12 Minute
Un donator de spermă care purta o mutație genetică asociată unui risc crescut de cancer a fost legat de aproape 200 de copii născuți în mai multe țări, conform relatării postului public de radio din Danemarca. Cazul scoate în evidență limitele screeningului genetic de rutină, provocările reproducerii asistate transfrontaliere și dificultățile generate de mutațiile în mozaic care apar doar în subseturi de celule spermatozoide.
Cum a ieșit cazul la iveală
Banca Europeană de Spermă din Danemarca (European Sperm Bank, ESB), una dintre cele mai mari furnizoare de spermă din lume, a aflat în aprilie 2020 că un copil conceput cu spermă donată a fost diagnosticat cu cancer și avea o mutație genetică asociată. Testele inițiale efectuate pe probele păstrate ale donatorului nu au relevat imediat acea variantă, iar banca a suspendat temporar vânzările în timp ce se desfășurau analize suplimentare. După primul ciclu de screening și clarificări inițiale, vânzările au fost reluate.
Trei ani mai târziu, ESB a fost notificată despre cel puțin un alt copil conceput cu spermă de la același donator care a dezvoltat cancer. Testele ulterioare efectuate pe mai multe probe au indicat că donatorul purta o mutație TP53 anterior nescrisă în literatura clinică, gene cunoscută pentru rolul ei de supresor tumoral. În urma acestor rezultate, banca a blocat utilizarea suplimentară a materialului său seminal la sfârșitul lunii octombrie 2023.
Investigațiile au implicat revizuirea istoricului donatorului, verificarea fișelor clinicilor care au folosit probele respective și contactarea autorităților sanitare naționale. Procesul a relevat întârzieri și discrepanțe în modul în care informațiile genetice au fost raportate între clinici și furnizori, subliniind nevoia unor canale de comunicare mai rapide și proceduri clare de notificare în cazul detectării unui defect genetic potențial transmisibil.
Ce înțeleg oamenii de știință printr-o mutație TP53 „rară”
ESB și autoritățile sanitare daneze au descris mutația drept rară și neobișnuită. Conform declarațiilor oficiale, alterarea specifică a genei TP53 a fost detectată doar într-o mică fracțiune din celulele spermatozoide ale donatorului și nu a fost prezentă în probele care reprezentau țesuturile somatice ale corpului său. Cu alte cuvinte, donatorul părea asimptomatic la evaluările clinice obișnuite, deoarece mutația era în mare parte limitată la linia germinală — un exemplu de mosaicism gonadal.
TP53 este o genă esențială în patologia cancerului: codifică o proteină care ajută la repararea ADN-ului sau, atunci când leziunile sunt severe, la declanșarea apoptozei (moarte celulară programată) pentru a preveni proliferarea celulară necontrolată. Mutațiile germinale ale TP53 sunt asociate clasic cu sindromul Li-Fraumeni, o afecțiune ereditară ce crește semnificativ riscul de tumori multiple, inclusiv sarcoame, tumori mamare precoce, tumori cerebrale și alte tipuri de cancer. Totuși, mutațiile în mozaic — prezente doar în unele celule — pot fi mult mai greu de identificat în cadrul screeningului standard pentru donatori.
Din punct de vedere tehnic, o astfel de mutație „rară” poate avea un procentaj mic de frecvență al variantei (variant allele fraction, VAF) în probele de spermă, de exemplu sub 1–5%. Metodele obișnuite de testare genetică, în special cele bazate pe secvențiere standard sau pe panouri limitate de gene, pot avea sensibilități insuficiente pentru a detecta acest tip de mozaicism. Tehnici mai sensibile, precum secvențierea de profunzime (deep sequencing) sau PCR digitală (ddPCR), pot identifica variante cu VAF foarte scăzută, dar nu sunt încă standard în screeningul de rutină al donatorilor de spermă.
De asemenea, diferența între o mutație germinală deplină și una mosaică are implicații importante pentru consilierea genetică: o mutație prezentă în toate celulele (germinală clasică) implică un risc biologic direct transmisibil în mai multe generații, pe când o mutație mozaică localizată în liniile germinale poate produce un risc variabil pentru descendenți, dependent de proporția de gamete afectate.
Cifre, limite ale screeningului și lacune legale
Autoritatea Daneză pentru Siguranța Pacientului a raportat că 99 de copii s-au născut în Danemarca în urma tratamentului cu sperma acelui donator; ESB a comunicat autorităților că gameții donatorului au fost folosiți de 67 de clinici din 14 țări. Postul public DR a estimat că numărul total al copiilor concepuți înainte de descoperirea anomalia ar fi de cel puțin 197 de persoane. Aceste cifre ilustrează potențialul impact pe scară largă al unui singur donator atunci când materialul său este distribuit internațional.
Clinici de reproducere asistată efectuează în mod obișnuit screening genetic pentru a reduce riscul transmiterii bolilor genetice grave. Totuși, majoritatea testelor de rutină se concentrează pe variante frecvente sau deja cunoscute ca fiind patogene și se bazează pe ipoteza că, dacă există o mutație semnificativă, aceasta va fi detectabilă în țesutul prelevat pentru analiză. În realitate, mutațiile în mozaic, adesea restrânse la un subset de celule reproductive, pot trece neobservate, mai ales dacă frecvența lor în proba analizată este foarte scăzută.
Există reguli naționale în unele țări europene care limitează numărul de copii pe care un donator îi poate avea, dar nu există un plafon universal internațional. ESB a comunicat că a fost implicată în peste 70.000 de nașteri la nivel global în ultimele două decenii și că la sfârșitul anului 2022 a stabilit intern un maxim de 75 de familii per donator. Cu toate acestea, donațiile transfrontaliere și diferențele de reglementare între țări complică supravegherea și urmărirea atunci când materialul donorului este distribuit pe piețe multiple.
Din perspectivă juridică, apar mai multe lacune: absența unui registru internațional centralizat al donatorilor care să permită trasabilitatea, variabilitatea consimțămintelor informate (inclusiv ce informații genetice pot fi raportate ulterior) și diferențele în dreptul medical și protecția datelor între jurisdicții. Aceste aspecte fac dificilă identificarea rapidă a receptorilor și a copiilor potențial afectați, limitând răspunsul public de sănătate în situații cu implicare transnațională.
Implicări reglementare și etice pentru familii
Pentru familii și clinici, cazul ridică întrebări practice și etice complexe: cum și când trebuie notificați receptorii, cum se pot localiza și informa copiii afectați care trăiesc în alte țări și în ce circumstanțe ar trebui oferite teste genetice sau consiliere. Autoritățile sanitare se confruntă cu echilibrul delicat dintre protejarea vieții private a beneficiarilor și a donatorului și asigurarea faptului că persoanele potențial afectate primesc informații și urmărire medicală în timp util.
Problemele de confidențialitate devin acute: multe registre naționale permit donatorilor să rămână anonimi sau să dobândească identitate doar la cererea copiilor majori, iar datele cu caracter personal sunt protejate strict de reglementări precum GDPR în Uniunea Europeană. Totuși, când există dovada posibilă a unui risc medical semnificativ transmisibil, autoritățile trebuie să decidă cum pot fi împărtășite informațiile în mod legal și etic. În plus, există riscul stigmatizării sau al impactului psihologic asupra familiilor informate tardiv despre un risc genetic potențial.
Din perspectiva asistenței medicale, este esențială organizarea unei reacții structurate: identificarea persoanelor la risc, oferirea de consiliere genetică specializată, recomandări pentru supraveghere oncologică adaptată (screening oncologic precoce în cazurile cu risc confirmat) și suport psihologic. De asemenea, se impune clarificarea responsabilităților financiare — cine suportă costurile testelor genetice suplimentare sau ale monitorizării medicale pentru persoanele care ar putea fi afectate de un defect descoperit retrospectiv?
Perspective ale experților
Dr. Emily Carter, genetician clinic la un spital universitar important, a comentat că acest caz subliniază limitele screeningului standard: «Când o mutație există doar într‑o parte din spermatozoidele unui donator, testele obișnuite — adesea efectuate pe o singură probă — pot să nu o depisteze. Acesta este mosaicismul în acțiune. Pentru serviciile de fertilitate, răspunsul ar trebui să includă o urmărire mai riguroasă a donatorilor, canale de raportare clare între clinici la nivel internațional și consiliere genetică accesibilă pentru familii.»
Pe măsură ce reproducerea asistată continuă să se extindă și să treacă granițele, experții recomandă dezvoltarea unor standarde internaționale mai bune pentru trasabilitatea donatorilor, raportarea transparentă a rezultatelor genetice și actualizarea protocolului de screening pentru a include, acolo unde este fezabil din punct de vedere tehnic și financiar, metode capabile să detecteze mosaicismul.
Experții în genetică și politici de sănătate propun câteva direcții concrete: introducerea unor cerințe minime privind numărul de probe de spermă analizate inițial, folosirea testelor cu acoperire mai mare sau a platformelor de secvențiere cu profunzime crescută atunci când există semne clinice sau familiale sugestive, punerea în aplicare a registrului național sau regionale al donatorilor cu posibilitatea cooperării transfrontaliere și clarificarea procedurilor de notificare în caz de descoperire tardivă a unor variante cu impact clinic.
De asemenea, comunitatea științifică atrage atenția că riscul absolut determinat de o mutație detectată la nivel scăzut în spermă depinde de mai mulți factori: proporția de gamete afectate, penetranța variantei, tipul de cancer asociat și alți factori genetici sau de mediu care influențează expresia bolii. Aceste detalii sunt importante pentru consilierea genetică și pentru stabilirea unui plan individualizat de supraveghere medicală pentru descendenți.
Ce schimbări practice sunt sugerate
La nivel practic, specialiștii recomandă mai multe măsuri ce pot îmbunătăți siguranța reproducției asistate și protecția pacienților: introducerea unor protocoale de testare care permit detectarea mosaicismului la limită, dezvoltarea unor proceduri standardizate de reacție în cazurile în care se găsesc variante noi sau neclasificate, și stabilirea unor linii directoare pentru numărul maxim de utilizări ale probelor unui donator, având în vedere atât riscul genetic, cât și considerațiile demografice ale populației receptorilor.
Mai mult, ar putea fi utilă adoptarea unor modele de consimțământ informat care să prevadă posibilitatea revenirii cu rezultate adiționale sau reinterpretărilor genetice în timp, precum și acorduri pentru schimbul securizat de informații între clinici și bănci de spermă. În absența unui registru global, cooperarea bilaterală între state și dezvoltarea unor rețele europene sau internaționale pentru urmărirea donatorilor ar putea facilita reacții rapide și coordonate în cazuri similare.
Important din perspectiva etică este și asigurarea accesului echitabil la servicii de consiliere și testare pentru persoanele afectate, indiferent de țara în care locuiesc. Autoritățile sanitare ar trebui să elaboreze proceduri pentru a garanta că informațiile cu impact medical sunt comunicate eficient, protejând în același timp drepturile și confidențialitatea indivizilor implicati.
Concluzii și recomandări
Cazul donatorului cu mutație TP53 detectată în spermă evidențiază mai multe lecții relevante pentru domeniul reproducerii asistate: 1) screeningul standard are limitări, în special în detectarea mosaicismului gonadal; 2) distribuția globală a materialului donatorilor impune mecanisme de urmărire și raportare transnaționale; 3) este nevoie de protocoale clare pentru notificarea și managementul familiilor afectate; 4) dezvoltarea tehnicilor de diagnostic și a politicilor publice trebuie să meargă mână în mână pentru a proteja sănătatea publică fără a compromite drepturile individuale.
Pentru a reduce riscurile în viitor, recomandările includ: implementarea unor teste mai sensibile acolo unde este fezabil, stabilirea unor limite practice privind numărul de utilizări ale unui donator, crearea de registre centralizate și interoperabile pentru trasabilitate, consolidarea consimțământului informat și a accesului la consiliere genetică, precum și elaborarea de proceduri standardizate de răspuns în caz de detectare post-factum a unor variante cu relevanță clinică.
Pe termen lung, colaborarea între medici, geneticieni, bănci de spermă, clinici de fertilitate și autorități de reglementare este esențială pentru a construi un sistem mai rezilient care să minimizeze riscurile pentru copiii concepuți prin donare și pentru familiile lor, păstrând în același timp accesul la opțiunile oferite de reproducerea asistată și respectul pentru drepturile individuale.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu