9 Minute
Pe pantele estice înalte ale Anzilor, oamenii de ştiinţă au descoperit un registru fosil remarcabil: aproape 18.000 de urme de dinozauri conservate pe ţărmul antic al unui lac dispărut. Situl Carreras Pampa, din Parcul Naţional Torotoro, oferă o imagine rară, bogată în comportamente, a vieţii din Cretacicul târziu — de la urme de mers şi alergare până la urmele de înot — toate păstrate într-un noroi bogat în carbonat datând de aproximativ 70 de milioane de ani.
Numărarea urmelor: scară şi semnificaţie
Paleontologii au catalogat aproape 18.000 de impresiuni individuale la Carreras Pampa, ceea ce transformă acest loc în cea mai extinsă zonă de urme de dinozauri înregistrată până acum. Numărătoarea include un record de 16.600 de urme cu trei degete dispuse în 1.321 de trasee (trackways) şi 289 de urme izolate, oferind un set de date excepţional pentru analiza comportamentală în ichnologie.
Pe lângă acestea, cercetătorii au identificat 1.378 de urme de înot distribuite pe 280 de trasee — urme lăsate atunci când animale s-au propulsat prin apă puţin adâncă. Acest volum şi diversitate de urme permite estimări robuste privind densităţile populaţionale locale, variaţia dimensiunilor indivizilor şi posibilele modele de migraţie sau utilizare a resurselor: un lac de altitudine, marginile sale productive şi un peisaj care a modelat comportamente complexe ale theropodelor.
Un mic eşantion din unele dintre urmele de la sit
Toate urmele sunt atribuite theropodelor, grupul care include cunoscuţii dinozauri carnivori şi strămoşii păsărilor moderne. Majoritatea amprentelor au dimensiuni moderate — între 10 şi 30 de centimetri — în concordanţă cu theropode de talie mică spre medie, animale care, înălţime, nu depăşeau în general un om înalt. Aliniamentul direcţional al multor trasee, adesea orientate înainte-înapoi de-a lungul ţărmului antic, sugerează că marginea lacului era o zonă cheie pentru hrănire şi adăpare, un punct de agregare pentru comunităţi teropode.
Pentru paleontologi, această densitate oferă oportunitatea rară de a studia nu doar prezenţa speciilor, ci modul în care acele specii interacţionau — competiţie, posibile comportamente sociale sau simple rutine zilnice legate de accesul la apă şi hrana disponibilă pe ţărm.
De ce au rezistat aceste urme 70 de milioane de ani
Nu orice urmă în nămol supravieţuieşte înregistrării geologice. Carreras Pampa este excepţional datorită unei combinaţii rare de substrat, condiţii de mediu şi procese de acoperire (înmormântare) care au conservat impresiuni delicate în detaliu. Stratificarea care a capturat urmele este bogată în granule ovale de carbonat de calciu — în principal cochilii de ostracode şi ooide — cu aproximativ 35% silicati cu granulaţie fină. Această combinaţie a creat o suprafaţă care, atunci când era umedă dar nu complet submersă, era suficient de moale pentru a primi impresiuni adânci, dar şi suficient de coezivă pentru a le menţine intacte până la acoperire şi litificare.
Ciclurile de variaţie ale nivelului lacului au favorizat alternanţe între expunere şi acoperire rapidă cu straturi subţiri de sedimente. Astfel, urmele au fost consemnate şi „sigilate” înainte ca procese ulterioare (vânt, precipitaţii locale, îngheţ-dezgheţ) să le şteargă complet. În multe porţiuni ale sitului, călcarea ulterioară nu a distrus impresiunile anterioare, permiţând păstrarea unor succesiuni de comportamente şi activităţi pe multiple generaţii de animale.
Din punct de vedere taphonomic, acest tip de conservare necesită o perioadă critică în care imprimarea este stabilizată mecanic şi chimic înainte de compactare şi cementare. La Carreras Pampa, cimentarea ulterioară a carbonatului şi procesele de diageneză au transformat muşchiul granular în straturi suficient de dure pentru a rezista eroziunii geologice ulterioare, păstrând totodată detalii morfologice fine ale ghearelor şi contururilor degetelor.
Ostracode, ooide şi fosilizare explicate simplu
Ostracodele sunt crustacee mici ale căror cochilii se pot acumula în sedimente; ooidele sunt granule sferice de carbonat care se formează în apă puţin adâncă, agitată. Împreună, ele generează un noroi carbonatic granular care este atât coeziv, cât şi maleabil — un mediu ideal pentru formarea şi păstrarea urmelor până când acestea sunt acoperite şi fosilizate. Microfossilele şi compoziţia minerală a acestor straturi sunt de asemenea utile pentru datări relative şi pentru reconstrucţia mediului lacustru (salinitate, dinamica curenţilor, temperatură aproximativă).
Analizele petrograpice şi de granulometrie au confirmat prezenţa unui amestec de carbonat de calciu şi silicati fini; în combinaţie cu observaţiile macrofocale ale texturii straturilor, acest lucru susţine ideea unei margini de lac cu energie variabilă, alternând între calm şi uşor agitat — condiţii propice formării ooidelor şi depozitării cochiliilor de ostracode.
Comportament înscris în piatră: ce dezvăluie urmele
Dincolo de simple amprente ale tălpilor, situl păstrează o varietate de tipuri de urme. Cercetătorii au documentat urme de gheare, urme de coadă şi zgârieturi superficiale unde picioarele au derapat sau au tras pe fundul lacului în timp ce animalul înota. Dimensiunile urmelor variază de la mai puţin de 10 centimetri până la peste 30 de centimetri, iar unele trasee prezintă schimbări bruște de direcţie şi variaţii în adâncimea paşilor — dovezi ale unor acceleraţii, viraje sau reacţii la un substrat moale.
Prezenţa numeroaselor urme de frecare a cozii însoţind multe trasee indică faptul că unele theropode îşi atingeau coada de sol în timp ce se chinuiau prin sedimente moi. Aceste trăsături oferă dovezi directe şi rare ale răspunsurilor locomotive la afundare sau alunecare pe substrat saturat cu apă — comportamente pe care oasele, în sine, rareori le capturesc. În plus, distribuţia spaţială a urmelor de înot comparativ cu cele de mers poate permite estimări ale adâncimii apei şi ale comportamentului de trecere a pragurilor: unele trasee par să marcheze treceri repetate peste o zonă îngustă a lacului.
Ichnologic, unele urme seamănă cu urmele atribuite în alte regiuni genurilor de tip Grallator sau Eubrontes, dar echipa a evitat atribuirile taxonomice definitive fără analize comparative detaliate. Morphometria urmelor — măsurarea proporţiilor, unghiurilor digitale, distanţelor interdigitale şi adâncimii — constituie o parte importantă a lucrării pentru a ocoli ambiguităţile legate de identitatea producătorilor acestor urme.
Unele dintre urmele theropodelor de la sit
Analize avansate, cum ar fi scanarea 3D prin fotogrametrie şi măsurători GIS, au fost folosite pentru a captura topografia fină a fiecărei urme şi a fiecărui traseu. Aceste date digitale permit nu doar conservare virtuală, ci şi comparaţii riguroase între urme, reconstituiri cinetice şi simulări ale vitezelor de deplasare ale animalelor. Măsurătorile pas-cu-pas (stride length) şi calculele dynamice permit estimarea vitezei de deplasare şi a masei aproximative a indivizilor, oferind o fereastră asupra ecologiei locomotorii a acestor theropode.
De ce oamenii de ştiinţă numesc Carreras Pampa un Lagerstätte
În paleontologie, un Lagerstätte este un depozit cu conservare excepţională care dezvăluie ţesuturi moi, comportamente sau ecosisteme complete. Combinaţia unui număr enorm de urme, varietatea tipurilor de trasări (mers, alergare, înot, urme de coadă) şi claritatea conservării plasează Carreras Pampa printre Lagerstätte-urile ichnologice de top la nivel global. Echipa de cercetare, condusă de Raúl Esperante de la Geoscience Research Institute, susţine că situl ar trebui clasificat ca o concentrare ichnologică şi un Lagerstätte de conservare pentru registrul său comportamental extraordinar.
Comparativ cu alte situri cu urme cunoscute — fie din Arizona, China sau Africa Southernă — Carreras Pampa se remarcă prin densitatea şi diversitatea trasărilor concentrate pe o zonă relativ compactă. Aceasta oferă posibilitatea unor studii longitudinale asupra variabilităţii comportamentale pe o zonă şi perioadă restrânse, ceea ce este rar în paleontologie, unde adesea datele sunt fragmentare şi disjuncte.
Mai mult, clasificarea ca Lagerstätte are implicaţii pentru conservare şi management: astfel de situri sunt prioritare pentru măsuri de protecţie, studii interdisciplinare şi programe educaţionale, deoarece ele permit reconstituiri ecologice la scară largă, relevante atât pentru comunitatea ştiinţifică, cât şi pentru public.
Context ştiinţific şi cercetări viitoare
Descoperirea Carreras Pampa adaugă context important la înţelegerea mediilor din Cretacicul târziu în America de Sud şi la comportamentele comunităţilor de theropode în proximitatea resurselor de apă dulce. Prin combinarea cartografierii detaliate, a morphometriei urmelor şi a analizei sedimentologice, cercetătorii pot reconstrui densităţi populaţionale, tipare de mişcare şi dinamici prădător-pradă la malul lacului.
Studiul, publicat în PLOS One, subliniază totodată valoarea siturilor de mare altitudine, precum Parcul Naţional Torotoro, pentru conservarea arhivelor geologice şi paleobiologice neobişnuite. Zonele de altitudine pot oferi condiţii particulare de eroziune şi acoperire sedimentară care favorizează conservarea pe termen lung a urmelor şi altor date paleontologice.
Cercetările ulterioare vor include fotogrammetrie detaliată la scară largă, secvenţiere stratigrafică mai fină, analize petrograpfice şi geo-chimice (inclusiv izotopi stabili pentru reconstituirea paleoclimatului local) şi evaluări ale riscului de eroziune. De asemenea, este planificată o abordare integrată cu ecologiști şi conservatori locali pentru a dezvolta strategii de protecţie care să limiteze impactul turistic şi antropogen asupra sitului.
Prin digitalizarea şi arhivarea acestor urme în formate 3D accesibile, Carreras Pampa poate deveni nu doar un obiect de studiu pentru cercetători, ci şi o resursă educaţională pentru muzeografi, profesori şi public, permiţând „vizite virtuale” care reproduc dinamica lacului şi a comunităţilor de theropode în Cretacicul târziu.
Expertiză şi perspective
„Situri precum Carreras Pampa ne oferă date comportamentale pe care oasele, de uneori, nu le pot furniza,” spune dr. Ana Morales, paleobiolog la Universidad Mayor de San Andrés (comentariu ficţional). „Urmele de înot, frecările cozii şi densitatea imensă a urmelor ne permit să reconstrucţionăm felul în care aceste animale interacţionau cu mediul — cum se mişcau, unde se hrăneau şi în ce mod un singur lac cu apă dulce putea modela întregul ecosistem local.”
Lucrările în derulare vor include fotogrammetrie detaliată, cartografiere sedimentară şi planuri de conservare pentru a proteja situl împotriva eroziunii şi a impactului uman. Pe măsură ce cercetătorii digitalizează aceste trasări, Carreras Pampa va oferi un arhiv dinamic şi accesibil pentru oamenii de ştiinţă şi public, dezvăluind ultimele capitole ale ecosistemelor dominate de dinozauri într-un mod pe care scheletele din muzee nu-l pot reproduce.
În concluzie, Carreras Pampa reprezintă un punct de referinţă pentru ichnologie, paleontologie şi conservare: un loc unde urmele comportamentale ale unor comunităţi teropode din Cretacicul târziu sunt păstrate cu o acurateţe şi o densitate rar întâlnite, deschizând noi oportunităţi de cercetare interdisciplinară şi comunicare ştiinţifică.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu