7 Minute
Un studiu suedez pe termen lung, care a urmărit aceiași oameni aproape cinci decenii, arată că scăderile măsurabile ale capacității aerobe și ale forței musculare încep mult mai devreme decât se crede adesea — în jurul vârstei de 35 de ani. Cu toate acestea, cercetarea transmite și un mesaj optimist: adoptarea unei vieți active la orice vârstă adultă produce îmbunătățiri clare ale performanței fizice și reduce riscurile de sănătate pe termen lung.
Cum studiul SPAF de 47 de ani a monitorizat fitnessul în timp
Cercetătorii de la Karolinska Institutet au urmărit câteva sute de bărbați și femei selectați aleator, inițial cu vârste între 16 și 63 de ani, în cadrul studiului Suedez privind Activitatea Fizică și Fitnessul (SPAF). Spre deosebire de studiile transversale care compară diferite grupe de vârstă într-un singur punct în timp, SPAF a testat în mod repetat aceiași participanți pe parcursul a 47 de ani, oferind astfel o imagine longitudinală rară despre modul în care capacitatea aerobă (de exemplu VO2max), forța musculară și rezistența evoluează de-a lungul vieții adulte.
Metodologic, designul longitudinal permite separarea efectelor de cohortă (diferențe între generații) de schimbările individuale reale în parametrii fiziologici. Deși datele din SPAF provin dintr-un eșantion moderat ca mărime, repetarea măsurătorilor pe aceiași indivizi reduce variabilitatea provocată de factori externi și sporadicitate. Măsurătorile au inclus teste standardizate de capacitate aerobă, evaluări ale forței musculare (de tip izometric și dinamic) și probe de rezistență, toate comparate în raport cu nivelul de activitate fizică auto-raportat și cu diferite categorii de antrenament.
Studiul, publicat în Journal of Cachexia, Sarcopenia and Muscle, scoate la iveală un tipar clar: multe dintre măsurile capacității fizice ating un vârf în jurul vârstei de 35 de ani, după care urmează o scădere treptată. Această diminuare se accelerează la vârste mai înaintate, însă debutul precoce — mijlocul anilor treizeci — a fost o consistență observată indiferent de nivelul de antrenament al participanților. Acest rezultat are implicații directe pentru studiile despre VO2max, scăderea masei musculare asociată îmbătrânirii (sarcopenie) și pentru strategiile de prevenție care vizează menținerea sănătății musculare și cardiovasculare.
Descoperiri cheie și implicații practice
Studiul oferă două concluzii principale cu impact atât asupra populației generale, cât și asupra politicilor de sănătate publică. În primul rând, îmbătrânirea fiziologică a sistemelor aerobe și musculare poate începe cu decenii mai devreme decât se presupunea frecvent, ceea ce impune o reevaluare a momentului de început al intervențiilor preventive și al campaniilor de informare cu privire la importanța exercițiului fizic pe toată durata vieții. În al doilea rând, beneficiile exercițiului nu sunt rezervate doar tinereții: adulții care și-au crescut nivelul de activitate fizică în timpul studiului au înregistrat îmbunătățiri ale performanței cu aproximativ 5–10% — un câștig semnificativ care poate îmbunătăți funcția zilnică, mobilitatea și poate reduce riscul de boli cronice precum boli cardiovasculare, diabet de tip 2 și pierderea funcțională legată de vârstă.
Din punct de vedere fiziologic, această îmbunătățire de 5–10% poate reflecta atât adaptări cardiovasculare (creșterea eficienței cardiace și a capacității aerobice), cât și schimbări la nivelul mușchilor scheletici (creșterea forței, îmbunătățirea recrutării motorii și a metabolismului muscular). Exercițiile care combină antrenamentul aerobic cu antrenamentul de forță, precum antrenamentele de circuit sau programele combinate de rezistență și cardio, par a oferi cel mai bun raport între creșterea capacității aerobice și conservarea masei musculare.
