11 Minute
Alergările de maraton împing corpul uman aproape de limite — mușchii obosesc, respirația se intensifică, iar sistemul cardiovascular muncește neîncetat pentru ore în șir. Încă de decenii, oamenii de știință și alergătorii se întreabă dacă acest stres repetat duce la leziuni cardiace permanente sau la modificări patologice pe termen lung. Cercetările recente pe termen lung oferă dovezi liniștitoare pentru majoritatea sportivilor recreativi, dar clarifică în același timp scenariile în care rămâne necesară vigilența medicală.
Ce ne spun studiile recente despre solicitarea de anduranță
Un studiu de durată, pe parcursul a zece ani, publicat în JAMA Cardiology a urmărit 152 de alergători recreativi de maraton, evaluând funcția inimii înainte și imediat după curse și monitorizând sănătatea cardiacă pe parcursul unui deceniu. Investigatori independenți au documentat un tipar constant: imediat după eforturi de lungă durată, ventriculul drept — camera responsabilă cu pomparea sângelui către plămâni — prezintă frecvent o scădere temporară a eficienței de contracție. Important, această diminuare a funcției se normalizează, de regulă, în câteva zile, iar la analiza pe zece ani nu s-au găsit dovezi de deteriorare progresivă a funcției cardiace la majoritatea participanților.
Rezultatul oferă un contrapunct relevant la îngrijorările inițiale declanșate de testele sanguine post-cursă. Mulți sportivi de anduranță afișează niveluri crescute de troponină după exerciții prelungite. Troponina este o proteină eliberată în sânge când celulele musculare cardiace trec prin stres sau leziune; în practica clinică, valori mari de troponină sunt adesea interpretate ca indice al unui infarct miocardic acut. Totuși, în contextul alergării de maraton, creșterile de troponină reflectă de obicei un stres celular tranzitoriu, nu leziuni ireversibile. Imagistica cardiacă — ecocardiografia și RMN-ul cardiac — nu găsește frecvent semne structurale permanente după aceste creșteri post-exercițiu, ceea ce sprijină ideea de modificare funcțională reversibilă.
Pe lângă datele biochimice și imagistice, aceste studii au integrat și evaluări clinice și istoricul simptomatic al alergătorilor. Rezultatele sugerează că pentru un alergător recreativ fără factori de risc cardiovascular semnificativi, maratonul induce adaptări fiziologice temporare, iar remodelarea inimii tinde să fie, în majoritatea cazurilor, una adaptativă — o combinație de ajustări ale volumului, ale funcției ventriculare și ale controlului autonom — mai degrabă decât o transformare patologică progresivă.
De ce ventriculul drept este mai vulnerabil în timpul eforturilor îndelungate
Partea dreaptă a inimii este supusă unor condiții mecanice distincte în timpul exercițiilor intense și susținute. Pe măsură ce rata de lucru crește, presiunea în circulația pulmonară se ridică, iar ventriculul drept trebuie să pompeze sângele împotriva unei rezistențe crescute pentru a-l trece prin plămâni. Studii care au utilizat ecocardiografie avansată și RMN cardiac au arătat că ventriculul drept poate deveni temporar dilatat și mai puțin eficient imediat după eforturi foarte intense, pentru ca apoi să se recupereze în perioada de repaus și refacere.
Aceste modificări tranzitorii par a fi răspunsuri adaptive la supraîncărcarea acută și nu dovezi ale unei leziuni continue la majoritatea alergătorilor recreativi. Mecanismele probabile includ o combinație de presiune crescută în circulația pulmonară, schimbări în încărcarea volumetrică a ventriculului drept, modificări neurohormonale și adaptări ale perfuziei coronariene. Rimodelarea concentrică sau excentrică, observată la sportivi, ține de natura efortului (enduranță vs forță) și de durata și intensitatea expunerii — elemente care explică de ce inima unui alergător de maraton se adaptează diferit față de cea a unui sprinter sau a unui halterofil.
În termeni practici, acest lucru înseamnă că modificările depistate imediat după maraton — inclusiv scăderea temporară a fracției de ejecție a ventriculului drept sau dilatarea tranzitorie — sunt, în marea majoritate a cazurilor, reversibile. Urmărirea pe termen lung din studiile menționate susține interpretarea că inima antrenată pentru maraton se remodelează și se adaptează, în special la nivel funcțional, fără să prezinte semne consistente de insuficiență cardiacă progresivă la populația recreativă studiată.
Când troponina crescută și simptomele semnifică ceva grav
Contextul clinic contează decisiv. În medicina de urgență, clinicianul interpretează valorile troponinei împreună cu tabloul clinic, electrocardiograma (ECG) și imagistica. După evenimente de anduranță, troponina poate depăși pragurile clinice uzuale în sportivi aparent sănătoși, care au investigații imagistice normale și nu acuză durere toracică sau dispnee semnificativă. Cu toate acestea, atunci când un sportiv se prezintă cu durere toracică, sincopă (pierderea conștienței), dispnee severă sau colaps în timpul sau imediat după efort, o creștere a troponinei nu trebuie catalogată automat ca un fenomen benign indus de antrenament. În astfel de situații, creșterea poate indica, mai degrabă, boală coronariană subiacentă, disecție coronariană, miocardită sau un eveniment cardiac acut.
Din păcate, au existat cazuri în care o evaluare inițială liniștitoare a mascat o afecțiune nediagnosticată. Rapoarte din presă și analize post-mortem au documentat situații în care disconfortul toracic și creșterea troponinei au fost ulterior atribuite unor blocaje coronariene sau alte patologii cardiace, nu doar stresului indus de efort. Aceste rezultate tragice subliniază necesitatea unei evaluări atente a simptomelor și a utilizării complementare a testelor: anamneză, examen clinic, ECG, măsurători seriale ale troponinei, ecocardiografie și, când indicațiile sunt prezente, imagistică avansată cu RMN cardiac sau angiografie coronariană.
Rata de deces în cursele organizate rămâne scăzută — studii mari estimează aproximativ un deces la 100.000 de participanți — și suportul medical îmbunătățit pe traseu a redus și mai mult acest risc. Când are loc stopul cardiac brusc, acesta este frecvent legat de boli structurale sau coronariene nedetectate, mai degrabă decât de simpla participare la efort. Astfel, organizatorii, serviciile medicale și alergătorii trebuie să rămână vigilenti: planuri de urgență, defibrilatoare automate externe (AED) la fața locului și personal medical instruit salvează vieți.
Athleți de mare volum și cicatrici cardiace
Persistă dezbateri despre efectele antrenamentelor de anduranță cu volume foarte mari pe parcursul vieții. Unele studii imagistice au detectat zone mici de cicatrizare miocardică (fibroză) la sportivi mai în vârstă care s-au antrenat intens pentru mulți ani. De exemplu, studiul Ventoux — numit după faimoasa urcare — a examinat 106 cicliști și triatloniști de sex masculin peste 50 de ani și a identificat cicatrici detectabile la aproape jumătate dintre participanți, în comparație cu un număr foarte mic în grupul de control neathletic. Această fibroză a fost asociată cu o incidență crescută a aritmiilor cardiace anormale, unele având potențial risc semnificativ.
Totuși, rezultatele sunt heterogene: cicatrizarea nu este omniprezentă, iar semnificația clinică variază între indivizi. Factorii care influențează probabil riscul includ predispoziția genetică, încărcătura cumulată de antrenament (ore, intensitate, ani), vârsta și existența factorilor de risc cardiovascular tradiționali precum hipercolesterolemia, fumatul sau hipertensiunea arterială. Tehnicile avansate de RMN cardiac cu gadolinium au fost esențiale pentru detectarea fibrozelor subtile pe care ecocardiografia le poate rata. Importanța acestor descoperiri este că o mică proporție de atleți de volum mare poate avea modificări structurale care cresc riscul de aritmii, iar această subpopulație necesită o abordare clinică personalizată.
Pe termen lung, combinația dintre investigații imagistice periodice, monitorizare a ritmului (Holter sau dispozitive implantabile în cazuri selectate) și gestionarea factorilor de risc modificabili (controlul tensiunii, stop fumat, tratament lipidic) poate reduce riscul de evenimente severe. Totodată, datele sugerează că nu doar volumul total contează, ci și variația intensității, perioadele de odihnă și recuperare, precum și existența episoadelor acute de boală sau de suprasolicitare.
