8 Minute
Un nou studiu multidisciplinar sugerează că o erupție vulcanică puternică la cealaltă jumătate a globului ar fi putut declanșa perturbațiile climatice și comerciale care au permis Răspândirii Ciumei în Europa în anii 1340. Combinând analiza chimiei din miezuri de gheață, înregistrările climatice din inelele copacilor și relatările contemporane, oamenii de știință au reconstruit un lanț de evenimente care leagă o erupție tropicală neidentificată din jurul anului 1345 de foamete, schimbări în transporturile de cereale și de circulația maritimă a Yersinia pestis.
Reconstruirea unei catastrofe: cum au urmărit cercetătorii indiciile
Imaginați-vă că citiți jurnalul planetei: straturi subțiri de gheață și inelele copacilor înregistrează discret extremele meteorologice, chimia atmosferei și stresul culturilor. Cercetătorii Martin Bauch și Ulf Büntgen au tratat acel jurnal cu seriozitate. Ei au analizat înregistrările sulfat din miezurile polare de gheață, creșterea anuală din inelele copacilor din opt regiuni europene și zeci de relatări din secolul al XIV-lea pentru a testa o idee provocatoare — că o erupție vulcanică majoră a creat un șoc climatic de scurtă durată care a modificat rutele comerciale și, involuntar, a adus ciuma în Europa.
Un element timpuriu din puzzle este chiar bacteria. Yersinia pestis, agentul cauzal al ciumei, se transmite în principal prin purici și poate provoca infecții bubonice care se propagă rapid în populațiile vulnerabile. O modalitate modernă de a vizualiza patogenul este o imagine obținută prin microscopie electronică de scanare, care arată aspectul bacteriei la mărire extremă. O imagine de microscopie electronică de scanare a Yersinia pestis, bacteria responsabilă pentru ciumă. (Callista Images/Getty Images)
Dar patogenii nu se mută independent — oamenii, mărfurile și condițiile ecologice le dictează rutele. Această realizare i-a determinat pe autori să urmărească indicatori fizici ai climei și reacțiile economice, în loc să se bazeze exclusiv pe modele epidemiologice.
Picoarele de sulf din miezurile de gheață și semnătura de răcire
Miezurile de gheață polare funcționează ca arhive înghețate ale compoziției atmosferice. Cercetătorii au descoperit un vârf de sulfați deosebit de mare în straturile datate ca zăpadă depusă în jurul anului 1345 d.Hr. — o amprentă tipic asociată cu o erupție vulcanică majoră. Vârful din 1345 iese în evidență: se numără printre inserțiile de sulf mai mari din ultimele două milenii, în timp ce vârfuri mai mici apar în 1329, 1336 și 1341.
Când vulcanii aruncă gaze bogate în sulf în stratosferă, aceste gaze formează aerosoli de sulfat care reflectă lumina solară incidentă. Rezultatul este o scădere măsurabilă a temperaturilor de suprafață timp de câțiva ani. Reconstrucțiile temperaturii bazate pe inelele copacilor, care folosesc densitatea și lățimea lemnului format în ultimul sezon de creștere pentru a estima căldura sezonului vegetativ, arată veri neobișnuit de reci în mare parte din sudul Europei între 1345 și 1347 — un semnal clasic de răcire vulcanică care se aliniază strâns cu cronologia din miezurile de gheață.
Anomalia climatică a avut consecințe imediate pentru agricultură: eșecuri de recoltă raportate, sezoane umede de strângere a cerealelor și prețuri mai mari la grâne apar în cronici din Spania până în Levant. Aceste condiții sunt exact cele care i-ar fi determinat pe liderii comerciali maritimi să caute noi surse de alimente de bază.
Imagine de microscopie electronică de scanare a Yersinia pestis, bacteria responsabilă pentru ciumă.
Cum a favorizat rerutarea comerțului răspândirea ciumei
Aici intervine povestea umană: Italia medievală depindea de importuri de cereale pentru a evita foametea. Veriile neobișnuit de reci și umede și recoltele slabe au împins republicile maritime — în special Veneția, Genova și Pisa — să reia comerțul cu regiunea Mării Negre și să procure grâne din zonele controlate de mongoli în jurul Mării Azov. În 1347, Veneția a ridicat un embargo îndelungat asupra Hoardei de Aur și au început să sosească transporturi mari de cereale din porturi situate la nord de Marea Neagră.
