9 Minute
Pulbere pe bază de morină: o alternativă naturală pentru îngrijirea parodontală
O formulare pulbere pe bază de morină — un flavonoid natural întâlnit în frunzele de guava, cojile de măr și de smochină, în anumite ceaiuri și în migdale — a demonstrat proprietăți antimicrobiene, antiinflamatoare și antioxidante împotriva bacteriilor asociate bolii parodontale. Cercetătorii de la Facultatea de Stomatologie din Araraquara (FOAr-UNESP) din Brazilia au creat o pulbere fină, cu aspect laptos, prin încapsularea morinei în matrice polimerică pentru a obține un efect de eliberare controlată în cavitatea orală. Credit: Stock
Echipa a procesat morina într-o pulbere obținută prin uscare prin pulverizare (spray-drying), utilizând polimeri precum alginatul de sodiu și guma gellan pentru a îmbunătăți stabilitatea, gustul și aderența la suprafețele orale. Formatul este gândit ca o platformă complementară pentru îngrijirea orală — adecvată în special pentru persoanele cu dexteritate manuală redusă, cum ar fi adulții în vârstă sau pacienții cu nevoi speciale — care nu pot efectua o curățare mecanică eficientă.
În testele de laborator efectuate la FOAr-UNESP, cercetătoarea doctorală Luciana Solera Sales și coordonatoarea Fernanda Lourenção Brighenti au evaluat pulberea cu morină asupra unui biofilm multispecific conceput pentru a recrea comunitățile bacteriene complexe întâlnite în boala parodontală. Rezultatele, publicate în Archives of Oral Biology, indică faptul că morina în formă cu eliberare controlată reduce viabilitatea biofilmului și modulează markeri asociați inflamației și stresului oxidativ. Proiectul a fost finanțat de Fundația pentru Cercetare din São Paulo (FAPESP) și a implicat colaboratori de la Facultatea de Științe Farmaceutice (FCFAr) a UNESP, UNIARA și University of Birmingham.
De ce contează eliberarea controlată
O administrare orală locală se confruntă cu provocări specifice: saliva are o rată de curgere rapidă (în jur de 1 mL/min în medie), iar sensibilitatea la gust și miros poate limita timpul în care compușii activi rămân în contact cu mucoasa și cu suprafața dentară. Încapsularea morinei într-o matrice polimerică reduce viteza de dizolvare, crește aderența la mucoasa orală și ajută la reglarea concentrațiilor locale astfel încât să se limiteze toxicitatea, menținând totodată eficacitatea. Brighenti explică faptul că adaptarea sistemelor de eliberare controlată, deja utilizate în farmacologie, pentru aplicații stomatologice ar putea diminua efectele secundare raportate pentru unele antimicrobiene orale actuale, cum ar fi alterarea gustului, formarea crescută a tartrului și patarea dinților.
Dintr-o perspectivă tehnică, sistemele cu eliberare controlată aplicate în cavitatea orală pot funcționa prin mecanisme diferite: difuzie prin porii matricei, umflare a polimerului urmată de eliberare, sau eroziune graduală a suportului. Polimerii folosiți (alginat de sodiu și gellan gum) sunt cunoscuți pentru proprietățile mucoadezive, care sporesc timpul de retenție la suprafața mucoasei, și pentru compatibilitatea cu procese precum spray-drying. Uscarea prin pulverizare permite obținerea unei pulberi omogene, cu particule de dimensiuni controlabile, ceea ce influențează viteza de eliberare, stabilitatea la stocare și senzația la utilizare. În plus, procesele industriale de formare a particulelor permit încorporarea de agenți mascanți pentru gust și excipienți care reduc posibilele gusturi amare asociate flavonoidelor.
Adaptarea acestor tehnologii la produsul final oral impune atenție la parametri precum pH-ul local, potențialul de ionizare al compusului activ, capacitatea muzinei de a interacționa cu polimerul și tolerabilitatea mucoasei pe termen lung. Toate aceste aspecte sunt esențiale pentru a obține un profil farmacotehnic care să asigure eliberarea terapeutică fără a perturba excesiv echilibrul microbian benefic.
Constatări din laborator și implicații
În teste in vitro, pulberea ce conține morină a redus mai eficient colorarea biofilmelor și viabilitatea bacteriană comparativ cu morina liberă în soluție. Formularea a demonstrat, de asemenea, activitate antioxidantă și antiinflamatoare care ar putea limita leziunile tisulare induse de infecțiile cronice. Aceste proprietăți combinate — antimicrobian, antioxidant și antiinflamator — sunt atractive pentru tratamentele topice locale, unde reducerea inflamației și a stresului oxidativ contribuie la conservarea învelișului gingival și a structurilor de suport ale dinților.
Câteva detalii experimentale suplimentare oferă nuanță: biofilmele multispecifice folosite în laborator încearcă să reproducă interacțiunile dintre specii cheie implicate în parodontită, precum Porphyromonas gingivalis, Fusobacterium nucleatum sau alte bacterii anaerobe oportuniste. Încapsularea morinei pare să mențină concentrații locale active pe o perioadă mai lungă, ceea ce explică efectele superioare față de morina liberă, care poate fi rapid eliminată de fluxul salivar. În plus, activitatea antiinflamatoare observată sugerează o diminuare a eliberării unor citokine pro‑inflamatorii (de exemplu IL‑1β sau TNF‑α) în modelele celulare, precum și atenționări privind reducerea markerilor de stres oxidativ — observații care necesită confirmare în studii preclinice și clinice ulterioare.
Cercetătorii subliniază că morina este o moleculă relativ ieftină și ușor accesibilă din surse vegetale; totuși, aportul alimentar obișnuit nu este suficient pentru a atinge doze terapeutice sau pentru a obține o stabilitate adecvată în contact cu mediul oral. De aceea, procesarea și formularea sunt pași esențiali pentru a furniza o dozare eficientă și constantă destinată aplicării topice orale.
Următorii pași: teste preclinice, perspective clinice și contextul de sănătate publică
Grupul de cercetare plănuiește teste pe modele animale urmate de studii clinice pentru a confirma siguranța, schemele de dozare și pentru a determina dacă formulările cu morină păstrează echilibrul microbiomului oral, în loc să eradicheze indiscriminat bacteriile comensale. Etapele preclinice vor include evaluări de tolerabilitate locală, farmacocinetică topica (durata de reținere și degradare în cavitatea orală), precum și analize histologice care să arate efectele asupra țesuturilor de susținere ale dintelui.
Proiectarea studiilor clinice ar putea urma un traseu etapizat: studii pilot de fază I pentru determinate tolerabilitate și acceptabilitatea gustului, urmate de studii randomizate, controlate cu placebo, pentru a evalua eficacitatea în reducerea indicilor de inflamație gingivală, scăderea profundității pungilor parodontale și îmbunătățirea parametrilor microbiologici. Indicatorii de succes vor include măsuri clinice standardizate (ex. indice de sângerare la sondare, adâncimea pungii parodontale, pierderea de atașament), precum și evaluări moleculare (profiluri de citokine, markeri ai stresului oxidativ) și analiza secvențială a microbiomului pentru a urmări schimbările comunitare.
Contextul de sănătate publică argumentează relevanța acestui tip de soluție: boala parodontală, inclusiv forma sa avansată, parodontita, reprezintă o povară semnificativă la nivel global. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a estimat în 2022 că aproape jumătate din populația mondială — aproximativ 3,5 miliarde de persoane — suferă de boli orale. Parodontita se află printre cele mai frecvente afecțiuni cronice și, netratată, poate conduce la pierderea dinților, afectând calitatea vieții și generând costuri considerabile pentru sistemele de sănătate.
În multe regiuni, accesul la îngrijirea profesională este limitat, iar resursele pentru tratamente chirurgicale sau pentru vizite stomatologice regulate sunt reduse. În acest context, agenții topici complementari care oferă beneficii antimicrobiene și antiinflamatoare, fără a necesita administrare sistemică de antibiotice, pot susține terapiile parodontale nesurgicale și pot contribui la reducerea dependenței de antibiotice — un obiectiv important pentru combaterea rezistenței antimicrobiene. Un produs local eficient poate fi folosit ca tratament adjuvant în cabinetele stomatologice, dar și ca formulă pentru utilizare la domiciliu — sub formă de plicuri cu pulbere, geluri sau clătiri — în funcție de acceptabilitatea și stabilitatea finală a produsului.
Cost‑eficiența, scalabilitatea și ușurința de manipulare sunt factori care vor influența adoptarea pe scară largă. Deoarece morina poate fi obținută din surse vegetale comune, există potențial pentru producție la costuri relativ scăzute, dar tranziția de la prototipuri de laborator la produse conforme cu bunele practici de fabricație (GMP) va necesita optimizarea procesului, evaluări de stabilitate pe termen lung și studii de acceptare a gustului și texturii în diferite populații.
Concluzie
Pulberea încapsulată cu morină reprezintă o platformă promițătoare și scalabilă pentru îngrijirea orală țintită: combină proprietăți naturale antimicrobiene și antioxidante cu tehnologia de eliberare controlată pentru a îmbunătăți retenția locală, a reduce efectele secundare și a susține pacienții care au dificultăți în menținerea igienei orale mecanice. Înaintea adoptării clinice, sunt necesare studii pe animale și studii clinice care să confirme siguranța pe termen lung, dozele eficiente și impactul asupra microbiomului oral.
Dacă rezultatele vor confirma promisiunile preliminare, produsele pe bază de morină ar putea deveni alternative sau adjuvante la tratamentele parodontale curente, oferind o opțiune utilă pentru populațiile cu acces limitat la îngrijirea profesională sau pentru grupurile vulnerabile care au dificultăți de auto‑îngrijire. Viitorul dezvoltării acestui tip de formulare implică colaborări interdisciplinare între stomatologi, farmacochimiști, microbiologi și specialiști în sănătate publică pentru a asigura o integrare eficientă și sigură în practica clinică.
Sursa: scitechdaily
Lasă un Comentariu