Sfaturi practice pentru alergători și clinicieni
- Alergătorii recreativi de maraton pot găsi liniștitor faptul că datele longitudinale arată că modificările post-curs pe termen scurt — inclusiv vârfurile de troponină și disfuncția tranzitorie a ventriculului drept — se rezolvă, în majoritatea cazurilor, fără urmări permanente. Menținerea unui program de antrenament echilibrat, hidratarea adecvată și perioadele de refacere sunt esențiale pentru a minimaliza stresul cardiometabolic.
- Simptomele persistente sau severe (durere toracică, sincopă inexplicabilă, dispnee extremă) justifică o evaluare clinică urgentă, care trebuie să includă ECG, teste seriale de troponină și imagistică (ecocardiografie, RMN cardiac) după caz. Clinicienii trebuie să aplice protocoale de triere care să diferențieze între reacțiile fiziologice la efort și semnele unei patologii cardiace acute.
- Athleții mai în vârstă sau cei cu factori de risc cardiovascular ar trebui să ia în considerare screeningul preparticipare. Evaluări simple precum un ECG de repaus, măsurarea tensiunii arteriale, testele de laborator pentru colesterol și glucoză, precum și o estimare a profilului de risc pot identifica persoanele care necesită investigații suplimentare (test de efort, ecocardiografie sau consult cardiologic).
- Pentru sportivii cu volum mare de antrenament pe termen lung, RMN-ul cardiac periodic poate fi util atunci când simptomele sau testele anormale ridică suspiciunea de cicatrice (fibroză) sau aritmii. De asemenea, monitorizarea ritmului pe 24-72 ore (Holter), testarea funcției ventriculare și discuțiile despre reducerea riscului (controlul tensiunii, dietă, evitarea fumatului) fac parte dintr-o strategie comprehensivă.
Diagramă a inimii umane
Perspective de la un expert
„Imaginea care se conturează este nuanțată, dar în general liniștitoare pentru alergătorii recreativi tipici,” spune dr. Emma Rhodes, cardiolog specializat în cardiologia sportivă. „Creșterile tranzitorii ale biomarkerilor precum troponina și modificările de scurtă durată ale ventriculului drept reflectă stres fiziologic acut. Ele nu sunt sinonime cu necroza masivă a masei musculare cardiace. Totuși, simptomele apărute în timpul sau după efort trebuie evaluate temeinic, deoarece antrenamentul și condiția fizică nu exclud posibilitatea bolii coronariene sau a altor afecțiuni cardiace.”
Sfaturile ei practice includ elemente simple și pragmatice: „Dacă te pregătești pentru maratoane, concentrează-te pe progresie graduală a volumului și a intensității, menține controale medicale de rutină și nu ignora semnalele de alarmă precum durerea toracică sau sincopa. Evaluarea promptă salvează vieți.” Aceste recomandări reflectă atât medicina bazată pe dovezi, cât și bune practici clinice: screening pentru factorii de risc, educație a alergătorilor și pregătirea logistică a organizatorilor de curse.
Alergarea de maraton poate scoate la iveală condiții cardiace preexistente
Concluzie
Per ansamblu, dovezile susțin ideea că, pentru majoritatea alergătorilor recreativi de maraton, inima se adaptează la exercițiile de anduranță prelungite mai degrabă decât să sufere deteriorări progresive. Creșterile pe termen scurt ale troponinei și disfuncția temporară a ventriculului drept sunt, de regulă, semne de stres reversibil. Totuși, exercițiul poate dezvălui boli cardiace nediagnosticate, astfel încât simptomele trebuie luate în serios și interpretate corect prin teste adecvate. Pentru sportivii de elită sau cei cu un volum de antrenament foarte mare pe parcursul vieții, monitorizarea atentă — inclusiv RMN cardiac atunci când este indicat — ajută la identificarea micii subpopulații cu risc crescut de fibroză sau aritmii.
Pe scurt: inima alergătorului de maraton este rezistentă, dar nu invincibilă. Respectați limitele de antrenament, acordați atenție simptomelor și completați pasiunea pentru sportul de anduranță cu o atitudine preventivă și cu verificări medicale periodice. Recomandări practice includ adaptarea planurilor de antrenament la vârstă și la factorii de risc, asigurarea perioadelor adecvate de refacere, monitorizarea simptomelor cardiorespiratorii și colaborarea cu un medic sportiv sau cardiolog atunci când apar semne îngrijorătoare. Astfel, puteți continua să alergați și să vă bucurați de beneficiile cardiovasculare ale alergării, minimizând în același timp riscurile potențiale.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu