6 Minute
Plantele se răspândesc în întreaga lume mai rapid decât oricând în istoria omenirii, impulsionate în mare parte de mișcarea mediată de oameni și de peisaje modificate. Un studiu recent condus de Universitatea din Konstanz a analizat aproape 4.000 de specii native europene de plante vasculare pentru a identifica ce trăsături biologice prezic succesul atât în habitatul lor, cât și în străinătate. Cercetarea arată că aceleași caracteristici care permit unor specii să se extindă rapid în Europa explică și de ce aceste specii devin naturalizate — și uneori invazive — pe alte continente.
Cytisus scoparius, originar din Europa, s-a stabilit acum în multe părți ale lumii. Credit: Mark van Kleunen
Context științific și designul studiului
Naturalizarea — procesul prin care o specie introdusă își formează populații autosustenabile în afara arealului ei nativ — este o schimbare ambientală la scară globală. Dintre plantele vasculare, peste 16.000 de specii sunt acum considerate stabilite permanent în afara habitatelor lor native, majoritatea acestor introduceri având loc din anii 1950 în regiuni puternic modificate de activităţile umane.
Echipa condusă de Konstanz a comparat tendințele de distribuție a 3.920 de specii în zece țări europene cu datele globale despre naturalizare. Europa se numără printre cei mai mari exportatori de plante naturalizate la nivel mondial, iar acest focus continental a permis cercetătorilor să lege succesul în cadrul regiunii de răspândirea peste granițe. În loc să testeze o singură ipoteză, echipa a examinat dacă speciile care își extind arealul în regiunile native sunt totodată cele mai susceptibile să se stabilească și în alte părți.
Constatări cheie: trăsături care prezic răspândirea
Studiul a identificat un semnal clar: speciile care își cresc abundența și arealul în Europa sunt în proporție covârșitoare aceleași specii care s-au naturalizat la nivel global. În schimb, speciile care scad în arealul lor nativ european reușesc rar în habitate străine.
Cercetătorii au descoperit sindroame de trăsături consistente asociate atât cu extinderea în arealul nativ, cât și cu naturalizarea reușită. Aceste specii tind să fie:
- Înalte (avantajate structural la captarea luminii),
- Generaliste ecologic (capabile să tolereze o gamă largă de condiții de mediu),
- Preferă habitate bogate în nutrienți (adesea asociate cu situri perturbate de om),
- Foarte competitive în comunitățile de plante.
Rashmi Paudel, autoarea principală a studiului, a rezumat tiparul: plantele care prosperă acasă sunt adesea aceleași care prosperă în străinătate, impulsionate de aceleași mecanisme biologice. Mark van Kleunen, care a condus colaborarea, a remarcat că speciile care declină în arealele lor native rareori devin "câștigătorii" la nivel global, ceea ce sugerează că succesul local prezice potențialul global.
Implicații ecologice și gestionare
Aceste descoperiri au două implicații ecologice importante. În primul rând, trăsăturile care fac o specie comună în arealul ei nativ — abilitate competitivă ridicată, toleranță largă la mediu și preferința pentru situri perturbate și bogate în nutrienți — pot acționa ca preadaptări care permit stabilirea cu succes după introducere. În al doilea rând, activitățile umane care mută în mod preferențial specii comune și răspândite (prin comerț, horticultură și transport) amplifică riscul ca aceste specii să se naturalizeze în alte părți, sporind amenințarea la adresa biodiversității.
Pentru administratori și factori de decizie, monitorizarea speciilor care se extind în arealele lor native poate oferi un semnal de avertizare timpurie. Dacă o plantă crește rapid acasă, ea poate necesita controale mai stricte asupra comerțului și transportului pentru a reduce șansa introducerii în noi regiuni. Strategiile de conservare ar trebui, prin urmare, să combine evaluările riscului bazate pe trăsături cu supravegherea dinamicii din arealul nativ și cu măsuri de biosecuritate.
Opinia unui expert
Dr. Elena Morales, ecolog specializat în invazii (ficțională), comentează: „Acest studiu leagă foarte bine dinamica din arealul nativ de riscul de invazie. Evidențiază că biologia invazivă nu poate ignora traiectoriile din arealul nativ — speciile care profită de mediile modificate de om acasă sunt adesea preadaptate să facă același lucru în străinătate. O biosecuritate eficientă trebuie să integreze monitorizarea ecologică cu reglementarea comerțului.”
Cercetări conexe și perspective viitoare
Cercetări ulterioare ar putea testa dacă aceleași sindroame de trăsături se aplică și pe alte continente și grupuri taxonomice, sau dacă diferitele modele de utilizare a terenurilor de către oameni schimbă trăsăturile favorizate. Progresele în modelarea distribuțiilor speciilor la scară globală, bazele de date cu trăsături și analiza căilor de introducere a plantelor vor îmbunătăți instrumentele predictive pentru identificarea speciilor cu risc ridicat înainte de a se stabili.
Concluzie
Studiul condus de Konstanz arată că multe dintre plantele care «preiau controlul» acasă sunt totodată cele care reușesc ca specii naturalizate în străinătate. Generalistele înalte, care preferă habitate bogate în nutrienți, domină atât extinderea în arealul nativ, cât și naturalizarea globală, sugerând mecanisme biologice comune și o puternică mediere umană. Urmărirea tendințelor din arealul nativ și includerea evaluărilor de risc bazate pe trăsături pot întări detectarea timpurie și prevenirea viitoarelor invazii de plante, protejând ecosistemele și biodiversitatea la nivel mondial.
Sursa: sciencedaily
Comentarii