Acele voiaje reprezentau un vector plauzibil pentru Y. pestis. Cercetări anterioare arată că puricii contaminați cu ciumă pot supraviețui la bordul navelor care transportau cereale și alte încărcături uscate suficient de mult pentru a ajunge la porturile din Mediterană. Primele focare documentate pe sol european au coincis cu acostări la hub-uri costiere: Messina, Genova, Veneția, Pisa și Palma. Din acele porturi, cerealele infectate și contactul uman au alimentat rutele prin care patogenul s-a deplasat spre interior și de-a lungul rețelelor comerciale de coastă, ajungând în cele din urmă la Alexandria și apoi spre nord, în Canalul Mânecii și Marea Nordului.
Harta rutelor de transport ale cerealelor care au servit ca vectori ai ciumei la sfârșitul anilor 1340. (Bauch & Büntgen, Commun. Earth Environ., 2025)
De ce contează această interpretare pentru înțelegerea pandemiilor
Răspândirea Ciumei a fost un eveniment endemic european reaprins sau a sosit din nou din Asia Centrală? Acest studiu susține ipoteza reintroducerii: date genetice și arheologice recente plasează apariția celei de-a doua pandemii în Kârgâzstan și în zonele montane vecine. Modelul răcirii cauzate de vulcanism oferă un mecanism plauzibil pentru a conecta geografia cu cronologia — un șoc climatic forțează schimbări dramatice în comerț și aprovizionarea cu alimente, facilitând astfel circulația patogenilor pe rețelele umane existente.
Acest lanț cauză-efect subliniază un punct esențial, adesea subapreciat în studiile pandemice: evenimentele de mediu și deciziile economice interacționează pentru a modifica riscul de boală. O perturbare climatică de scurtă durată poate declanșa un colaps agricol, realocări de mărfuri și mobilitate umană schimbată — toate acestea modificând oportunitățile pentru ca patogenii să pătrundă în populații noi.
Context științific și publicare
Cercetarea se bazează pe proxy-uri climatice bine stabilite: miezuri de gheață pentru chimia atmosferică și inelele copacilor pentru reconstrucția temperaturii. Aliniind aceste proxy-uri fizice cu dovezi documentare despre vreme, recolte și comerț, autorii au construit o narațiune temporar coerentă. Concluziile lor au fost publicate în Communications Earth & Environment în 2025, contribuind la o literatură tot mai extinsă care leagă vulcanismul, anomaliile climatice pe termen scurt și stresul socio-economic în lumea medievală.
Dincolo de istoria medievală, acest studiu ilustrează punctele forte metodologice ale cercetării interdisciplinare. Combinarea paleoclimatologiei, istoriei, arheologiei și epidemiologiei crește încrederea în afirmațiile cauzale, mai ales când mai multe linii independente de dovezi converge asupra acelorași ani și regiuni.
Expert Insight
„Această lucrare este un exemplu convingător despre cum șocurile de mediu pot reconfigura rețelele umane în moduri care favorizează răspândirea bolilor,” spune dr. Elena Marinos, o paleoclimatologă ficțională și comunicatoare științifică. „Când comercianții de cereale și-au schimbat rutele pentru a evita foametea, au creat, fără să știe, un coridor pentru Yersinia pestis. Este o reamintire că pandemiile apar adesea la intersecția dintre natură și deciziile umane.”
Comentariul ei subliniază lecția practică: înțelegerea pandemiilor trecute necesită mai mult decât genomica patogenului. Este nevoie și de atenție la declanșatorii sociali și de mediu care pregătesc scena — o perspectivă relevantă azi, pe măsură ce variabilitatea climatică continuă să afecteze securitatea alimentară și mobilitatea.
Implicații și direcții viitoare
Studiul nu afirmă că a identificat vulcanul exact; sursa probabilă rămâne neidentificată, posibil tropicală, și ar putea reprezenta fie o erupție mare, fie un cluster de erupții. Cercetări viitoare ar putea rafina sursa geografică comparând semnături izotopice ale sulfaților din miezurile de gheață, evaluând tiparele de depunere a sulfaților vulcanici și căutând straturi de tefră ( cenușă vulcanică) care ar putea lega evenimentul de o erupție specifică.
În plan epidemiologic, recoltarea mai multor mostre de ADN antic din rămășițele umane arheologice de-a lungul rutelor comerciale ale Mării Negre și din porturi ar putea testa în continuare scenariul reintroducerii și clarifica cronologia. În mod similar, modelarea supraviețuirii puricilor și rozătoarelor la bordul diferitelor tipuri de marfă ar ajuta la cuantificarea riscului de transmitere în timpul călătoriilor maritime.
Pe scurt, noua ipoteză coase împreună știința climatică, înregistrările istorice și ecologia bolilor pentru a explica cum o erupție vulcanică îndepărtată ar fi putut declanșa indirect una dintre cele mai grave pandemii din istorie. Este o poveste despre sisteme interconectate — atmosferă, culturi, comerț și microbi — în care o singură împingerătură de mediu a transmis undele de șoc prin societatea medievală.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu