6 Minute
Dovezile genetice rescriu povestea gutei
Guta a fost mult timp stigmatizată ca o boală a excesului — învinuită din cauza alcoolului, a mâncării bogate sau a alegerilor de viață necorespunzătoare. Totuși, dovezile genomice noi arată că ereditatea joacă un rol mult mai mare decât s‑a recunoscut anterior. Într‑o analiză internațională din 2024 a datelor genetice a 2,6 milioane de persoane din 13 cohorte, cercetătorii au identificat 377 de regiuni genomice (loci) asociate cu guta; dintre acestea, 149 de loci au fost descoperiri noi. Setul de date a inclus 120.295 de persoane cu gută prevalentă. (Boy_Anupong/Moment/Getty Images)
Comparănd ADN‑ul persoanelor cu și fără gută, echipa a realizat un studiu de asociere la nivelul întregului genom (GWAS) la scară largă care a evidențiat multe variante genetice legate de reglarea acidului uric și de răspunsurile imune. Aceste descoperiri împing guta către domeniul medicinei de precizie: înțelegerea căilor genetice care cresc riscul ar putea ghida atât prevenția, cât și strategiile terapeutice.
Guta apare când niveluri crescute de acid uric în sânge precipită sub formă de cristale de urat de monosodiu în articulații. Aceste cristale asemănătoare acelor declanșează o reacție inflamatorie când sistemul imunitar înnăscut le recunoaște și le atacă, provocând durere acută, umflare și leziuni articulare pe termen lung dacă nu sunt controlate. Noile dovezi genetice implică gene implicate în două etape cheie: transportul și eliminarea acidului uric și tendința sistemului imunitar de a răspunde la cristalele de urat.
Echipa de cercetare susține că, deși dieta și mediul rămân relevante, genetica este un factor major care determină susceptibilitatea și severitatea gutei. Această distincție contează pentru mesajele de sănătate publică: prezentarea gutei în primul rând ca boală genetică poate reduce stigma și poate încuraja pacienții să caute îngrijire medicală în loc să tacă despre simptome.
Implicații pentru tratament, repoziționarea medicamentelor și sănătatea publică
Studiul extinde opțiunile terapeutice prin identificarea țintelor moleculare legate atât de metabolismul uratului, cât și de activarea imunității. Medicamentele existente care scad uratul — precum alopurinolul și febuxostatul — vizează producția sau eliminarea acidului uric, dar nu modifică direct răspunsul imun la cristale. Locii GWAS asociați cu imunitatea sugerează că unele agenți imunomodulatori, deja aprobați pentru alte afecțiuni inflamatorii, ar putea fi repoziționați pentru a reduce atacurile sau progresia gutei.
Direcții clinice și de cercetare
- Evaluare a riscului pe baza genotipului: markerii genetici ar putea ajuta la identificarea persoanelor cu risc înalt pe viață pentru gută, determinând monitorizarea timpurie a nivelului de urat seric și inițierea terapiei preventive la timp.
- Abordări țintate asupra sistemului imunitar: dezvoltarea sau repoziționarea de medicamente care modulează căile implicate de GWAS poate reduce intensitatea sau frecvența crizelor de gută.
- Screening la scară populațională: sunt necesare studii genomice mai mari și diversificate și experimente funcționale pentru a transforma asocierile în tratamente aplicabile.
Autorii subliniază barierele practice: mulți pacienți evită îngrijirea din cauza rușinii sau a concepției greșite că guta este doar autoindusă. Echipa notează că o prezentare corectă poate crește acceptarea terapiilor preventive care reduc uratul seric și previn crizele dureroase.
Guta pe radiografii ale unui picior stâng, în articulația metatarso‑falangiană a halucelui. (Hellerhoff/CC BY-SA 3.0/Wikimedia Commons)
Studiul are și limitări. Majoritatea participanților erau de origine europeană, ceea ce reduce generalizabilitatea imediată a unor loci specifici la alte populații. Unele diagnostice de gută din cohorte s‑au bazat pe autodeclarații în loc de criterii clinice standardizate, ceea ce poate introduce erori de clasificare. În ciuda acestor constrângeri, analiza oferă cea mai cuprinzătoare hartă genetică a gutei de până acum și identifică ținte pentru studii funcționale ulterioare și pentru studii clinice. Cercetarea a fost publicată în Nature Genetics.
Perspective ale experților
Dr. Laura Martínez, consultantă reumatolog și consilier în genomică clinică, comentează: "Acest nivel de rezoluție genomică schimbă modul în care gândim prevenția și tratamentul. Deja avem medicamente eficiente pentru scăderea uratului, dar cunoașterea arhitecturii genetice înseamnă că putem stratifica riscul și investiga terapii care modifică căile imune care declanșează crizele dureroase. Important, comunicarea faptului că guta are o componentă genetică puternică reduce blamul asupra pacientului și poate crește aderența la îngrijirea preventivă."
Dr. Martínez adaugă că munca viitoare trebuie să extindă seturile de date pentru a include ancestrii mai diverși și să asocieze rezultatele GWAS cu studii de laborator pentru a stabili cauzalitatea și posibilitatea de a viza medicamental țintele nou descoperite.
Concluzie
Cea mai amplă analiză genomică a gutei de până acum subliniază faptul că genetica modelează în mod substanțial riscul, de la transportul acidului uric până la reacția imună la cristalele de urat. În timp ce influențele legate de stilul de viață rămân relevante, aceste dovezi reechilibrează percepțiile clinice și publice despre gută, îndepărtând stigma și orientându-le spre prevenție și terapii informate de biologie. Studiile ulterioare — în special în populații diverse și prin teste funcționale — vor fi esențiale pentru a transforma semnalele genetice în diagnostice mai bune, medicamente repoziționate și tratamente țintite care pot reduce povara globală a acestei boli vechi de secole.
Sursa: sciencealert
Comentarii