4 Minute
O mandibulă fosilă descoperită într-o peșteră din Hispaniola a păstrat un registru neașteptat al comportamentului insectelor: mai multe generații de albine solitare cuibărite în alveolele dentare ale unui rozător dispărut. Descoperirea, descrisă în Royal Society Open Science, ilustrează cum animalele mici pot lăsa urme importante ale existenței lor — și cum tehnicile moderne de imagistică pot interpreta aceste urme.
De la pradă de bufniță la adăpost pentru albine: lanțul surprinzător de evenimente
Paleontologii au identificat mandibula ca aparținând Plagiodontia araeum, un rozător odinioară prezent în Caraibe, asemănător ca dimensiune cu capibara. Cercetătorii presupun că o bufniță a adus resturile rozătorului în peșteră după ce l-a consumat, iar mandibula a fost treptat acoperită de aluviuni fine, perioadă în care dinții s-au slăbit și au căzut. Alveolele dentare goale — cavități naturale care găzduiau dinții — au devenit spații disponibile pentru alte organisme.
În loc să găsească corpuri de insecte, oamenii de știință au descoperit ichnofosile: suprafețe modelate, netezite și celule compacte din interiorul acelor alveole care înregistrează activitatea de cuibărit. Echipa a denumit ichnofosilul Osnidum almontei pentru urmele lăsate de albinele săpătoare conservate în depunere.
Cum au decodificat cercetătorii cuibăritul multigenerațional
Principalul paleontolog Lázaro Viñola Lopez și colegii săi au folosit tomografia computerizată la scară mică (micro-CT) pentru a examina interiorul oaselor fără a le distruge. Scanările au arătat ocuparea repetată a acelorași cavități de-a lungul mai multor generații.
„Scanările micro-computer tomografice ale oaselor gazdă arată utilizarea multigenerațională a aceleiași cavități, sugerând folosință repetată și un anumit grad de fidelitate a cuibului,” explică Viñola Lopez și colegii în articolul publicat. „Fidelitatea în comportamentul de cuibărit la albine se leagă de consistența sau specificitatea cu care o specie sau un individ selectează și utilizează anumite situri sau materiale pentru cuiburi.”
Odată sesizat acest tipar, echipa a recunoscut numeroase celule similare în oase răspândite prin matricea sedimentară, inclusiv cel puțin una într-o mandibulă de leneș. Cuiburile par oportuniste — Osnidum almontei a ocupat orice cameră osoasă disponibilă — și au fost concentrate dens, indicând că peștera a servit drept zonă de agregare pentru cuibărit pe termen lung pentru această albina solitară.
De ce contează pentru paleontologie și ecologie
Aceste ichnofosile furnizează dovezi comportamentale care sunt rar păstrate în registrul fosil. În loc să se limiteze la catalogarea speciilor, paleontologii pot începe să reconstruiască interacțiuni: transportul pradă-prădător de către bufnițe, îngroparea ulterioară și cuibăritul oportunist al albinelor. Descoperirea extinde înțelegerea modului în care ecosistemele rearanjează și reutilizează materiale biologice în timp și evidențiază micro-CT ca un instrument esențial pentru detectarea ichnofosilelor subtile, cum sunt cele produse de insecte.
Scan CT și imagini fotografice ale dentarului stâng al Plagiodontia araeum și ale specimenului tip al ichnofosilului, Osnidum almontei.
Dincolo de noutatea sa, descoperirea ridică întrebări privind diversitatea și comportamentul insectelor dispărute din Caraibe și despre părtinirile de conservare din depozitele paleontologice. Ar putea alte peșteri și depozite osoase să ascundă ichnofosile la fel de informative? Studiul sugerează că paleontologii ar trebui să caute nu doar oasele mamiferelor, păsărilor și reptilelor, ci și semnăturile mici și repetate lăsate de insecte care au folosit acele oase ca locuințe. Detectarea acestor urme — ichnofosile de albine solitare în alveole dentare — adaugă o dimensiune nouă studiului paleoecologiei, contribuind la reconstrucția rețelelor trofice și a folosirii habitatului în trecutul geologic.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu