8 Minute
Adânc în negurile munţilor Serra do Quiriri din sudul Braziliei, cercetătorii au identificat o broască de un portocaliu izbitor, nu mai mare decât unghia de la deget. Această specie nou descrisă de broască pitică creşte colecţia excepţională de amfibieni endemici din regiune şi subliniază necesitatea urgentă de a conserva fragmentele înalte ale Pădurii Atlantice. Descoperirea atrage atenţia asupra importanţei pădurilor de negură (cloud forests) pentru menţinerea microclimatelor umede şi reci de care depind multe specii miniaturizate.
Discovery in the leaf litter
Pe parcursul a peste şapte ani de muncă de teren dedicată inventarierii populaţiilor de Brachycephalus din statul Santa Catarina, oamenii de ştiinţă au dat peste o specie nouă, imposibil de trecut cu vederea. La prima vedere, culoarea portocalie intensă făcea indivizii uşor de observat în covorul de frunze, dar a fost cântecul de împerechere al masculilor care a relevat identitatea lor distinctă. Bărbaţii au fost localizaţi după sunet de către observatori dotaţi cu ureche experimentată şi echipament de înregistrare bioacustică, în timp ce femelele, mai tăcute, au fost colectate mai aleatoriu în timpul căutărilor în stratul de frunze. Metodele de teren au inclus plimbări nocturne şi diurne, înregistrări digitale ale apelurilor şi înregistrarea coordonatelor GPS pentru fiecare sit.
În laborator, echipa a combinat comparaţii morfologice detaliate — măsurători ale dimensiunii corpului, analiza coloritului, structura osteologică şi diferenţele sexuale — cu secvenţiere genetică pentru a confirma că aceste broaşte nu corespund niciunei specii cunoscute. Analizele moleculare au folosit gene mitochondriale şi nucleare pentru a evalua distanţa genetică faţă de alte specii din complexul Brachycephalus, iar rezultatele au susţinut delimitarea unei noi specii. Rezultatele au fost publicate în PLOS One sub denumirea Brachycephalus lulai. Epitetul „lulai” onorează preşedintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva; autorii explică că dedicaţia urmăreşte să atragă atenţia publică şi politică asupra necesităţii extinderii eforturilor de conservare ale Pădurii Atlantice şi ale broaştelor endemice de dimensiuni reduse.
Broasca portocalie miniaturală, aşezată pe vârful unui creion
Where it lives and why it matters
B. lulai este restrânsă la o bandă de altitudine foarte îngustă, peste aproximativ 750 de metri, în Serra do Quiriri, un lanţ de păduri de negură din Santa Catarina. Ca şi alţi membri ai familiei Brachycephalidae, aceste broaşte sunt extreme ca miniaturizare: trăiesc majoritar în stratul de frunze, având un ciclu de viaţă strâns legat de stabilitatea microhabitatului — condiţii răcoroase şi umede, tipice pădurii montane acoperite de nori. Microclima acestor situri oferă umiditate constantă, adăpost termic şi resurse trofice sub formă de nevertebrate mici, adaptate la filtrul de lumină din subarboret şi la variaţiile reduse de temperatură.
Biologia reproductivă a speciei, similară altor Brachycephalus, pare să implice reproduceri pe uscat în stratul de frunze, fără stadiu larvar acvatic extins, dar sunt necesare observaţii detaliate pentru a confirma modul exact de dezvoltare şi fenologia reproducătoare. Dieta probabilă constă în artropode foarte mici — acarieni, miriapode minuscule şi larve de insecte — iar adaptările morfologice includ dimensiuni reduse ale buzei şi adaptări ale aparatului bucal pentru prinderea prăzii minuscule. În termeni de conservare, habitatele montane adăpostesc multe specii microendemice; izolarea geografică a fragmentelor favorizează speciaţia, dar creşte şi vulnerabilitatea la ameninţări locale.
Deşi studiul menţionează că situl specific unde B. lulai a fost găsită pare relativ pristin, multe rude amfibiene din Santa Catarina sunt deja clasificate la risc critic sau aproape ameninţate. La nivel global, amfibienii sunt cea mai ameninţată clasă de vertebrate, din cauza unor factori precum pierderea habitatului, boli emergente (de ex. ciudrul fungic Batrachochytrium dendrobatidis), schimbări climatice şi poluare. Dimensiunea mică a arealului, combinată cu ameninţări locale — incendieri recurente, păşunat, introducerea speciilor invazive şi fragmentarea habitatului — face ca populaţii care par momentan stabile să poată scădea rapid. Evaluarea IUCN necesită date despre mărimea populaţiei, trenduri şi ameninţări; pentru B. lulai, aceste date sunt încă insuficiente, motiv pentru care prioritizarea evaluărilor şi monitorizărilor pe termen lung este esenţială.
Pădurile de negură din Serra do Quiriri
Threats and conservation steps
Cercetătorii semnalează mai multe presiuni antropice care pun în pericol amfibienii montani: incendieri repetate ale pajiştilor care alterează tranziţia păşune-pădure, păşunatul cu bovine care modifică marginile forestiere şi microhabitatul, specii de plante invazive care schimbă structura stratului inferior, impactul turismului necontrolat, activităţi de minerit şi defrişări locale. Fiecare dintre aceste ameninţări acţionează atât separat, cât şi sinergic, reducând continuitatea habitatului, modificând regimul hidric al solului şi favorizând condiţii mai uscate sau mai calde, nefavorabile speciilor adaptate la condiţii de umiditate constantă.
Pentru a diminua aceste riscuri, există discuţii formale în curs despre înfiinţarea unei unităţi federale de conservare (unidade de conservação) în Santa Catarina, care ar proteja tracts critice de pădure fără a obliga statul să cumpere terenuri private. Modelele de protecţie pot include arii protejate cu regimuri variate de utilizare (parcuri naţionale, rezervaţii biologice, zone de protecţie permanentă), acorduri de conservare cu proprietarii privaţi, precum şi instrumente de gestionare comunitară. Măsurile practice de conservare pe termen mediu şi lung ar trebui să includă: protecţia strictă a siturilor cunoscute, restaurarea coridoarelor forestiere între fragmente, monitorizare ecologică sistematică, programe de educaţie şi implicare locală, precum şi planuri de reacţie la boli emergente.
Marcos Bornschein, herpetolog la Universitatea de Stat din São Paulo şi autor principal al studiului, a subliniat că denumirea speciilor ca „lulai” are rol de apel la acţiune: să extindă iniţiativele de conservare pentru Pădurea Atlantică şi să protejeze broaştele miniaturizate, extrem de endemice ale Braziliei. Autorii menţionează de asemenea că este necesară o recoltare biologică suplimentară pentru a delimita mai precis frontierele speciei şi pentru a înţelege variaţia intra-specie între fragmente montane. Cercetările viitoare ar trebui să combine hărţi detaliate ale habitatului, modele de distribuţie potenţială (SDM), şi studii demografice pentru a evalua viabilitatea pe termen lung a populaţiilor.
Study context and field challenges
Cercetătorii punctează două obstacole recurente pentru studiile asupra biodiversităţii montane: finanţarea limitată şi dificultatea logistică de a ajunge la situri izolate. În numeroase cazuri, echipele trebuie să străbată mulţi kilometri pe poteci abia conturate prin păduri dense pentru a ajunge la populaţii ţintă; transportul echipamentului de teren, al dispozitivelor de înregistrare bioacustică şi al materialelor pentru marcare/recaptură implică costuri şi efort logistic semnificativ. Obţinerea autorizaţiilor de colectare şi respectarea cerinţelor etice şi legale pentru studierea amfibienilor pot adăuga la complexitatea proiectelor.
În plus, metodele de cercetare — combinând bioacustică, morfologie şi date genetice — necesită echipe multidisciplinare şi colaborări între universităţi, muzee şi autorităţi de mediu. Metodele de teren includ studiile vizuale de noapte (visual encounter surveys), transecte sistematice, capcane cu găuri (pitfall traps) cu pereţi direcţionali în anumite proiecte şi prelevare minim invazivă de mostre pentru ADN. Analizele de laborator implică secvenţiere ADN, filogenie, precum şi imagistică micro-CT pentru studii osteologice când este posibil. De asemenea, telemetria pasivă şi înregistrarea continuă a sunetelor pot ajuta la estimarea densităţii populaţiei şi a perioadelor de activitate.
În ciuda efortului considerabil, astfel de lucrări de teren sunt esenţiale: ele scot la iveală diversitate criptică şi diferenţe genetice între populaţii care de altfel ar părea identice, informând astfel priorităţile de protecţie pentru specii ce pot exista exclusiv în acele fragmente. Descrierea solidă a unei specii, bazată pe bioacustică, morfologie şi genetică, întăreşte înţelegerea diversităţii Brachycephalidae şi reafirmă unicitatea fragilă a pădurilor de negură braziliene. Strategii de conservare eficiente vor necesita integrarea datelor ştiinţifice cu politici publice, finanţare stabilă şi colaborare transdisciplinară pentru a proteja aceste sisteme ecologice sensibile pe termen lung.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu