5 Minute
Arheologii care explorează Peștera El Mirador, situată în Sierra de Atapuerca, Spania, au identificat dovezi taphonomice solide care demonstrează că cel puțin 11 persoane, inclusiv copii și adolescenți, au fost procesate și consumate într-un singur eveniment din neoliticul târziu, petrecut acum aproximativ 5.709–5.573 de ani. Fragmentele osoase prezintă urme caracteristice procesării sistematice: tăieturi, urme de ardere, rotunjirea și netezirea extremităților osoase și perforații – indicii clare de jupuire, dezarticulare, fracturare, gătire și consum uman. Analizele de datare cu radiocarbon și izotopii de stronțiu au confirmat că victimele proveneau din zona locală și că au fost sacrificate și consumate într-un interval restrâns de timp, ceea ce sugerează un episod singular, nu o practică rituală sau de subzistență de lungă durată.
Context arheologic și metode științifice Osamentele de la El Mirador au fost investigate prin tehnici standard din arheologie și bioarheologie: analiza macroscopica și microscopica a urmelor de taphonomie, datare cu radiocarbon, precum și determinarea raporturilor de izotopi de stronțiu. Taphonomia ajută la diferențierea modificărilor post-mortem cauzate de procesare umană și gătire, de deteriorarea naturală. Datarea cu radiocarbon oferă un interval calendaristic calibrat, iar izotopii de stronțiu ajută la stabilirea provenienței indivizilor comparând valorile osoase cu cele ale substratului geologic local.
Cercetătorii au identificat 650 de fragmente osoase umane ce prezintă semne clare ale procesării post-mortem. Printre acestea, a fost observat și fenomenul „pot-polishing” – netezirea și rotunjirea capetelor oaselor, caracteristică fierberii prelungite. De asemenea, multe oase prezintă decolorări și calcinare provocate de expunerea la foc, iar 132 de fragmente aveau urme de tăiere rezultând din jupuire, dezarticulare, eviscerare și dezmembrare. Unele elemente osoase arată urme de exfoliere corticală sau de mușcare, unele dintre acestea sugerând masticația cu dinți umani.
Descoperiri importante și interpretări Două linii de dovezi, cronologice și geochimice, au fost esențiale. Mai multe determinări cu radiocarbon au indicat că victimele au fost ucise și procesate într-o perioadă extrem de scurtă – probabil doar câteva zile. Valorile izotopilor de stronțiu arată că indivizii erau originari din regiunea Atapuerca, exluzând ipoteza unui ritual funerar de amploare cu participanți din alte zone.
Prin urmare, semnătura taphonomică și datele obținute exclud ipotezele canibalismului de subzistență, practicat în cazuri de foamete, sau ale unui ritual funerar recurent, precum transumpția (consumul ritualic al rudelor defuncte). „Nu a fost vorba nici de o tradiție funerară, nici de o reacție la foamete extremă”, afirmă Francesc Marginedas, antropolog evoluționar și arheolog din cadrul IPHES. Echipa consideră că este vorba despre un episod unic de violență interumană sau intergrup, unde consumul celor învinși a avut rol de eliminare socială sau de demonstrație a dominației.
Relevanța descoperirii pentru Neoliticul Iberic Succesiunea arheologică de la Atapuerca este deja esențială pentru înțelegerea preistoriei europene; descoperirile de la El Mirador aduc noi perspective asupra conflictelor violente dintre grupuri în neoliticul Peninsulei Iberice, perioadă marcată de competiție pentru pământ, resurse și apă, pe fondul creșterii și migrației populațiilor. Prezența rămășițelor umane procesate, împreună cu deșeuri domestice și oase de animale, sugerează că episodul de canibalism a reprezentat o practică de violență episodică în context comunitar, nu o tradiție culturală izolată.
Context științific și implicații generale Canibalismul preistoric poate avea motivații diverse: supraviețuire în timpul foametei, ritualuri funerare precum transumpția, simbolism religios sau eliminarea violentă a rivalilor. Pentru a interpreta corect astfel de comportamente sunt necesare date combinate din taphonomie, cronologie, izotopie și context arheologic. La El Mirador, asocierea dintre proveniența locală a victimelor, caracterul episodic și urmele de procesare susțin legătura directă cu conflicte și control social.
Palmira Saladié (IPHES) subliniază provocările interpretării acestor date: „Canibalismul este un comportament complex, greu de interpretat exact, din cauza dificultății de a înțelege motivațiile umane. Deseori, lipsesc datele concludente care să asocieze clar acest act unui context comportamental specific, iar prejudecățile sociale tind să-l clasifice automat drept barbarie.” Totuși, cazul El Mirador oferă o combinație rară de date ce reduce ambiguitatea interpretării.
Tehnici conexe și perspective viitoare Cercetările viitoare la El Mirador și în situri similare vor beneficia de metode moderne de înaltă rezoluție: imagistică micro-CT pentru analizarea detaliată a urmelor de tăiere, analize de reziduuri pentru identificarea mediilor de gătit, ADN antic pentru stabilirea gradului de rudenie și analize spațiale GIS pentru reconstituirea modului de depunere a resturilor. Perfecționarea metodologiilor izotopice și a modelării bayesiene pentru datele de radiocarbon vor crește acuratețea cronologiei evenimentelor și vor ajuta la diferențierea între violența episodică și practicile recurente.
Concluzie Setul osteologic de la Peștera El Mirador furnizează dovezi clare, bazate pe multiple metode, ale unui eveniment singular din neoliticul târziu în care cel puțin 11 indivizi locali au fost sacrificați, dezmembrați și consumați. Datele de radiocarbon, izotopii de stronțiu și marcajele taphonomice detaliate indică o cauză legată de conflict violente, nu de foamete sau ritual funerar, sugerând o strategie de eliminare sau intimidare socială între grupurile agricole vecine. Chiar dacă unele întrebări persistă, El Mirador rămâne un sit-cheie pentru înțelegerea modului complex și contextual în care comunitățile preistorice gestionau corpurile umane, demonstrând totodată cât de valoroase sunt metodele bioarheologice în dezvăluirea episoadelor de violență interumană din trecut.
Sursa: nature
Comentarii