6 Minute
Semaglutida și alți agoniști ai receptorului pentru peptide asemănătoare glucagonului-1 (GLP-1RA) au transformat așteptările clinice pentru tratamentul obezității, producând pierderi substanțiale și susținute în greutate la mulți pacienți. Totuși, un studiu la scară populațională din Danemarca, prezentat la Asociația Europeană pentru Studiul Diabetului (EASD), evidențiază o discrepanță marcantă între promisiunile clinice și utilizarea din viața reală: mai mult de 50% dintre adulții fără diabet care au început semaglutida au întrerupt tratamentul în decurs de un an.
Designul studiului și sursele de date
Cercetătorii au folosit registre naționale de sănătate pentru a identifica toți adulții (cu vârsta de 18+) din Danemarca care au inițiat semaglutida pentru scădere în greutate între lansarea națională a medicamentului la 1 decembrie 2022 și 1 octombrie 2023. Analiza a surprins tiparele de eliberare a rețetelor pentru 77.310 utilizatori la prima administrare de semaglutidă fără diabet, permițând estimări la nivel populațional ale întreruperii la 3, 6, 9 și 12 luni după inițiere.
După un an, 40.262 de persoane (vârsta mediană 50 ani; 72% femei) nu mai luau semaglutida. Ratele de întrerupere au fost de 18% la 3 luni, 31% la 6 luni și 42% la 9 luni, culminând cu o abandonare de >50% la 12 luni.
Principalele constatări: cine întrerupe tratamentul și de ce
Investigatorii au identificat mai mulți factori care au crescut probabilitatea de a opri semaglutida în primul an:
- Vârstă mai tânără: adulții cu vârsta între 18–29 ani au fost cu 48% mai predispuși să întrerupă decât cei între 45–59 ani (ajustat pentru sex).
- Zone cu venituri mici: persoanele care locuiesc în cartiere cu venituri mai reduse au fost cu 14% mai predispuse să întrerupă decât cele din zone cu venituri mai ridicate.
- Utilizarea anterioară a medicației gastrointestinale: un indicator al vulnerabilității la efecte adverse gastrointestinale (greață, vărsături, diaree) a prezis o rată de întrerupere cu 9% mai mare.
- Afectări psihiatrice și boli cronice: persoanele cu istoric de tratament psihiatric au avut cu 12% mai multe șanse să oprească; cei cu boli cardiovasculare sau alte afecțiuni cronice au avut aproximativ 10% mai multe șanse de întrerupere.
- Diferențe între sexe: bărbații au fost cu 12% mai predispuși să întrerupă tratamentul în decursul unui an decât femeile.
Costul a apărut ca o barieră practică majoră: în iunie 2025, doza cea mai mică de semaglutidă costa aproximativ 2.000 € pe an în Danemarca, un preț care probabil contribuie la abandonul mai mare în rândul adulților tineri și al persoanelor din zone cu venituri mici.
Context științific și clinic
Agoniștii receptorului GLP-1, precum semaglutida, acționează asupra receptorilor din intestin și creier pentru a reduce apetitul și a intensifica senzația de sațietate. Inițial dezvoltați pentru tratarea diabetului de tip 2, aceste medicamente au arătat beneficii colaterale asupra greutății corporale, care au condus la aprobări reglementare pentru indicații în obezitate. Totuși, mecanismul care controlează apetitul în timpul terapiei nu reconfigurează neapărat echilibrul energetic pe termen lung. Dovezile indică faptul că greutatea se recuperează adesea după încetarea tratamentului, ceea ce înseamnă că beneficiul susținut necesită, de regulă, doze continue.
Profesorul Reimar W. Thomsen, autor principal și epidemiolog la Universitatea Aarhus, a subliniat implicația clinică: "Acest nivel de abandon este îngrijorător, deoarece aceste medicamente nu sunt menite să fie o soluție temporară. Pentru a funcționa eficient, ele trebuie administrate pe termen lung. Toate efectele benefice asupra controlului apetitului se pierd dacă tratamentul este oprit."
Efecte adverse și preocupări legate de echitate
Efectele secundare gastrointestinale — greață, vărsături și diaree — sunt raportate frecvent la începutul terapiei și par să contribuie la întrerupere, așa cum sugerează asocierea cu utilizarea anterioară a medicației GI. Studiul evidențiază și riscuri legate de echitate: costurile ridicate suportate de pacient pot mări inegalitățile în sănătate, deoarece prevalența obezității este mai mare în grupuri rasiale, etnice și socio‑economice marginalizate care pot avea acces limitat la farmacoterapie pe termen lung.
Limitările analizei
Autorii menționează limitele bazate pe registre: indicele de masă corporală individual și rezultatele exacte ale pierderii în greutate nu au fost disponibile, la fel nici detalii despre asigurările private sau plățile directe ale pacienților. Efectele adverse mai ușoare sau motivele subiective pentru oprire (de ex., percepția unei pierderi insuficiente în greutate, planificarea unei sarcini, preferințele pentru alte medicamente) sunt sub‑raportate în registrele de prescripții. Aceste lacune înseamnă că adevărata combinație de factori clinici, sociali și financiari care determină întreruperea poate fi mai largă decât arată datele din registre.
Implicații și direcții viitoare
Abandonul timpuriu ridicat are multiple implicații. Din punct de vedere clinic, oprirea semaglutidei duce adesea la recâștigarea greutății, anihilând câștigurile anterioare. Din perspectiva sănătății publice, episoadele timpurii de tratament irosite cresc povara costurilor fără a genera beneficii susținute. Răspunsurile de politică pot include negocierea prețurilor, strategii de rambursare care reduc costurile suportate de pacient și modele de îngrijire integrate care combină farmacoterapia cu suport comportamental, nutrițional și de sănătate mintală pentru a îmbunătăți persistența.
Perspective ale experților
"Rezultatele susținute de terapiile GLP‑1 depind de mai mult decât de medicament în sine", spune dr. Elena Martín, specialistă clinică în obezitate, care nu a participat la studiu. "Avem nevoie de strategii de aderență care să abordeze efectele secundare, așteptările realiste privind traiectoriile în greutate și barierele financiare cu care se confruntă mulți pacienți. Combinarea farmacoterapiei cu urmărire structurată — inclusiv titrare a dozei, gestionarea simptomelor și sprijin psihosocial — poate reduce abandonurile timpurii și îmbunătăți rezultatele pe termen lung."
Concluzie
Studiul din registrele daneze oferă dovezi robuste, la nivel populațional, că mai mult de jumătate dintre adulții fără diabet întrerup semaglutida în primul an. Costul, efectele gastrointestinale, comorbiditățile psihiatrice și cele cronice, precum și factori demografici precum vârsta mai tânără și sexul masculin contribuie la întreruperea timpurie. Deoarece recâștigarea greutății urmează adesea întreruperii tratamentului, îmbunătățirea aderenței pe termen lung prin politici, suport clinic și acces mai bun va fi esențială pentru a realiza potențialul de sănătate publică al GLP‑1RA în îngrijirea obezității.
Sursa: sciencedaily
Comentarii