7 Minute
În adâncurile Peninsulei Yucatán, un labirint acvatic continuă să dezvăluie secrete. Sistema Ox Bel Ha — denumirea maya care se traduce prin «Trei Căi de Apă» — a fost cartografiată acum la 524 de kilometri (325,6 mile) de galerii scufundate, ceea ce o transformă în cel mai lung sistem de peşteri subacvatice cunoscut pe Pământ. Exploratorii afirmă însă că harta este departe de a fi completă: reţeaua rămâne un teritoriu activ de cercetare, cu noi conexiuni care apar frecvent pe măsură ce echipele reexaminează liniile şi înregistrează noi porţiuni.
Cum măsoară exploratorii o lume ascunsă
Ox Bel Ha se află în apropiere de Tulum, Mexico, şi, spre deosebire de peşterile uscate precum sistemul Mammoth Cave din Kentucky (care măsoară cel puţin 686 kilometri sau 426 mile), este aproape în întregime inundat. Această inundare permanentă impune provocări tehnice şi operaţionale semnificative: scafandrii speologi trebuie să gestioneze cu atenţie rezervele de oxigen sau gaz, să controleze foarte precis flotabilitatea, să utilizeze echipamente de restricţie a particulelor pentru a evita silt-out-ul şi să instaleze role de ghidaj care, pe lângă funcţia de fir salvator spre suprafaţă, oferă metrul folosit pentru a măsura şi a raporta noile pasaje.
În practică, măsurarea unui sistem carstic subacvatic combină tehnici de speologie subacvatică cu instrumente moderne: role calibrate cu marcaje care permit calcularea distanţei parcurse, compasuri subacvatice pentru direcţie, computer de scufundare pentru profunzime şi timp, şi înregistrări video sau foto acolo unde vizibilitatea o permite. Uneori sunt folosite şi vehicule subacvatice teleghidate (ROV) sau sonare de tip side-scan pentru a obţine imagini ale cavităţilor mai mari, iar datele colectate sunt procesate ulterior pentru a construi hărţi tridimensionale ale galeriei. Toate acestea necesită coordonare şi disciplină: un sondaj de calitate urmăreşte nu doar lungimea, ci şi geometria coridoarelor, profilul de adâncime, conexiunile cu alte ramificaţii şi eventualele intrări către cenote sau doline la suprafaţă.
Cartografiere sub presiune
- Echipele extind progresiv liniile prin tuneluri înguste şi camere vaste, documentând adâncimea, direcţia şi distanţa, precum şi caracteristicile geologice şi ecologice întâlnite.
- Hărţile se actualizează incremental — atunci când o linie este re-măsurată şi conectată la alte pasaje, lungimea raportată poate sări cu kilometri peste noapte; aceste salturi apar deoarece o conexiune închisă anterior transformă segmente izolate într-un singur traseu continuu.
- Echipamentul specializat (rebreathere, surse de iluminare redundante, role multiple), protocoalele de redundanţă şi planificarea atentă a decompresiei sunt standard pentru a ţine scafandrii în siguranţă în timpul sondajelor îndelungate.
De la descoperire la extindere: o saga modernă a explorării
Populaţiile locale au cunoscut existenţa cenotelor şi prăbuşirilor de teren de secole, întipărind aceste caracteristici în cultura şi mitologia regională. Cu toate acestea, exploratorii occidentali au început să documenteze formal Ox Bel Ha abia în 1996. Organizarea scufundărilor sistematice şi a sondajelor tehnice a necesitat timp, logistică complexă şi colaborări între ONG-uri de conservare, institute de cercetare şi echipe specializate în speologie subacvatică. De atunci a fost un efort care a durat decenii pentru a cartografia reţeaua, implicând atât voluntari cât şi cercetători profesionişti.
În ultimii ani, re-măsurarea vechilor linii de ghidaj a scos la iveală aproximativ 10 kilometri de galerii anterior necartografiate, ridicând totalul de la circa 496,8 kilometri la 524 de kilometri, conform datelor raportate de CINDAQ (El Centro Investigador del Sistema Acuífero de Quintana Roo). Aceste creşteri nu sunt doar statistici: ele reflectă complexitatea reţelei şi faptul că legăturile dintre coridoare pot rămâne ascunse ani de zile până când o echipă reuşeşte să le reconecteze folosind tehnici şi echipamente adecvate. CINDAQ, alături de alte organizaţii regionale şi internaţionale, are rolul de a centraliza datele hidrologice şi speologice, de a evalua impactul activităţilor umane şi de a sprijini strategiile de management pentru acviferul quintanaroorense.
Coridoarele recent conectate au forma unor capsule ale timpului arheologice: unele camere au generat indicii despre artefacte mayaşe, ofrande sau urme de utilizare ritualică, iar altele se deschid în goluri spectaculoase — doline la suprafaţă şi formaţiuni cavernoase asemănătoare unor «palate de gheaţă» ce au fost sculptate de fluxul apei subterane de-a lungul mileniilor. Astfel de descoperiri creează punţi între speologie, arheologie şi etnografie, subliniind valoarea culturală şi ştiinţifică a sistemului.
De ce contează Ox Bel Ha
Acest sistem este mai mult decât o curiozitate care doboară recorduri. El reprezintă o componentă critică a acviferului regiunii: o autostradă de apă dulce care alimentează cenote, susţine o biodiversitate subterană unică şi a asigurat resurse pentru comunităţile umane locale de milenii. Într-o regiune karstică precum Yucatán, permeabilitatea calcarului determină că apele pluviale şi de suprafaţă se infiltrează rapid, creând reţele subterane complexe; cartografierea unui sistem precum Ox Bel Ha îmbunătăţeşte înţelegerea rutelor apei subterane, evidenţiază căile de alimentare ale fîntînilor naturale şi ajută la identificarea zonelor vulnerabile la contaminare.
Hărţile detaliate sunt instrumente esenţiale pentru protecţie: ele permit autorităţilor să localizeze surse potenţiale de poluare, să planifice zone de protecţie pentru captările de apă potabilă şi să ia decizii informate privind dezvoltarea turistică şi urbană. De asemenea, documentarea biodiversităţii subterane — de la nevertebrate troglobionte adaptate la întuneric şi hrană redusă, până la specii rare endemice — oferă argumente solide pentru crearea de arii protejate şi proiecte de conservare specifice.
Explorarea contribuie totodată la avansul ştiinţific şi tehnologic în domeniul scufundărilor. Fiecare sondaj extins oferă lecţii despre cum să pătrunzi mai departe şi mai sigur în sisteme carstice submerse: dezvoltarea protocoalelor de siguranţă, perfecţionarea utilizării rebreatherelor pentru autonomie crescută, integrarea sonarelor şi a fotogrammetriei pentru cartografiere precisă, precum şi adaptarea tehnicilor pentru intervenţii de salvare sau pentru cercetare arheologică subacvatică. Aceste cunoştinţe sunt transferabile la operaţiuni de salvare, la lucrări de conservare şi la programe de monitorizare a mediului.
Totuşi, valoarea practică a Ox Bel Ha se loveşte şi de ameninţări concrete: contaminarea apelor subterane cu nutrienţi din agricultură, infiltrarea apelor reziduale neepurate, presiunea turistică ce poate altera intrările naturale şi modificările de uzufruct ale terenurilor la suprafaţă pot afecta calitatea apei şi integritatea ecosistemelor subterane. Schimbările climatice, care influenţează regimul ploilor şi nivelul mării, pot, de asemenea, să modifice dinamica acviferului costier. Pentru a răspunde acestor riscuri, gestionarea integrată a bazinului acvifer şi colaborarea între cercetători, autorităţi şi comunităţi locale sunt esenţiale.
Pentru moment, Ox Bel Ha rămâne o frontieră activă. Scafandrii speologi şi cercetătorii continuă să sape, ghidaţi de role subţiri de linie, de protocoale stricte de siguranţă şi de un amestec de prudenţă, curiozitate şi acel sentiment de uimire care însoţeşte descoperirea unor pasaje nevăzute de ochii omeneşti. Pe măsură ce tehnologia de cartografiere se dezvoltă şi parteneriatele pentru conservare se consolidează, fiecare nou kilometru adăugat la harta Ox Bel Ha deschide perspective importante pentru hidrogeologie, protecţia apei şi înţelegerea patrimoniului cultural al Yucatánului.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu