9 Minute
Noi cercetări de la University of California, San Francisco arată că scleroza multiplă poate începe să afecteze creierul cu mulți ani înainte de apariția simptomelor clinice. Prin scanarea a mii de proteine din sânge, cercetătorii au reconstituit un atac imun timpuriu asupra mielinei și au identificat markeri specifici care semnalează leziuni nervoase cu mult timp înainte de stabilirea diagnosticului. Aceste descoperiri extind înțelegerea cronologiei bolii și oferă perspective pentru diagnosticul precoce, testele predictive și strategii preventive pentru scleroza multiplă.
Un atac tăcut dezvăluit de proteinele din sânge
Scleroza multiplă (SM) este de regulă diagnosticată după ce o persoană dezvoltă simptome neurologice — modificări ale vederii, slăbiciune musculară, amorțeli sau tulburări de echilibru. Însă, dacă boala ar fi fost deja activă de ani de zile înainte de apariția acestor semne clinice? Aceasta a fost întrebarea la care au căutat răspuns oamenii de știință de la UCSF, folosind un biobanc amplu de probe de sânge păstrate pe termen lung pentru a investiga evenimentele preclinice.
Echipa a utilizat U.S. Department of Defense Serum Repository — o resursă valoroasă care păstrează probe de sânge recoltate de la candidați ai forțelor armate de-a lungul mai multor decenii. În probe provenite de la 134 de persoane ce au dezvoltat ulterior SM, cercetătorii au analizat mai mult de 5.000 de proteine circulante. Abordarea proteomică le-a permis să detecteze schimbări biologice subtile cu mult înainte ca pacienții să prezinte simptome evidente sau modificări imagistice tipice.
Cronologia reconstruită de echipă a fost remarcabilă. La aproximativ șapte ani înainte de diagnosticare clinică, în sânge au apărut creșteri ale MOG (proteina oligodendrocitară a mielinei), ceea ce indică faptul că sistemul imunitar începuse deja să afecteze teaca de mielină care izolează fibrele nervoase. La circa un an după acest semnal timpurie, lanțul ușor al neurofilamentelor (neurofilament light chain) a crescut, marcând faptul că procesul patologic s-a extins dincolo de mielină spre structura axonală a neuronilor. O astfel de succesiune sugerează trecerea de la demielinizare inițială la afectare axonală, un element critic în progresia handicapului pe termen lung.
Elementul esențial al descoperirii a fost prezența unor molecule de semnalizare imună crescute în aceeași fereastră temporală timpurie. Unul dintre markeri remarcabili a fost IL-3, o citokină implicată în recrutarea și activarea leucocitelor. Concomitența IL-3 cu fragmente de MOG și ulterior cu neurofilamente ușoare configurează un tablou al unui atac mediat imun asupra sistemului nervos central care se desfășoară tăcut, ani înainte ca indivizii să caute îngrijire medicală.
De ce contează acești markeri: MOG, IL-3 și neurofilamentul ușor
Înțelegerea succesiunii — leziune inițială a mielinei semnalată de MOG, o creștere ulterioară a lanțului ușor al neurofilamentelor și semnale imune concomitente precum IL-3 — schimbă modul în care cercetătorii percep debutul SM. Pe scurt, fiecare componentă adaugă o piesă la puzzle-ul patogenezei:
- MOG: o proteină asociată cu oligodendrocitele care produc mielină; prezența fragmentelor sau a anticorpilor legați de MOG în sânge poate sugera demielinizare timpurie și expunere antigenică.
- IL-3: o citokină care modulează răspunsul imun și pare implicată în recrutarea celulelor inflamatorii în creier și măduva spinării, sugerând implicarea activă a sistemului imunitar din fazele timpurii.
- Lanțul ușor al neurofilamentelor: biomarker sensibil al leziunii axonale; niveluri crescute sunt adeseori corelate cu deteriorarea neuronală ce poate conduce la dizabilitate pe termen lung.
Prin cartografierea acestor modificări pe o scară temporală extinsă, echipa UCSF a creat unul dintre cele mai detaliate repere preclinice pentru SM până în prezent. Studiul, publicat în Nature Medicine la 20 octombrie 2025, a folosit mostre sanguine longitudinale pentru a demonstra că procesul bolii începe mult mai devreme decât pot detecta simptomele clinice sau examinările imagistice obișnuite, precum RMN-urile standard.
Spre un test predictiv pe bază de sânge și strategii noi de prevenție
Din analiza proteomică, cercetătorii au identificat aproximativ 50 de proteine care indică activitate precoce a bolii și au redus acel set la 21 de markeri robusti cu potențial aplicativ clinic. Echipa a depus o cerere de brevet pentru un test de diagnostic bazat pe acești markeri, urmărind dezvoltarea unui instrument capabil să identifice persoanele cu risc cu ani înainte de apariția simptomelor. Un astfel de test ar putea transforma managementul clinic al sclerozei multiple, facilitând supravegherea țintită, intervențiile precoce și optimizarea includerii în studii clinice pentru terapii preventive.
Autorii subliniază că acesta nu este doar un inventar de molecule: este o abordare integrată care combină date proteomice, longitudinalitate a probelor și analize statistice pentru a delimita semnalele relevante de «zgomot» biologic. Identificarea unui set restrâns de markeri reproductibili este esențială pentru realizarea unui test cu valoare predictivă și util în practica clinică.
Conform declarațiilor din echipă, miza este dublă — diagnostic și intervenție. Ahmed Abdelhak, MD, profesor asistent de Neurologie la UCSF și co-autor principal al lucrării, a remarcat că munca echipei deschide multiple oportunități pentru diagnosticare, monitorizare și posibil tratament mai precoce al SM. Ari Green, MD, șef al Division of Neuroimmunology and Glial Biology la UCSF și co-autor, a adăugat că recunoașterea faptului că SM începe mult înainte de debutul clinic mută accentul de la reacție la prevenție: există posibilitatea reală ca, în viitor, să prevenim apariția bolii sau cel puțin să protejăm persoanele de leziuni suplimentare.
Dacă un test de sânge validat devine disponibil, acesta ar putea schimba practica clinică prin:
- Permițând supraveghere țintită pentru persoanele cu risc crescut sau cu antecedente familiale relevante.
- Declanșând intervenții precoce care urmăresc încetinirea sau oprirea leziunii mediate imun.
- Îmbunătățind selectarea și sincronizarea pacienților pentru trialuri clinice ce vizează terapii preventive sau modificatoare de boală.
Totuși, provocările sunt considerabile. Traducerea semnăturilor proteomice într-un test clinic de rutină necesită cohortele de validare mari și eterogene, adaptate pentru a testa sensibilitatea, specificitatea și pragurile predictive. De asemenea, este esențială evaluarea ratelor de rezultate fals pozitive și a consecințelor psihologice și etice pentru persoanele asimptomatice cărora li se comunică un risc crescut. Pe lângă aspectele tehnice, există provocări legate de reglementare, costuri de implementare și integrare în fluxul de îngrijire medicală.
Perspective de expert
Acest studiu este un exemplu elocvent al modului în care biobancurile pe termen lung pot ilumina traiectoria bolilor, afirmă Dr. Elena Morales, neuroimunolog la un spital de cercetare major, care nu a fost implicată în studiul UCSF. Detectarea semnalelor imune și a fragmentelor de mielină cu ani înainte de apariția simptomelor oferă prilejul de a regândi prevenția. Totuși, trebuie să echilibrăm optimismul cu validare riguroasă: orice instrument de screening trebuie să fie precis și însoțit de recomandări clare privind pașii următori pentru persoanele care testează pozitiv.
Pentru pacienți și familiile lor, cercetarea oferă atât speranță, cât și un far călăuzitor. Transformând proteinele din sânge în semnale de alarmă timpurie, oamenii de știință se apropie de momentul în care pot surprinde SM în primele sale mișcări — perioadă în care intervențiile au, teoretic, cel mai mare potențial de a proteja integritatea creierului și a măduvei spinării.
Din perspectiva științifică și clinică, următorii pași includ replicarea constatărilor în cohortele din alte populații, optimizarea platformelor proteomice pentru utilizare clinică (de exemplu, prin testuri automatizate cu costuri reduse) și dezvoltarea ghidurilor clinice care să explice ce înseamnă un rezultat pozitiv în practică. De asemenea, sunt necesare studii care să evalueze intervențiile disponibile — inclusiv terapii imunomodulatoare — într-un context preventiv, pentru a determina dacă identificarea precoce se poate traduce în reducerea riscului de progresie sau în îmbunătățirea prognosticului pe termen lung.
Pe plan translational, integrarea datelor proteomice cu alte tipuri de biomarkeri — imagistică avansată, markeri genetici, metagenomica microbiomului sau semnale metabolice — poate crește acuratețea predicțiilor și poate oferi o înțelegere mai completă a mecanismelor patogenice. O arhitectură multi-omică longitudinală ar putea defini subtipuri preclinice de SM, ajutând la personalizarea strategiilor preventive.
În ceea ce privește medicina de sănătate publică, un test predictiv valid ar deschide dezbateri importante: cui ar trebui oferit testul, care ar fi costul-beneficiu în populații generale versus grupuri cu risc crescut, și cum s-ar organiza urgența intervențiilor în contextul resurselor limitate. Aceste considerații subliniază necesitatea colaborării între clinicieni, cercetători, eticieni și factori de decizie politică pentru a asigura o implementare responsabilă.
Concluzionând, studiul UCSF adaugă dovezi solide că scleroza multiplă poate avea o fază preclinică de ani în care două procese majore — demielinizarea și afectarea axonală — sunt detectabile prin biomarkeri circulanți. Evoluția acestei linii de cercetare poate conduce la instrumente diagnostice predictive, la schimbări în practica clinică și, în final, la strategii care să prevină sau să atenueze evoluția bolii pentru persoane aflate în risc.
Sursa: sciencedaily
Lasă un Comentariu