11 Minute
Anul acesta, gaura de ozon din Antarctica a fost neașteptat de mică și de scurtă durată, conform analizelor NOAA și NASA. Oamenii de știință indică scăderea nivelurilor de clor în stratosferă și un vortex polar mai slab ca principale cauze ale pierderii semnificativ reduse de ozon în timpul primăverii australiene din 2025. Această evoluție oferă dovezi suplimentare că politicile internaționale și reducerile emisiilor au efecte măsurabile asupra compoziției atmosferice și asupra protecției ozonului stratosferic.
O surprinzător de mică gaură de ozon în 2025
În perioada sa de vârf, între 7 septembrie și 13 octombrie 2025, gaura de ozon antarctică a avut în medie aproximativ 7,23 milioane mile pătrate (18,71 milioane kilometri pătrați). Cea mai mare extindere într-o singură zi a fost pe 9 septembrie, când regiunea afectată a atins 8,83 milioane mile pătrate (22,86 milioane kilometri pătrați). Această valoare maximă pe o zi este cu aproximativ 30% mai mică decât cea mai mare gaură de ozon înregistrată (2006), care a avut în medie 10,27 milioane mile pătrate (26,60 milioane kilometri pătrați). Aceste comparații pe termen lung sunt utile pentru evaluarea tendințelor în reducerea ozonului și pentru a înțelege variabilitatea naturală față de semnalul de recuperare indus de politici și schimbări chimice de fond.
Raportat la înregistrările pe termen lung care încep în era sateliților (1979), gaura din 2025 se situează printre evenimentele mai mici: este a cincea ca mărime cea mai mică de la începutul înregistrărilor sistematice în 1992 și a 14-a ca mărime înregistrată în perioada 1979–2025. Poate și mai remarcabil, gaura a început să se descompună cu aproximativ trei săptămâni mai devreme decât perioada tipică observată în ultimul deceniu. Această accelerare a disipării oferă indicii despre modul în care dinamica stratosferică, incluzând încălzirea regională și schimbările în circulație, poate influența ritmul de refacere a stratului de ozon.
Această ilustrație arată dimensiunea și forma găurii de ozon deasupra Polului Sud în ziua în care a atins extinderea maximă în 2025. Pierderile moderate de ozon (în portocaliu) sunt vizibile în zonele în care se observă pierderi mai puternice (în roșu). Oamenii de știință descriu „gaura” de ozon ca fiind suprafața în care concentrațiile de ozon scad sub pragul istoric de 220 unități Dobson. Credit: NASA Earth Observatory image by Lauren Dauphin created with data courtesy of NASA Ozone Watch and GEOS-5 data from the Global Modeling and Assimilation Office. Credit: NASA Earth Observatory
Cum au măsurat oamenii de știință scăderea de ozon din 2025
Urmărirea stratului de ozon necesită instrumente multiple și complementare. Sateliții — inclusiv Aura al NASA, NOAA-20 și NOAA-21, precum și Suomi National Polar-orbiting Partnership — oferă vederi largi și continue ale ozonului din stratosferă. La sol și in situ, echipele NOAA lansează baloane meteorologice echipate cu ozonozonde care prelevează direct concentrațiile de ozon de la suprafață până în stratosferă. Integrarea acestor seturi de date permite validarea încrucișată a retrieval-urilor satelitare, scăderea incertitudinilor și îmbunătățirea reanalizelor atmosferice folosite în modele climatice și chimice.
Tehnicienii NOAA de la stațiile de iarnă se pregătesc să lanseze un balon meteorologic care transportă o ozonozondă. Acest instrument a măsurat formarea anuală a Găurii de Ozon Antarctice deasupra Stației Amundsen-Scott de la Polul Sud pe 15 septembrie 2025. Credit: Dr. Simeon Bash (University of Chicago/South Pole Telescope). Echipele de la sol aduc date esențiale pentru calibrarea senzorilor sateliți și pentru determinarea profilurilor verticale de ozon și temperatură, informații critice pentru înțelegerea proceselor fotochimice care conduc la distrugerea ozonului.
Profilurile obținute cu balonul și datele satelitare au raportat o valoare locală minimă de 147 unități Dobson chiar deasupra Polului Sud pe 6 octombrie 2025. Pentru context, cel mai sărac aer măsurat vreodată acolo a ajuns la 92 unități Dobson în octombrie 2006. Oamenii de știință definesc „gaura de ozon” ca regiunile în care ozonul coloanei atmosferice scade sub aproximativ 220 unități Dobson; cu cât valoarea este mai mică, cu atât mai multă radiație UV pătrunde la suprafață. Măsurătorile în unități Dobson permit comparabilitatea între regiuni și între ani și sunt folosite pe scară largă în rapoartele climatologice pentru a urmări evoluția stratului de ozon.
De ce gaura din 2025 a fost mai mică: chimie și circulație
Două factori au combinat în acest sezon pentru a limita pierderea de ozon: un declin pe termen lung al substanțelor care conțin clor și brom în stratosferă și un vortex polar în mod natural mai slab în timpul iernii australe și a începutului de primăvară. Vortexul polar este un inel de vânturi de mare viteză și temperaturi scăzute care înconjoară Antarctica; când este puternic și rece, condițiile favorizează reacțiile chimice pe norii stratosferici polari care eliberează clorul și bromul reactivi și accelerează distrugerea ozonului. În sezonul 2025, dinamica vortexului a limitat perioadele de temperaturi extreme necesare pentru formarea extensivă a norilor stratosferici polari și, astfel, a redus activarea chimică a halogenilor.
„Așa cum era prevăzut, vedem o tendință a găurilor de ozon către suprafețe mai mici decât în primii ani ai anilor 2000,” a spus Paul Newman, om de știință senior și lider de mult timp al eforturilor de cercetare asupra ozonului la NASA. Observațiile arată că nivelurile multor substanțe care distrug ozonul au scăzut constant de când au atins un vârf în jurul anului 2000. Această tendință corespunde așteptărilor modelistice bazate pe reducerea emisiilor de CFC-uri și haloni după implementarea Protocolului de la Montreal și a amendamentelor ulterioare.
Omul de știință principal de la NOAA, Stephen Montzka, notează că, în comparație cu epoca celor mai mari găuri de ozon, abundențele de clor în stratosfera antarctică au scăzut substanțial. „De la vârful din jurul anului 2000, nivelurile substanțelor care distrug ozonul în stratosfera antarctică au scăzut cu aproximativ o treime comparativ cu valorile anterioare apariției găurii,” a spus Montzka. Cercetătorii NASA estimează că, dacă clorul din stratosferă ar fi rămas la nivelurile din urmă cu 25 de ani, gaura de ozon din 2025 ar fi fost cu mai mult de un milion de mile pătrate mai mare. Aceste estimări provin din simulări chimico-dinamice care includ reacții heterogene pe particule și procese de transport stratosferic, subliniind importanța modelelor avansate pentru atribuirea cauzală.
Emisii reziduale și lungul drum spre recuperare
În ciuda semnalului clar de recuperare, stratul de ozon nu se va restabili peste noapte. Multe substanțe care distrug ozonul — în special clorofluorocarburile (CFC-uri) și halonii — sunt persistente și rămân prinse în produse vechi, în izolații de clădiri și în depozitele de deșeuri. Aceste surse reziduale continuă să elibereze cantități mici de clor și brom care se descompun lent pe parcursul decadelor. În plus, există incertitudini legate de emisii ilicite sau neînregistrate de halocarburi, precum și de noile substanțe cu potențial de distrugere a ozonului care trebuie monitorizate îndeaproape.
Oamenii de știință proiectează că, dacă politicile actuale rămân în vigoare și emisiile din surse reziduale continuă să scadă, gaura de ozon antarctică se va micșora constant și cel mai probabil va reveni aproape de condițiile dinainte de 1980 până la sfârșitul anilor 2060. Variabilitatea naturală — în special schimbările de temperatură din stratosferă și forța vortexului polar — înseamnă că unii ani vor fi mai buni sau mai rău decât această tendință, dar traiectoria generală este spre recuperare. Modelele de predicție includ scenarii multiple de emisii reziduale și presupuneri despre chimia stratosferică, iar actualizările observaționale permit rafinarea acestor proiecții de recuperare pe termen lung.
Mize pentru sănătatea publică și ecologie
Stratul de ozon este scutul natural al Pământului împotriva radiațiilor ultraviolete (UV) dăunătoare. Pe măsură ce ozonul stratosferic scade, mai multă radiație UV-B ajunge la suprafață, crescând riscurile pentru cancerul de piele, cataractă și deteriorarea culturilor și a ecosistemelor marine. Îmbunătățirile documentate în 2025 aduc, prin urmare, beneficii reale pentru sănătatea publică și pentru mediu, dar nu elimină nevoia de prevenire și monitorizare continuă. Efectele la scară regională pot fi variabile: unele zone se pot confrunta cu perioade mai ridicate de indice UV local, influențând politici de sănătate publică legate de educația pentru protecția solară și de gestionarea agriculturii sensibile la radiații.
Conducerea științifică și politică americană a jucat un rol central în identificarea problemei și în promovarea soluțiilor. Protocolul de la Montreal — tratatul internațional din 1987 care a eliminat treptat substanțele care distrug ozonul și care a fost consolidat ulterior prin amendamente — rămâne cel mai important succes politic în spatele recuperării stratului de ozon până în prezent. Succesul acestui cadru internațional evidențiază importanța cooperării globale în abordarea problemelor atmosferice transfrontaliere, inclusiv schimbările climatice și poluarea atmosferică pe termen lung.
Monitorizarea viitorului: sateliți, baloane și modele
Mentenanța și îmbunătățirea flotei de sateliți și a rețelelor la sol care monitorizează compoziția stratosferei vor fi esențiale. Observațiile continue de la platformele NOAA și NASA, în combinație cu eforturi de modelare globală, ajută cercetătorii să despartă efectele chimiei de cele dinamice, să identifice emisii neașteptate și să rafineze calendarul recuperării. Programele de asimilare a datelor și reanalizele atmosferice (de exemplu, cele care utilizează date GEOS-5) oferă un cadru pentru integrarea observațiilor diferite și pentru testarea ipotezelor privind influența factorilor naturali și antropici.
Oamenii de știință subliniază, de asemenea, valoarea comunicării publice: explicarea a ceea ce măsoară unitățile Dobson, de ce contează vortexul polar și cum politicile internaționale se leagă de îmbunătățiri tangibile în sănătatea atmosferei ajută la menținerea voinței publice și politice pentru gestionarea pe termen lung a mediului. Educația și transparența în prezentarea datelor și a incertitudinilor științifice sporesc încrederea publică și susțin responsabilitatea guvernelor și a industriilor privind eliminarea substanțelor dăunătoare stratului de ozon.
Perspective de expert
„Sezonul 2025 ne oferă un punct de date clar și încurajator,” a spus dr. Elena Morales, chimist atmosferic la Universitatea din Colorado Boulder. „Demonstrează cât de eficiente pot fi politicile internaționale, combinate cu observații persistente, în a schimba chimia atmosferei în moduri măsurabile. Cu toate acestea, drumul către recuperarea completă este de decenii — trebuie să continuăm monitorizarea și să rămânem vigilenți în privința surselor reziduale și a substanțelor noi care ar putea provoca regresii.”
Pe măsură ce atmosfera se vindecă lent, măsurătorile fiecărui sezon — fie că arată găuri mari sau mici, precum cea din 2025 — devin un capitol critic într-o poveste internațională de succes care leagă știința, politica și sănătatea publică. În mod concret, aceasta înseamnă menținerea unei infrastructuri solide de monitorizare satelitară și la sol, investiții în capacitățile de modelare chimico-dinamică și mechanisme internaționale eficiente de control al emisiilor cu potențial de distrugere a ozonului.
Sursa: scitechdaily
Lasă un Comentariu