„Nu este niciodată prea târziu să începi să te miști,” afirmă Maria Westerståhl, lector la Departamentul de Medicină de Laborator și autoare principală a studiului. „Cercetarea noastră arată că activitatea fizică poate încetini declinul performanței, chiar dacă nu-l oprește complet. Următorul pas este să căutăm mecanismele care explică de ce toți atingem performanța optimă în jurul vârstei de 35 de ani și de ce activitatea fizică reduce pierderea performanței, dar nu o neutralizează total.”
Cercetătorii planifică o nouă rundă de urmărire când participanții vor avea în jur de 68 de ani, pentru a corela schimbările în fitness cu stilul de viață, rezultatele de sănătate (de exemplu apariția bolilor cronice, spitalizări, mobilitate redusă) și mecanismele biologice subiacente, precum metabolismul muscular, schimbările în compoziția corporală (pierdere de masă slabă), inflamația sistemică și funcția cardiovasculară. Această abordare integrativă poate ajuta la identificarea momentelor critice pentru intervenție, la dezvoltarea de protocoale de exercițiu adaptate pe grupe de vârstă și la înțelegerea variabilității interindividuale în declinul funcțional.
Ce înseamnă aceste rezultate pentru indivizi și politici publice
- Începe mai devreme, dar nu renunța: Formarea obiceiurilor de exercițiu înainte de mijlocul anilor treizeci poate maximiza fitnessul de vârf, însă începerea activității fizice la vârste mai înaintate produce totuși îmbunătățiri măsurabile și importante pentru sănătate.
- Concentrează-te pe antrenamentul aerobic și de forță: Datele SPAF scot în evidență declinuri atât ale capacității cardiovasculare (aerobe), cât și ale forței musculare; de aceea programele echilibrate, care includ antrenament de anduranță, exerciții de forță și activități funcționale, sunt esențiale pentru prevenirea pierderii funcționale.
- Planificare în sănătate publică: Recunoașterea faptului că declinul poate începe dinspre 30 de ani poate încuraja strategii preventive mai timpurii, programe de promovare a activității fizice în locurile de muncă, politici care susțin accesul la facilități sportive și intervenții comunitare pentru a crește activitatea fizică în rândul adulților tineri și de vârstă mijlocie.
Pe plan individual, recomandările practice derivabile din acest studiu includ: integrarea a cel puțin 150 de minute de activitate aerobă moderată pe săptămână sau 75 de minute de activitate viguroasă, combinate cu două sau mai multe sesiuni pe săptămână de exerciții de forță care să lucreze grupele musculare majore; monitorizarea progresului prin teste simple de fitness sau măsurători ale capacității aerobice; și adaptarea progresivă a intensității pentru a preveni accidentările, în special la cei care reiau activitatea după perioade lungi de sedentarism.
La nivel clinic, medicii și specialiștii în reabilitare ar putea folosi aceste informații pentru a încuraja pacienții de vârstă mijlocie să începă programe preventive de exercițiu înainte de apariția declinului funcțional semnificativ. De asemenea, angajatorii și factorii de decizie pot beneficia de datele SPAF pentru a susține programe de sănătate ocupațională care includ activitate fizică structurată, evaluări periodice ale stării de fitness și politici care favorizează balansul muncă-viață pentru a facilita activitatea fizică regulată.
În rezumat, studiul SPAF recontextualizează înțelegerea noastră despre când începe îmbătrânirea fizică și întărește un mesaj practic și bazat pe dovezi: activitatea fizică constantă pe parcursul vieții adulte păstrează capacitatea funcțională și calitatea vieții, chiar dacă declinul biologic nu poate fi complet evitat. Acest lucru subliniază importanța monitorizării continue a fitnessului, a intervențiilor timpurii și a abordărilor interdisciplinare care combină educația pentru sănătate, prescripția de exercițiu și sprijinul social pentru a maximiza beneficiile pe termen lung.
Sursa: scitechdaily
Lasă un Comentariu