8 Minute
Noi cercetări sugerează că sărutul este mult mai vechi decât Homo sapiens — un comportament care ar putea data din urmă cu aproximativ 17–21 milioane de ani și care probabil era practicat de strămoșii noștri maimuțelor mari, dar și de Neanderthali.
Un comportament gură-la-gură care precede oamenii
O echipă de oameni de știință de la University of Oxford, care a publicat în revista Evolution and Human Behaviour, a abordat sărutul ca pe un caracter evolutiv, nu doar ca pe un obicei cultural. Pentru acest studiu, cercetătorii au definit sărutul foarte strict: contact gură-la-gură non-agresiv care nu implică transferul de alimente. Această definiție clară le-a permis să trateze sărutul ca pe un trăsătură observabilă la primate și să-i urmărească istoricul în arborele filogenetic al primatelor.
Observațiile provenite de la maimuțele mari contemporane — inclusiv cimpanzeii, bonoboii și urangutanii — au constituit baza empircă a analizei. Echipa a cartografiat cazurile înregistrate de contact gură-la-gură pe o filogenie de primate bine stabilită și a rulat simulări pentru a estima probabilitatea ca nodurile ancestrale să fi avut aceeași trăsătură. Modelele lor indică o probabilitate mare ca un comportament asemănător sărutului să fi evoluat în strămoșul comun al maimuțelor mari în urmă cu aproximativ 17–21 milioane de ani și să fi fost păstrat de-a lungul timpului evolutiv.
În contextul biologiei evolutive, o astfel de reconstrucție sugerează că, odată apărut, contactul gură-la-gură a putut oferi avantaje selective care au compensat costurile. Aprecierea acestei distincții între obiceiul cultural și caracterul evolutiv ajută la înțelegerea persistării comportamentelor sociale și sexuale complexe la primate.
Metodologic, studiul a combinat date etologice provenite din literatură și observații de teren cu analize comparative filogenetice. Acest tip de abordare — mappare de trăsături pe arbori filogenetici urmată de simulări statistice — este folosit frecvent în biologia evolutivă pentru a testa ipoteze despre originea trăsăturilor comportamentale și pentru a estima momentele probabile ale apariției lor.
Cum ar fi putut să ajute obiceiul strămoșii noștri
De ce ar fi persistat sărutul în ciuda costurilor evidente, precum riscul transmiterii bolilor? Autorii studiului și alți experți propun mai multe beneficii adaptive posibile care pot explica păstrarea acestui comportament. Sărutul poate consolida legăturile sociale, poate furniza indicii despre starea de sănătate și fertilitate a partenerului prin chimia salivei, sau chiar poate ajuta la termoreglarea grupului atunci când indivizii sunt foarte apropiați — un avantaj în condiții climatice reci. Echipa de la Oxford menționează, de asemenea, că Neanderthalienii, ale căror vieți s-au suprapus cu cele ale primilor oameni moderni, ar fi putut folosi contactul gură-la-gură pentru căldură sau pentru legare socială în condițiile glaciațiunilor.
Aceste ipoteze sunt compatibile cu o serie de observații și teorii din antropologie, ecologie comportamentală și microbiologie. De exemplu, evaluarea chimiei salivei poate transmite informații despre microbiomul oral, hormoni sau metabolituri care pot fi folosite pentru evaluarea compatibilității sau a stării fiziologice. În biologia evolutivă a sexualității și a selecției partenerilor, astfel de semnale chimice pot influența alegerea sexuală și strategiile de reproducere.
Pe de altă parte, există costuri reale: contactul intim gură-la-gură facilitează transferul microorganismelor — bacterii, virusuri și paraziți — între indivizi. Această transmisie poate crește riscul epidemiei de boli infecțioase, motiv pentru care persistenta sărutului sugerează existența unui echilibru între beneficiile sociale sau reproductive și costurile sanitare. Modelarea acestui echilibru — trade-off între consolidarea legăturilor sociale (bonding social), semnalarea sănătății partenerului și riscul de infecție — reprezintă o direcție importantă pentru cercetări viitoare.
Studiul accentuează ideea că comportamentele sociale complexe, cum este sărutul, pot fi adaptative în contexte specifice: în grupuri mici, cu cerințe de coeziune socială ridicată, sau în habitate în care termoreglarea prin proximitate oferă un avantaj clar. Această perspectivă evolutivă permite conectarea comportamentului observat la primate cu posibile condiții de selecție din trecutul îndepărtat al homininilor.
Cercetarea completează lucrări anterioare care au demonstrat suprapuneri ale microbiomului oral între oameni și Neanderthalieni, dovezi consistente cu transferul direct de salivă între specii. Datele despre microbiomul oral nu dovedesc în mod direct existența sărutului, însă combinate cu reconstrucția evolutivă actuală întăresc argumentul că contactul intim gură-la-gură ar fi fost mai răspândit printre hominini și primate decât s-a presupus anterior.
Legăturile între etologie, genetică și microbiom sunt astăzi din ce în ce mai puternice: analiza ADN-ului microbian atrage atenția asupra istoricului contactelor apropiate, iar asocierea acestor date cu dovezi fosile sau cu reconstrucții filogenetice permite formularea unor ipoteze testabile despre comportamentele sociale ale speciilor dispărute.
Coautoarea Matilda Brindle, biolog evoluționist la Oxford, a declarat că studiul oferă o lentilă evolutivă largă asupra unui comportament adesea tratat ca fiind pur cultural și subliniază diversitatea largă a comportamentelor sexuale și sociale la primate. Concluzia atrage atenția asupra necesității de a combina abordări interdisciplinare — etologie, ecologie comportamentală, microbiologie și modelare filogenetică — pentru a înțelege când și de ce a apărut și a persistat sărutul.
Rezultatele sugerează și câteva direcții clare pentru cercetare viitoare. Unele dintre propuneri pentru extinderea cunoașterii includ: extinderea dataset-urilor observaționale pentru speciile de primate mai puțin studiate, analiza chimiei salivei între specii, studii comparative ale microbiomului oral și modelarea compromisurilor între beneficiile legăturilor sociale și riscurile infecțioase. Toate aceste abordări, combinate, vor rafina imaginea unui gest social surprinzător de străvechi: sărutul.
Mai detaliat, câteva direcții de investigare pot fi enumerate astfel:
- Colectarea de date etologice longitudinale: observații aprofundate în mediul natural asupra comportamentului gură-la-gură la speciile sub-reprezentate (de ex. unele cercopithecine sau primate din pădurile tropicale) pentru a înțelege frecvența și contextul social al contactului.
- Analize microbiologice și metagenomice: compararea microbiomului oral între populații umane moderne, Neanderthalieni (pe baza ADN-ului recuperat), și primate pentru a identifica trasee de transfer microbian corelate cu comportamentul de apropiere.
- Studii de chimie a salivei: identificarea semnalelor chimice (hormoni, feromoni, metaboliți) care pot oferi informații despre sănătate și fertilitate, relevante pentru selecția de partener.
- Modelare evolutivă și epidemiologică: simulări care să evalueze pragurile la care beneficiile sociale și reproductive suplinesc costurile infecțioase, în funcție de mărimea grupului, densitatea socială și mediul ecologic (temperatură, resurse).
O altă dimensiune importantă este cea culturală: chiar dacă sărutul are rădăcini evolutive vechi, formele și semnificațiile sale culturale au variat enorm între societățile umane. În unele culturi, anumite tipuri de contact bucal au semnificații rituale sau sociale specifice, în timp ce în altele aceste gesturi sunt absente sau subtilizate. Interacțiunea dintre predispozițiile biologice și inovațiile culturale oferă un cadru privilegiat pentru a studia cum trăsăturile evolutive pot fi remodelate de tradiții și norme sociale.
Limitările studiului sunt, de asemenea, importante de subliniat. Reconstrucțiile filogenetice se bazează pe date observabile și pe modele statistice care au incertitudini: calitatea și cantitatea datelor etologice variază între specii, iar comportamentele pot fi sub-înregistrate în literatură. În plus, asocierea între microbiom și comportament este complexă: transferul microbian poate fi influențat de numeroși factori non- comportamentali, precum dieta, mediul sau contactele indirecte.
Totuși, combinația de dovezi filogenetice, etologice și microbiologice oferă o imagine coerentă care merită investigată mai departe. Interpretarea rezultatelor necesită prudență, dar și deschidere către ipoteze interdisciplinare care conectează evoluția socială, selecția sexuală și sănătatea comunitară.
Pe plan public, aceste descoperiri aduc o perspectivă fascinantă asupra unui gest cotidian: sărutul nu este doar o expresie culturală a afecțiunii umane, ci poate reprezenta un relicvă a unor strategii sociale și fiziologice foarte vechi. Recunoașterea acestei profunzimi istorice nu diminuează diversitatea culturală a sărutului, ci îi oferă un context evolutiv mai amplu.
În concluzie, studiul Oxford extinde înțelegerea noastră despre istoria comportamentelor sociale la primate și hominini. Prin integrarea observațiilor etologice, a reconstrucțiilor filogenetice și a datelor microbiologice, cercetătorii propun că sărutul este un comportament cu rădăcini foarte adânci, cu multiple implicații pentru modul în care privim legăturile sociale, alegerea partenerilor și evoluția comportamentului uman. Viitoarele cercetări – inclusiv extinderea seturilor de date, analize chimice și modelări epidemiologice — vor clarifica când, cum și de ce a apărut acest gest social surprinzător și cum a fost modelat de presiunile evolutive și culturale.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu