11 Minute
Noi cercetări pe termen lung leagă durerea cronică, răspândită, de o probabilitate substanțial mai mare de a dezvolta hipertensiune arterială. Studiul indică depresia și inflamația de grad scăzut ca fiind căi parțiale care conectează durerea persistentă cu un risc cardiovascular crescut, subliniind necesitatea de a trata durerea ca pe ceva mai mult decât un simplu simptom.
Study links chronic pain to increased hypertension risk
Un studiu populațional amplu, publicat în jurnalul Hypertension, a analizat peste 200.000 de adulți și a constatat că persoanele care trăiesc cu durere cronică — în special când durerea afectează mai multe regiuni ale corpului — sunt mai predispuse să dezvolte hipertensiune arterială în timp. Riscul a crescut odată cu extinderea zonei dureroase: cei care au raportat durere în mai multe regiuni ale corpului au înregistrat cele mai mari creșteri ale riscului de hipertensiune comparativ cu persoanele fără durere sau cu disconfort pe termen scurt.
Hipertensiunea arterială apare când forța sângelui asupra pereților arteriali devine prea mare, crescând riscul de infarct, accident vascular cerebral și alte evenimente cardiovasculare. Ghidurile recente adoptate de societăți medicale majore plasează stadiile 1 și 2 ale hipertensiunii începând de la 130/80 mm Hg, un prag care se aplică acum aproape jumătate din adulții din SUA. Având în vedere prevalența atât a durerii cronice, cât și a hipertensiunii, înțelegerea legăturii dintre ele are implicații majore pentru sănătatea publică, prevenție și management clinic.
Legătura observată sugerează că durerea cronică ar trebui privită nu doar ca o problemă de confort, ci ca un factor de risc potențial pentru boli cardiovasculare. Această perspectivă schimbă prioritățile în diagnostic, monitorizare și tratament: evaluarea riscului cardiovascular poate deveni o componentă esențială a îngrijirii pacienților cu durere cronică.
How researchers measured pain, depression and inflammation
Analiza a folosit date din UK Biobank, o resursă de cercetare de mari dimensiuni care a înscris peste jumătate de milion de adulți cu vârste între 40 și 69 de ani în perioada 2006–2010. Pentru acest studiu particular, investigatori au examinat 206.963 de participanți cu o vârstă medie de 54 de ani, urmăriți pe parcursul a aproximativ 13,5 ani.
La momentul inițial, participanții au completat un chestionar care a explorat dacă durerea le-a afectat activitatea zilnică în ultima lună și în ce zone a apărut — cap, față, gât/umeri, spate, abdomen, șold, genunchi sau pe întreg corpul. O parte esențială a evaluării a constat în declararea dacă durerea a persistat trei luni sau mai mult, prag clinic frecvent utilizat pentru a clasifica durerea musculoscheletală ca fiind cronică.
Simptomele depresive au fost evaluate cu întrebări despre dispoziție, pierderea interesului, agitație și energie în ultimele două săptămâni. Inflamația sistemică de grad scăzut a fost măsurată prin determinarea proteinei C-reactive (CRP) în probe de sânge, un marker comun pentru inflamația de bază, asociată atât cu durerea, cât și cu bolile cardiovasculare.
Ulterior, cercetătorii au urmărit apariția hipertensiunii utilizând fișele spitalicești și codificarea diagnostică (ICD-10) pentru a identifica noi diagnostice de hipertensiune pe parcursul perioadei de urmărire. Această metodă permite detectarea evenimentelor clinice înregistrate formal, deși are limitări legate de dependența de codificarea medicală și de potențiala subraportare a cazurilor tratate exclusiv în ambulator.
Metodologic, studiul a inclus ajustări statistice pentru factori de confuzie cunoscuți: vârstă, sex, indice de masă corporală (IMC), circumferința taliei, fumat, consumul de alcool, activitatea fizică, timpul petrecut sedentar, durata somnului și aportul de fructe și legume. Astfel, autorii au încercat să izoleze contribuția independentă a durerii cronice la riscul de hipertensiune, păstrând totuși transparența asupra posibilității unor factori neobservați care pot influența rezultatele.
Key results and what they mean
Pe parcursul perioadei de urmărire, aproape 10% din populația studiului a dezvoltat hipertensiune arterială. Comparativ cu persoanele fără durere, cei cu durere cronică răspândită au avut șanse considerabil mai mari de a primi ulterior un diagnostic de hipertensiune. În termeni relativi:
- Durerea cronică răspândită a crescut riscul de hipertensiune cu aproximativ 75%.
- Durerea pe termen scurt a fost asociată cu un risc crescut de circa 10%.
- Durerea cronică limitată la un singur situs a crescut riscul cu aproximativ 20%.
Studiul a analizat și riscul în funcție de localizarea durerii. Durerea abdominală cronică, cefaleele cronice și durerea de gât/umeri au fost printre plângerile specifice legate de un risc mai ridicat de hipertensiune, în timp ce durerea de șold și de spate au prezentat asocieri mai modeste. Aceste diferențe pot reflecta mecanisme fiziopatologice distincte — de exemplu, durerile cronice de cap și cele abdominale pot fi însoțite de disfuncții neuroendocrine și inflamatorii care influențează tensiunea arterială.
Modelarea statistică a arătat că măsurile de depresie și inflamație mediate de CRP explicau aproximativ 11,7% din relația dintre durerea cronică și hipertensiunea ulterioară, sugerând că atât mecanisme psihologice, cât și biologice contribuie la legătură. Totuși, majoritatea asocierii rămâne neexplicată de acești factori, indicând existența unor căi suplimentare — de exemplu ajustări ale sistemului nervos autonom, activarea cronică a axei cortizoliene sau efecte secundare ale tratamentelor pe termen lung.
Investigatorii principali au observat că persoanele cu durere cronică aveau o probabilitate mai mare de a avea alți factori de risc pentru hipertensiune: IMC mai ridicat, circumferință a taliei mai mare, obiceiuri mai puțin sănătoase și mai multe afecțiuni cronice. Aceste constatări subliniază importanța unei abordări integrate a managementului sănătății — abordare care ia în calcul atât factorii de stil de viață, cât și tratamentele specifice pentru durere, pentru a reduce riscul cardiovascular global.
Din punct de vedere clinic, rezultatele sprijină ideea că pacienții cu durere cronică, în special cei cu durere răspândită, ar beneficia de monitorizare periodică a tensiunii arteriale și evaluare pentru depresie și inflamație. Identificarea precoce a hipertensiunii permite intervenții preventive care pot reduce morbiditatea cardiovasculară pe termen lung.
Expert Insight
"Acest studiu arată un pattern clar: cu cât durerea cronică este mai răspândită, cu atât crește riscul de a dezvolta hipertensiune arterială", a declarat dr. Maya Thompson, epidemiolog clinic specializat în durere și sănătate cardiometabolică. "Acea conexiune pare a fi mediată parțial de dispoziție și inflamație, dar este probabil să existe și alte căi — modificări ale sistemului nervos autonom, răspunsuri hormonale la stres și efectele secundare ale utilizării analgezicelor pe termen lung — care necesită studii suplimentare."
Dr. Thompson a adăugat: "Clinicienii ar trebui să privească durerea persistentă ca pe un marker de risc cardiovascular. Screening-ul pentru simptome depresive și monitorizarea tensiunii arteriale în timp la pacienții cu durere cronică pot ajuta la identificarea celor care necesită intervenție mai precoce."
Comentariile experților din domeniu subliniază două idei practice: întâi, evaluarea durerii trebuie integrată în bilanțul cardiovascular al pacientului; al doilea, intervențiile multidisciplinare, care includ suport psihologic și strategii de reducere a inflamației, pot avea beneficii care depășesc ameliorarea durerii imediate.
Pe lângă abordările clinice, aceste observații pot ghida politici de sănătate publică: campanii de conștientizare privind riscurile asociate durerii cronice, programe de screening în populații vulnerabile și recomandări privind utilizarea prudentă a medicamentelor analgezice în managementul durerii pe termen lung.
Implications for patients, clinicians and future research
Aceste constatări transmit mai multe mesaje practice. În primul rând, un management mai bun al durerii ar putea reduce nu doar suferința imediată, ci și riscul cardiovascular pe termen lung. Intervențiile care combină fizioterapia, suportul psihologic (ex: terapia cognitiv-comportamentală), modificările stilului de viață și selecția atentă a medicației ar putea produce beneficii duale: ameliorarea durerii și reducerea riscului de hipertensiune.
Screening-ul psihologic de rutină în rândul persoanelor cu durere persistentă poate ajuta la identificarea precoce a depresiei — tratarea acesteia fiind potențial capabilă să atenueze o parte din riscul crescut de hipertensiune. Există dovezi că intervențiile psihologice, precum terapia cognitiv-comportamentală și tehnicile de reducere a stresului, pot scădea atât simptomatologia dureroasă, cât și markeri ai reactivității cardiovasculare.
Alegerea medicației contează. Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), inclusiv medicamentele fără prescripție frecvent utilizate, precum ibuprofenul, sunt cunoscute pentru capacitatea lor de a crește tensiunea arterială la unele persoane și pot interfera cu terapiile antihipertensive. Autorii studiului și alți experți în hipertensiune recomandă ca medicii să ia în considerare impactul medicamentelor pentru durere asupra tensiunii arteriale, mai ales la pacienții deja cu risc cardiovascular.
În practică, aceasta poate însemna preferința pentru strategii non-farmacologice atunci când este posibil: programe structurate de exercițiu adaptate pentru durere cronică, fizioterapie cu exerciții de stabilizare, intervenții de educație pentru autogestionare, abordări ergoterapeutice pentru reducerea solicitărilor fizice, precum și utilizarea prudentă a analgezicelor, cu monitorizare atentă a tensiunii arteriale.
Din perspectiva cercetării, proiectarea studiilor observaționale nu permite demonstrarea cauzalității. Cohorta a fost preponderent alcătuită din adulți albi de vârstă mijlocie și vârstnici din Marea Britanie, astfel că rezultatele pot să nu fie generalizabile la populații mai tinere sau la grupuri etnice diverse. Autoevaluarea durerii la un singur moment și dependența de codificarea ICD-10 pentru hipertensiune reprezintă limitări suplimentare. Pentru a stabili o cale cauzală clară, următorul pas logic ar fi efectuarea unor studii randomizate, controlate, care să testeze dacă anumite tratamente pentru durere reduc efectiv incidența hipertensiunii.
De asemenea, sunt necesare cercetări care să aprofundeze mecanismele biologice: studii care monitorizează markeri inflamatori multipli pe parcursul timpului (CRP, IL-6, TNF-alpha), evaluări ale funcției autonome (variabilitatea ritmului cardiac) și măsurători ale hormonilor de stres (cortizol) pentru a corela schimbările acestor parametri cu evoluția tensiunii arteriale la pacienții cu durere cronică.
Pe scurt, implicațiile practice pentru pacienți și clinicieni includ: monitorizare regulată a tensiunii arteriale, evaluare a stării mentale, strategiile multimodale de tratament al durerii și prudență în utilizarea AINS. La nivel de cercetare, este nevoie de teste clinice care să confirme dacă ameliorarea durerii reduce incidența hipertensiunii și de studii mecanistice care să explice legătura biologică dintre durere, inflamație și reglarea tensiunii arteriale.
Conclusion
Relația dintre durerea cronică și hipertensiunea arterială evidențiază interconectivitatea sănătății fizice, psihologice și cardiovasculare. Durerea cronică — în special când este răspândită — ar trebui să determine clinicienii să adopte o evaluare mai cuprinzătoare a riscurilor, inclusiv screening pentru depresie și monitorizare a tensiunii arteriale. Pentru pacienți, abordarea proactivă a durerii persistente și discuțiile cu furnizorii despre efectele cardiovasculare ale medicației pentru durere sunt pași practici pentru reducerea riscului pe termen lung.
În cele din urmă, strategiile de gestionare a durerii care tratează întreaga persoană, nu doar un simptom izolat, pot oferi cea mai bună oportunitate de a limita cascada de probleme de sănătate care pot urma durerii cronice: de la dispoziție afectată și inflamație la o probabilitate crescută de hipertensiune și boli cardiovasculare. Adoptarea unei viziuni integrative asupra durerii — care include prevenție, tratament multimodal și monitorizare a riscului cardiovascular — reprezintă un pas important atât pentru îngrijirea individuală, cât și pentru politicile de sănătate publică.
Pe măsură ce dovezile se acumulează, este esențial ca ghidurile clinice și practicile medicale să recunoască durerea cronică drept un factor care merită evaluare sistematică în contextul riscului cardiovascular. Astfel de schimbări pot conduce la intervenții mai timpurii, la un management mai eficient al comorbidităților și, în final, la reducerea poverii bolilor cardiovasculare asociate cu durerea cronică.
Sursa: scitechdaily
Lasă un Comentariu