6 Minute
Mărgele mici din sticlă, împrăștiate în sudul Australiei, dezvăluie amprenta unui impact meteorit anterior necunoscut — unul care a avut loc cu aproximativ 11 milioane de ani în urmă. Geocercetătorii au reexaminat tektitele neobișnuite păstrate în colecții muzeale și au descoperit un tip distinct de sticlă, denumit acum ananguite, care indică o coliziune masivă, dar încă neidentificată, din trecutul îndepărtat al Pământului.
Mărgele de sticlă neobișnuite indică un eveniment cosmic pierdut
Timp de decenii, deșertul australian a furnizat nenumărate tektite — picături vitreuse formate atunci când un impact meteoritic topește și proiectează rocă de la suprafață în atmosferă. Majoritatea acelor mărgele fac parte din bine-cunoscutul Australasian strewnfield și au vârsta de aproximativ 788.000 de ani. Însă un număr mic de australite i-a intrigat de mult pe cercetători, deoarece chimia și caracteristicile fizice ale acestora nu se potriveau cu restul.
O echipă condusă de Anna Musolino, de la Universitatea Aix-Marseille, a revizuit aceste anomalii. Folosindu-se de descrieri chimice publicate într-un studiu NASA din 1969 ca ghid, cercetătorii au examinat colecția de australite a South Australian Museum și au identificat șase tektite care împărtășesc o compoziție distinctă: dioxid de siliciu mai scăzut, dar oxizi de fier, magneziu și calciu mai ridicați, densitate mai mare, susceptibilitate magnetică mai puternică, precum și texturi de bule și raporturi ale elementelor în urmă diferite.
Aceste diferențe sunt suficient de pronunțate pentru a sugera un eveniment-sursă distinct. Datarea radiometrică argon-argon realizată pe două dintre probe a indicat o vârstă de aproximativ 11 milioane de ani, separând astfel aceste mărgele vitreuse în timp — și în origine — de impactul australasian mult mai tânăr. Cercetătorii au numit aceste fragmente vâscoase ananguite pentru a marca amprenta lor unică.
De ce craterul rămâne nedescoperit — și ce înseamnă asta
Un detaliu remarcabil: nu a fost legat niciun crater definitiv de evenimentul ananguitelor. Aceasta este surprinzătoare, având în vedere dimensiunea și distribuția produselor topite necesare pentru a genera mărgele vitreuse care au fost transportate pe sute sau mii de kilometri. După cum explică geocronologul Fred Jourdan de la Curtin University, aceste mărgele se comportă ca niște „capsule ale timpului” care păstrează semnătura unui impact violent mult după ce urmele topografice au fost șterse.
Cele șase ananguite descoperite recent
Sunt mai multe motive plauzibile pentru care un crater ar putea rămâne ascuns. Un interval de 11 milioane de ani este suficient pentru alterare intensă, acoperire sedimentară sau procese tectonice care îngroapă ori șterg dovezile de la suprafață. În Australia centrală, episodul de aridificare și schimbările sedimentare de la aproximativ 33 de milioane de ani încoace pot fi responsabile pentru mascarea sau distrugerea morfologiei de impact. Alternativ, un crater aflat în regiuni tropicale sau muntoase — de exemplu în părți din Papua Noua Guinee — ar fi putut fi interpretat greșit ca fiind de origine vulcanică sau acoperit de geologia mai tânără.
Musolino și colegii ei observă diferențe geochimice între ananguitele din vest și cele din est din setul lor, ceea ce ar putea într-o zi contribui la restrângerea zonei de căutare dacă se descoperă și se analizează probe suplimentare. Dar, pentru moment, sursa rămâne o întrebare deschisă, iar localizarea ei ar fi o realizare majoră în știința cratere-lor de impact.
Context științific: tektite, strewnfield-uri și datarea cu argon
Tektitele sunt sticlă naturală formată din material terestru topit în timpul impacturilor la viteză foarte mare. Când un meteorit lovește, energia poate topi sute până la mii de tone de rocă; o parte din acest material este ejectată și se răcește rapid, formând picături de sticlă. Strewnfield-urile sunt regiunile unde aceste picături revin pe Pământ.
Australasian strewnfield este cel mai mare și mai răspândit câmp de dispersie de pe Pământ, iar craterul-sursă rămâne necunoscut în ciuda decadelor de căutări. Datarea argon-argon (40Ar/39Ar) este un instrument esențial pentru stabilirea vârstei tektitelor: odată ce roca topită se răcește, argonul radioactiv rămâne prinse în structura minerală, permițând cercetătorilor să măsoare decăderea potasiului-40 și să determine cu precizie vârsta de formare. Noile rezultate argon care leagă ananguitele de o vârstă de ~11 milioane de ani oferă piesa decisivă care separă aceste mărgele de populația mai tânără de australite.
Implicații și pași următori pentru cercetarea impacturilor
Descoperirea ananguitelor reframează o parte din istoria impactelor în Australia. Demonstrează că continentul păstrează urme microscopice ale unor evenimente care nu sunt evidente din geometria de suprafață. Aceste mărgele vitreuse minuscule pot ajuta la reconstrucția dimensiunii, energiei și efectelor de mediu ale unui impact altfel invizibil.
- Strategie de căutare: tektitele caracterizate geochimic pot ghida sondajele de teren către regiuni-sursă potențiale.
- Teledetecție: imagistica satelitară și prospecțiunile geofizice (gravimetrie, magnetism) pot evidenția structuri circulare îngropate, compatibile cu cratere de impact.
- Studii comparative: compararea ananguitelor cu alte tektite regionale poate releva un tipar de distribuție care să indice poziția craterului.
Descoperirea subliniază, de asemenea, valoarea colecțiilor muzeale. Specimenele colectate cu decenii în urmă pot aduce descoperiri noi când sunt analizate cu instrumente moderne și când sunt puse întrebări proaspete.
Perspective ale experților
„Descoperirea ananguitelor este ca și cum am dezgropa un paragraf lipsă din istoria impacturilor Pământului,” spune Dr. Laura Chen, geolog planetar și specialist în impacturi (personaj fictiv). „Aceste mărgele de sticlă ne permit să investigăm evenimente care au lăsat puține sau nicio urmă topografică. Cu screening geochimic coordonat și geofizică țintită, e posibil să găsim craterul ascuns și să înțelegem mai bine consecințele regionale asupra mediului generate de impact.”
Studiul a fost publicat în Earth and Planetary Science Letters și deschide noi direcții pentru lucrări de teren colaborative, cartografiere geochimică și campanii de teledetecție menite să localizeze craterul evaziv din spatele celei mai noi semnături de impact descoperite în Australia.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu