4 Minute
Descoperirea reziduurilor antice: identificarea secretului borcanului de bronz
La decenii după prima sa descoperire, un reziduu portocaliu misterios găsit într-un borcan de bronz dintr-un altar de 2.500 de ani lângă Pompeii, Italia, a fost identificat în mod concludent ca fiind miere. Această realizare notabilă oferă perspective rare asupra ritualurilor grecești antice și demonstrează modul în care substanțele organice au fost păstrate de-a lungul mileniilor, aprofundând înțelegerea culturilor mediteraneene timpurii și a ofrandelor lor sacre.
Context științific și metode analitice moderne
Borcanul, descoperit în 1954 într-un lăcaș de cult elenistic din Paestum, sudul Italiei, a păstrat în interior o substanță misterioasă rezistentă identificării timp de decenii. Analizele chimice anterioare nu au putut determina compușii organici originali, întrucât aceștia au fost modificați de trecerea timpului și condițiile de mediu.
Echipa de cercetare condusă de arheologul Luciana da Costa Carvalho de la Universitatea Oxford a reușit, în cele din urmă, să clarifice enigmele folosind tehnici avansate precum cromatografia gazoasă și spectrometria de masă. Aceste instrumente moderne au permis izolarea și detectarea markerilor chimici din reziduu, incluzând un tipar identic cu cel al mierii și cerii de albine contemporane.
Degradarea și conservarea materialelor arheologice
Rezultatele analizelor au arătat că substanța era mult mai acidă decât mierea modernă, fapt explicat prin depozitarea îndelungată și procesele chimice produse de trecerea timpului. Zaharurile din miere s-au descompus în compuși numiți furan, iar testele anterioare detectaseră prezența cerii de albine. Totuși, profilul complex al reziduului indica o compoziție formată din miere și derivații săi, nu doar ceară.
Esential, analiza recentă a identificat hexoză—un zaharid simplu—împreună cu resturi degradate ale altor carbohidrați, indicând fără dubiu prezența inițială a mierii. Aceste urme au fost conservate cu ajutorul procesului de coroziune a cuprului din vasul antic.
Importanță arheologică și perspective culturale
Sanctuarul, dedicat unei divinități necunoscute, conținea borcane de bronz așezate în jurul unui pat de fier gol, alături de șase hidriai (vase de apă) și două amfore (vase pentru depozitare). După cum explică da Costa Carvalho și colaboratorii săi, patul gol și natura inaccesibilă a sanctuarului reprezentau prezența divină. Ofranda de miere ca „dar pentru zei” reflectă dublul său simbolism în cultura greacă veche, atât ca delicatesă, cât și ca simbol al nemuririi, despre care mitologia spune că făcea parte din dieta lui Zeus.
În Antichitate, mierea era recunoscută pentru multiplele sale întrebuințări: de la îndulcitor natural și ingredient medicinal, la element esențial în ritualuri religioase și cosmetice. Această descoperire confirmă practicile străvechi și evidențiază modul complex în care reziduurile organice antice sunt conservate chimic.
După cum afirmă da Costa Carvalho, „Reziduurile antice nu sunt doar urme ale dietei sau ofrandelor – ele sunt micro-ecosisteme chimice complexe. Studierea lor arată cum substanțele se transformă în timp și deschide noi perspective privind activitatea microbiană antică și potențialele aplicații moderne.”
Concluzie
Identificarea mierii vechi de 2.500 de ani în altarul din Paestum reprezintă un progres major pentru arheologia științifică, scoțând la lumină sofisticarea ofrandelor religioase și mecanismele de conservare organică în Grecia antică. Prin utilizarea tehnologiilor moderne ale chimiei analitice și într-un context arheologic detaliat, astfel de descoperiri consolidează legătura dintre cultura, ritualurile și știința lumii antice, pregătind terenul pentru explorări viitoare la nivel microscopic ale artefactelor păstrate din trecut.
Sursa: pubs.acs
Comentarii