5 Minute
Gigantii antici sub amenințare microscopică
Noi cercetări arată că unii dintre cei mai mari dinozauri din America de Sud au suferit de o infecție osoasă distructivă în urmă cu aproximativ 80 de milioane de ani. Paleontologii au examinat șase schelete de sauropode recuperate de la situl Vaca Morta din statul São Paulo, Brazilia, și au descoperit leziuni patologice compatibile cu osteomielita — o boală inflamatorie a osului cauzată azi de bacterii, fungi, virusuri sau paraziți.
Osteomielita este bine cunoscută la vertebratele moderne, afectând mamifere, păsări și reptile la scară globală. Studiul recent, publicat în The Anatomical Record (2025), oferă cele mai clare dovezi până acum că această afecțiune a lovit și dinozauri de mari dimensiuni în Cretacicul târziu și ar fi putut reprezenta o cauză activă de morbiditate și mortalitate în rândul sauropodelor care trăiau în ecosisteme umede de câmpie inundabilă.
Fossil evidence and site context
Fosilele au fost colectate între 2006 și 2023 la localitatea "Vaca Morta". Multe dintre oasele afectate nu prezintă semne de vindecare, ceea ce indică faptul că infecțiile erau active în momentul morții animalelor și ar fi putut contribui la deces. Unele exemplare prezintă leziuni doar la interior, în timp ce altele afișează proeminențe externe rotunjite și o arhitectură osoasă complexă, haotică, ce nu poate fi atribuită mușcăturilor sau traumatismelor non-infecțioase.
Mediul paleoecologic reconstruit pentru această regiune era format din râuri puțin adânci, cu curgere lentă, și bălți stagnante — habitate care pot concentra patogeni și purtătorii lor invertebrați sau vertebrați. Urmele de pași și alte resturi de sauropode din Brazilia provin frecvent din câmpii inundabile și sedimente mlaștinoase, sugerând că acești giganți foloseau în mod obișnuit exact ecosistemele care favorizau transmiterea bolilor.
"Oasele pe care le-am analizat sunt foarte apropiate în timp și provin din același sit paleontologic, ceea ce sugerează că regiunea a oferit condiții prin care patogenii au putut infecta mulți indivizi în acea perioadă", observă autorul principal Tito Aureliano de la Universitatea Regională din Cariri (URCA), rezumând clusteringul spațial și temporal al descoperirilor.
Pathology, progression and implications
Analiza microscopică și macroscopică a leziunilor a condus echipa de cercetare la concluzia că infecția a progresat rapid la unele animale. Structura internă neregulată, "haotică" a leziunilor le diferențiază de răni vindecate sau de simple fracturi și este compatibilă cu procese osteomielitice agresive observate la vertebratele moderne.
Diferite oase și indivizi de sauropode prezintă un spectru de morfologii ale leziunilor, ceea ce poate reflecta variații în răspunsul imunitar al gazdei, calea de infectare (de exemplu, contaminarea directă a unei răni vs. răspândirea prin sânge) sau identitatea agentului patogen. Studiul nu identifică un agent microbian specific — ADN antic sau dovezi proteice sunt rar conservate în astfel de fosile — dar modelul este compatibil cu osteomielita bacteriană, cea mai comună formă la animalele actuale.
Aceste descoperiri nuanțează înțelegerea noastră asupra vieții dinozaurilor: deși dimensiunea megafaunei și distribuțiile extinse sunt adesea scoase în evidență, ecologia bolilor ar fi putut constitui o forță semnificativă, dar subapreciată, care a modelat populațiile și comportamentul dinozaurilor.
Perspective ale experților
Dr. Isabel Moreno, o paleopatologă fictivă cu două decenii de experiență în studiul bolilor osoase la vertebrate, comentează: "Această cercetare este importantă pentru că leagă reconstrucțiile paleoecologice de dovezi patologice directe. Când erbivorele mari vizitează în mod repetat habitate acvatice, își cresc expunerea la patogeni transmiși de vectori și prin apă. Pentru sauropode, osteomielita cronică sau acută ar fi putut reduce mobilitatea, le-ar fi făcut vulnerabile la prădători și ar fi afectat succesul reproductiv — factori importanți în dinamica populațiilor pe scară geologică."
Abordarea multidisciplinară a echipei — integrând stratigrafia de teren, patologia comparativă și modelele moderne de infecție — demonstrează cum paleontologia și ecologia bolilor se pot intersecta pentru a releva presiuni anterior necunoscute asupra ecosistemelor antice.
Concluzie
Un grup de fosile de sauropode din Brazilia oferă dovezi convingătoare că osteomielita a afectat dinozauri mari în urmă cu aproximativ 80 de milioane de ani. Modelul leziunilor, lipsa vindecării și contextul de câmpie inundabilă al sitului Vaca Morta sugerează împreună că habitatele acvatice și de mlaștină au facilitat transmiterea patogenilor. Deși organismele cauzale specifice rămân neidentificate, studiul scoate în evidență boala ca factor ecologic important în comunitățile de dinozauri și subliniază valoarea cercetării paleopatologice pentru reconstrucția vieții și a mediilor antice.
Fragment osos fosilizat vechi de 80 de milioane de ani al unui sauropod care prezintă leziuni cauzate de osteomielită (săgeata BL). (Aureliano et al., The Anatomical Record, 2025)
Sursa: sciencealert
Comentarii