8 Minute
NASA a interzis temporar navei spațiale Starliner, dezvoltată de Boeing, să transporte astronauți pe următorul zbor operațional, transformând misiunea planificată pentru aprilie 2026 într-un zbor dedicat exclusiv cargo. Decizia survine după ani de probleme software, disfuncții ale sistemului de propulsie și un test cu echipaj care a ridicat semne serioase de întrebare privind pregătirea Starliner pentru zboruri cu oameni la bord.
De ce NASA a oprit lansarea cu echipaj a Starliner
Într-o decizie cu miză ridicată, NASA a modificat contractul cu Boeing astfel încât Starliner să nu poată transporta personal uman pe următoarea misiune, denumită Starliner-1, care este acum planificată pentru aprilie 2026 ca zbor cargo. Agenția a invocat istoricul de defecțiuni tehnice — de la un zbor necontrolat aproape pierdut în 2019, cauzat de erori software, până la anomalii ale propulsiei în timpul unui test din 2022 care, deși a ajuns la Stația Spațială Internațională (ISS), a expus vulnerabilități critice.
Steve Stich, managerul programului Commercial Crew al NASA, a explicat rațiunea astfel: modificarea „permite NASA și Boeing să se concentreze pe certificarea în siguranță a sistemului de propulsie, finalizarea testelor necesare și alinierea planificării zborurilor Starliner cu nevoile operaționale ale ISS până în 2030”. În esență, NASA cere dovezi suplimentare că sistemele de propulsie și cele conexe sunt fiabile înainte de a expune vieți omenești la risc.
Ce a mers prost la zborurile anterioare Starliner?
Problemele Starliner au vizat atât software-ul, cât și componentele hardware. Primul test neîncărcat, la sfârșitul lui 2019, a suferit erori software care aproape au condus la pierderea vehiculului. Un al doilea zbor neîncărcat, în mai 2022, a reușit să ajungă la ISS, dar a scos la iveală defecțiuni ale sistemului de propulsie. Cea mai alarmantă fază a venit în timpul primului zbor cu echipaj, vara trecută: astronauții Butch Wilmore și Sonny Williams au ajuns la stație, însă numeroase erori ale sistemului de propulsie i-au ținut mai mult timp în orbită decât se prevedea. NASA a considerat în final prea riscant să folosească Starliner pentru întoarcerea echipajului și a apelat la capsula Dragon a SpaceX pentru a-i readuce în siguranță în septembrie 2024.
Diagnosticul a fost complicat de faptul că modulul de serviciu al navei — unde se află multe dintre componentele de propulsie — s-a separat și s-a dezintegrat în atmosferă în timpul unei reveniri neîncărcate în 2024, eliminând astfel o sursă importantă pentru analiza post-zbor. Boeing a rămas în mare parte rezervat în privința modificărilor interne ale sistemului de propulsie, iar verificarea independentă a remediilor rămâne o provocare deosebită.
Context tehnic: de ce contează propulsia
Pentru misiunile cu echipaj, fiabilitatea motoarelor și a componentelor aferente este esențială și nu poate fi negociată. Problemele de propulsie pot afecta manevrele de rendez-vous și andocare cu ISS, controlul atitudinii navei, traiectoriile de reintrare atmosferică și capacitatea de a efectua corecții orbitale critice. Insistența NASA pe teste exhaustive reflectă practici standard de gestionare a riscurilor în zborul spațial uman și cerințele operaționale privind siguranța echipajului ISS.
Detaliile tehnice ale sistemului de propulsie Starliner includ mai multe subsisteme: tranzistoare și supape ale sistemului de alimentare cu combustibil hipergolic, rezervoare de combustibil și oxidant, conducte, motoare principale și motoare de corecție (RCS), hardware de control termic și unități electronice de control al motorului. Problemele pot apărea la nivel software — erori în algoritmi de comandă, actualizări firmware defectuoase sau erori de integrare — precum și la nivel hardware: deteriorări ale supapelor, etanșări defecte, coroziune, vibrații sau suprasarcini termice care afectează performanța în condiții reale de zbor.
În plus, complexitatea certificării pentru zboruri cu echipaj presupune teste integrate: teste pe bancul de testare al motoarelor, verificări ale interfețelor avionice, simulări de andocare, teste de compatibilitate electromagnetică, scenarii failure modes and effects analysis (FMEA) și revizuiri independente de siguranță. Toate acestea trebuie documentate riguros pentru a obține aprobările de zbor cu echipaj din partea NASA și a partenerilor internaționali.
Implicații pentru Boeing și calendarul ISS
Amânarea și degradarea misiunii Starliner-1 la statutul de cargo reprezintă un recul serios pentru Boeing. Proiectul a fost anunțat cu aproximativ 15 ani în urmă și inițial se preconiza a fi operațional din 2017. Până în prezent, întârzierile de dezvoltare au costat Boeing peste 2 miliarde de dolari, conform estimărilor publice. Pe măsură ce NASA plănuiește retragerea ISS în jurul anului 2030, fereastra de oportunitate pentru Boeing de a dovedi că Starliner este un transportor de echipaje fiabil și de a-și recupera investiția se restrânge rapid.
Între timp, capsulei Crew Dragon de la SpaceX i se recunoaște o performanță constantă: din 2019, Dragon a dus la bun sfârșit un zbor de test și zece misiuni cu echipaj, jucând și un rol crucial în readucerea în siguranță a lui Wilmore și Williams după problemele apărute în timpul testului cu echipaj al Starliner. Acest succes continuu consolidează poziția SpaceX pe piața serviciilor de transport al echipajelor către orbita joasă a Pământului (LEO) și poate influența deciziile viitoare privind alocarea traficului operațional către ISS.
Perspectivele pentru Boeing depind de mai mulți factori esențiali: efectuarea unor teste exhaustive ale sistemului de propulsie, transparența în raportarea problemelor și a soluțiilor, verificări independente ale remediilor și programarea unor zboruri demonstrative suplimentare care să certifice îndeplinirea criteriilor stricte de siguranță și operaționale pentru zborurile cu echipaj.
Dacă Boeing va reuși să obțină din nou încrederea NASA, va trebui să demonstreze nu doar că erorile tehnice au fost remediate într-un mod durabil, ci și că procesul de control al calității, managementul riscului și procedurile de inspecție post-zbor sunt suficient de robuste pentru a menține standarde ridicate pe termen lung. În caz contrar, rolul Starliner în infrastructura de transport către LEO ar putea fi limitat la sarcini logistice și cargo, în timp ce SpaceX și alți furnizori ar prelua majoritatea misiunilor cu echipaj.
Pe plan comercial, aceste evoluții afectează nu doar imaginea Boeing, ci și predictibilitatea serviciilor de transport de echipaje pentru partenerii internaționali ai NASA, inclusiv ESA, JAXA și alții care s-au bazat pe existența a cel puțin două capabilități independente de transport al echipajelor spre ISS în perspectiva continuității misiunilor științifice și operaționale.
Totodată, există implicații de reglementare și de responsabilitate: agențiile naționale și internaționale impun proceduri stricte de certificare pentru zborurile cu echipaj, iar companiile din industria aerospațială trebuie să susțină dovezi concrete ale conformității. În acest sens, procesul de re-certificare Starliner va necesita colaborare strânsă între Boeing, NASA și agențiile de certificare, precum și un nivel crescut de transparență tehnică pentru a restabili încrederea publică și instituțională.
Pe termen mediu, rezultatul va influența competiția pe piața serviciilor de transport orbital: un Starliner certificat ar oferi redundanță crucială și ar reduce dependența unilaterală de un singur furnizor, însă eșecul de a se certifica ar putea concentra piața în jurul unui număr mai mic de jucători comerciali, cu efecte asupra prețurilor, disponibilității lansărilor și planificării misiunilor internaționale.
Pentru moment, Starliner rămâne neeligibil pentru transportul de astronauți, iar comunitatea aerospațială va urmări atent pașii următori ai Boeing în încercarea companiei de a închide lacunele tehnice și de a-și asigura un rol viitor în transportul echipajelor spre orbita joasă a Pământului.
Sursa: smarti
Lasă un Comentariu