9 Minute
Schimbări mici în corpurile noastre pot dezvălui povești mari despre cum oamenii continuă să evolueze. Un exemplu relevant este artera mediană — un vas sanguin care apare în mod normal în stadiile timpurii ale embrionului și, de regulă, dispare înainte de naștere, dar care devine din ce în ce mai frecvent întâlnită la adulți. Analize recente sugerează că acest canal sanguin mic este în creștere, cu implicații pentru anatomie, medicină și înțelegerea noastră asupra schimbărilor evolutive rapide în populațiile moderne. Acest fenomen atrage atenția specialiștilor în anatomie, genetica populațiilor și medicină clinică, întrucât poate influența diagnosticarea și tratamentul unor afecțiuni.
O arteră ascunsă reapare: ce au descoperit cercetătorii
Artera mediană se formează foarte devreme în dezvoltarea umană, având rolul de a transporta sânge pe linia mediană a antebrațului pentru a hrăni mâna în creștere. În dezvoltarea tipică, acest vas involuează în jurul celei de-a opta săptămâni de sarcină, pe măsură ce artera radială și artera ulnară preiau funcția de irigare a antebrațului și a mâinii. Însă, în unele cazuri, artera mediană persistă pe durata gestației și rămâne funcțională până la maturitate, rezultat care schimbă arhitectura vasculară a membrului superior și poate avea consecințe clinice observabile.
Cercetători de la Flinders University și University of Adelaide au publicat în 2020 un studiu care arată că adulții cu artera mediană persistentă sunt mult mai frecvenți decât erau acum un secol. Prin revizuirea înregistrărilor anatomice istorice și examinarea membrilor donați pentru disecție, echipa a estimat o creștere a prevalenței de la aproximativ 10% pentru persoanele născute în jurul anilor 1880, la circa 30% pentru cei născuți în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Această creștere indică un trend de microevoluție care se desfășoară pe un interval relativ scurt din punct de vedere evolutiv, evidențiind modul în care caracteristicile anatomice pot suferi modificări detectabile în generații succesive.
Trei artere majore în antebraț, cu "mediană" la centru
Cum au măsurat oamenii de știință acest trend și limitele sale
Pentru a evalua cât de comună este astăzi artera mediană persistentă (numită uneori "artera mediană a antebrațului"), echipa a disecat 80 de antebrațe provenite de la cadavre donate în Australia. Donatorii erau, în mare parte, de descendență europeană și aveau între 51 și 101 ani la deces, ceea ce indică că majoritatea s-au născut în prima parte a secolului XX. Cercetătorii au notat frecvența prezenței unei artere mediane substanțiale și au comparat aceste observații cu rapoarte din literatura anatomică care se întind pe câteva secole.
Compararea a inclus ajustări pentru biaisurile din rapoartele mai vechi (de exemplu diferențe în criteriile de înregistrare, tehnicile de disecție și selecția subiecților). Combinația de date moderne și istorice a sugerat o creștere aproximativă de trei ori în frecvența prezenței unei artere mediane funcționale în decurs de aproximativ 100–150 de ani. Autorii au propus mai multe explicații posibile: schimbări genetice care influențează dezvoltarea arterială, modificări ale sănătății materne și ale condițiilor prenatale, sau o combinație a celor două. Fiecare dintre aceste explicații are implicații diferite pentru interpretarea fenomenului în termeni de microevoluție, plasticitate dezvoltamentală și factori de mediu.
Graficul uneia dintre analize prezice o creștere a prevalenței arterei mediane
De ce contează: beneficii, riscuri și context evolutiv
La prima vedere, un canal sanguin adițional în antebraț ar putea părea un detaliu neutru sau chiar util. Artera mediană persistentă poate furniza sânge suplimentar către antebraț și mână, teoretic sprijinind o reziliență tisulară mai mare și o capacitate mai bună de recuperare după leziuni. De exemplu, în cazurile de afectare a arterei radiale sau ulnare, prezența unei artere mediane bine dezvoltate ar putea oferi o sursă alternativă de irigare.
Totuși, există și dezavantaje clinice semnificative: mai multe studii corelează prezența arterei mediane persistente cu un risc mai mare de sindrom de tunel carpian și alte neuropatii de compresiune, deoarece vasul adițional ocupă spațiu sub încheietură și poate contribui la presiunea asupra nervului median. Aceasta are implicații pentru diagnostic și pentru abordările chirurgicale la pacienții cu dureri sau parestezii ale mâinii. Chirurgii și radiologii trebuie să fie conștienți de variabilitatea vasculară pentru a evita surprizele intraoperatorii sau interpretările eronate la imagistică (de exemplu, la ecografie Doppler și angiografie).
Într-un context evolutiv, înțelegerea motivului pentru care trăsătura crește în frecvență depășește simpla curiozitate academică. Schimbări anatomice mici, precum aceasta — și creșterea recentă a apariției unui os mic de la genunchi numit fabella — sunt exemple clare de microevoluție: modificări incrementale într-o populație care se pot acumula în diferențe semnificative pe perioade relativ scurte. Astfel de schimbări pot remodela modelele de sănătate, boală și traumatism într-un mod în care medicina modernă trebuie să se adapteze, prin actualizarea ghidurilor anatomice, a protocoalelor de diagnostic și a planificării intervențiilor chirurgicale.
Limitele datelor actuale
- Reprezentativitatea eșantionului: mostra de disecție provine dintr-un lot de australieni cu ancestrie preponderent europeană; prevalența globală poate fi diferită în funcție de populații, medii și istorii genetice.
- Cauzele rămân neclare: pentru a diferenția o evoluție genetică de influențele de mediu sau de plasticitatea de dezvoltare sunt necesare date genomice ale indivizilor, date prenatale și studii longitudinale care urmăresc corelațiile între starea maternă, nutriție și dezvoltarea vasculară fetală.
- Impactul clinic necesită cuantificare: sunt necesare studii epidemiologice mai ample, multicentrice, pentru a lega prezența arterei mediane persistente de rezultate funcționale clare, cum ar fi incidența sindromului de tunel carpian, necesitatea intervențiilor chirurgicale și alte consecințe pe termen lung în populații diverse.
Ce vor cercetătorii să investigheze în continuare
Lucrările viitoare urmăresc să combine sondaje anatomice extinse cu screening genetic și evidențe privind sănătatea maternă. Dacă anumite variante genetice vor fi asociate cu retenția arterei mediane, acest lucru ar sugera un shift ereditar aflat sub selecție sau sub influențe demografice (de exemplu deriva genetică, migrări și structura populațiilor). Abordările posibile includ studii de tip GWAS (genome-wide association studies) pe loturi ample, secvențierea exomului/genomului la subiecți cu artera mediană persistentă și comparații cu controale fără această variantă anatomică.
Alternativ, modificări în nutriția prenatală, sănătatea metabolică a mamei sau expunerea la factori de mediu (substanțe chimice endocrine-disruptive, toxine, medicamente) ar putea altera căile de dezvoltare astfel încât artera să nu mai involueze la fel de frecvent. Acest tip de plasticitate dezvoltamentală ar indica un factor reversibil sau predictibil, dependent de condițiile de mediu și de politici de sănătate publică. De exemplu, modificările în alimentația maternă și controlul bolilor metabolice ar putea influența activitatea factorilor de creștere și semnalizare implicate în vasculogeneză și remodelare vasculară.
Stabilirea mecanismului este esențială: un shift genetic indică participarea selecției naturale sau a deriva genetică, în timp ce plasticitatea dezvoltamentală subliniază influența mediului. Ambele scenarii au consecințe diferite pentru predicțiile privind viitorul distribuției trăsăturii și pentru intervențiile potențiale. De asemenea, metodologia viitoare ar trebui să includă imagistică prenatală (ecografie avansată), studii histologice ale vaselor în stadii diferite de dezvoltare și modele experimentale (de ex. modele animale sau cultură celulară) pentru a testa efectele factorilor de mediu asupra regresiei arterei mediane.
Perspective ale experților
Dr. Elena Morris, anatomist evoluționist, afirmă: „Adesea ne gândim la evoluție ca la un proces din trecutul îndepărtat, însă trăsături precum artera mediană persistentă arată cât de dinamică rămâne biologia noastră. Fie că este determinată de gene, fie de medii prenatale, aceste modificări anatomice mici pot avea consecințe clinice reale. Cartografierea distribuției lor pe populații și legarea anatomiei de date genomice vor fi cruciale pentru înțelegerea traiectoriei evoluției umane în secolul XXI.”
Cercetătorii subliniază că, deși creșterea frecvenței este remarcabilă, ea reprezintă doar una dintre multiplele schimbări subtile care au loc în populațiile umane contemporane. Documentarea și explicarea acestor tendințe necesită colaborare interdisciplinară între anatomie, genetică, epidemiologie și biologie dezvoltamentală, pentru a construi un tablou coerent al forțelor care modelează morfologia umană astăzi.
Pe măsură ce microevoluția se manifestă în moduri neașteptate, clinicienii și anatomii vor trebui să actualizeze conștientizarea diagnostică și chirurgicală, iar oamenii de știință vor continua să urmărească acești indicatori subtili ai schimbării speciei. În practică, acest lucru poate însemna modificări în curricula de anatomie, actualizări ale atlaselelor anatomice și ghiduri clinice care să includă variante vasculare — toate acestea pentru a îmbunătăți siguranța și eficiența intervențiilor medicale.
În final, artera mediană persistentă servește ca un exemplu palpabil al modului în care anatomia umană rămâne un câmp de studiu viu, influențat de interacțiunea dintre genotip, mediu și istorie populațională. Studioasele viitoare, integrate și riguroase, vor clarifica cât din această schimbare este ireversibilă, cât este adaptivă și ce implicații are pentru sănătatea publică și pentru practica medicală.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu