilor. Acest tip de colaborare este esențial pentru a identifica „zone critice” care merită protecție, dar și pentru a produce ghiduri de management adaptativ bazate pe dovezi solide. În plus, conștientizarea publică și instrumentele de știință cetățenească pot crește sprijinul pentru protejarea acestor regiuni îndepărtate și fragile ale planetei.
Ce urmează pentru descoperirile din adâncuri?
Oamenii de știință vor continua analizarea materialului colectat, folosind secvențiere genetică, studii morfologice și cartografiere ecologică pentru a poziționa fiecare organism nou în contextul său evolutiv și funcțional. Secvențierea ADN‑ului (inclusiv mitocondrial și marcatori nucleari), analiza transcriptomică și eDNA‑ul de mediu (environmental DNA) vor ajuta la identificarea relațiilor filogenetice, la detectarea speciilor rare în exemplare necolectate și la stabilirea conectivității populațiilor pe distanțe mari. De asemenea, analiza izotopică, microscopie electronică și studiile asupra microstructurii spiculelor vor oferi insighturi despre adaptările fiziologice necesare supraviețuirii la presiune ridicată și temperaturi scăzute.
Pe măsură ce probele sunt prelucrate și datele sunt integrate, ne putem aștepta la descoperiri suplimentare neașteptate care vor rafina înțelegerea noastră asupra ecosistemelor din Oceanul Sudic și asupra inovațiilor evolutive pe care viața le folosește în marele abis. Prioritățile viitoare includ extinderea traseelor ROV către tranșee adiacente, creșterea numărului de probe genetice pentru a reduce incertitudinile taxonomice și construirea unor modele predictive care să le permită cercetătorilor și managerilor de conservare să anticipeze schimbările ecosistemice în urma influențelor climatice și antropice. În final, aceste eforturi nu servesc doar filogeniei și biologiei marine, ci și protecției pe termen lung a biodiversității globale, demonstrând cât de puțin știm încă despre viața care prosperă în cele mai întunecate și izolate colțuri ale planetei.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu