8 Minute
Pe o porțiune retrasă a coastei Columbiei Britanice, cercetătorii au surprins un comportament care pune sub semnul întrebării presupunerile despre ingeniozitatea lupilor: o femelă a fost filmată recuperând o capcană de crabi scufundată, trăgând‑o la țărm și rosând plasa pentru a ajunge la momeală. Înregistrările—realizate în cadrul unui proiect de eliminare a crabului verde european invaziv—ar putea reprezenta primul caz documentat de posibilă utilizare a unui obiect (unealtă) de către un lup sălbatic.
O succesiune deliberată, nu un accident norocos
De ani de zile, echipele de conservare care lucrează împreună cu Heiltsuk First Nation amplasează capcane pentru crabi în ape adânci pentru a captura și elimina crabii verzi europeni (Carcinus maenas), o specie invazivă care dăunează grav ecosistemelor de coastă. Unele capcane apăreau în mod repetat pe țărm cu momeala dispărută, deși fuseseră așezate la adâncimi care le lăsau scufundate la reflux. Bănuitori că un prădător marin este responsabil, cercetătorii au instalat camere la distanță în mai 2024 pentru a lămuri misterul.
Înregistrările camerelor au arătat o serie de acțiuni atent coregrafiate: o femelă de lup a înotat până la capcană, a apucat plutitorul atașat, a tras linia și capcana pe plajă, apoi a ros plasa pentru a ajunge la cana momeală din interior. Secvența nu semăna cu o pârghie rapidă de prădare tipică, ci cu un comportament în mai mulți pași, executat cu scop.
Imaginile fixe extrase din înregistrările video ale camerelor la distanță arată lupul în teritoriul Haíɫzaqv trăgând o capcană pentru crabi, inițial scufundată, spre țărm pentru a accesa paharul/bucșa momeală din interior. Fotografiile și clipurile sunt documentate în lucrările cercetătorilor și oferă dovada vizuală a acțiunilor descrise. (Artelle & Paquet., Ecology and Evolution, 2025)
Autorii descriu succesiunea ca fiind deliberată și în mai mulți pași, spre deosebire de pârghia rapidă pe care o asociem de obicei cu prădarea. Kyle Artelle, biolog de mediu la State University of New York, a declarat că a fost surprins când a analizat imaginile, observând că lupul părea să recunoască legătura dintre plutitor, linie și recompensă și să acționeze în consecință.
De ce aceasta ar putea fi considerată utilizare a unui obiect
În studiile de etologie și comportament animal, utilizarea unei unelte este, în general, definită ca manipularea unui obiect de către un individ pentru a atinge un scop specific, de exemplu pentru obținerea hranei. Exemple clasice includ primatele care folosesc bețe pentru a extrage insecte, vidrele marine care folosesc pietre pentru a deschide cochilii și corvidele care confecționează cârlige. Dacă acțiunile lupului sunt interpretate în cadrul acestei definiții funcționale, tractarea unei capcane până la țărm și exploatarea conținutului sugerează o soluționare a problemei care depășește simpla oportunism.
Paul Paquet, profesor de geografie la University of Victoria, împreună cu colegii săi, au publicat descoperirea în revista Ecology and Evolution (2025). Autorii sunt prudenți în a afirma că acesta este primul caz cunoscut de potențială utilizare a unui obiect de către lupi sălbatici, subliniind că sunt necesare mai multe date pentru a determina dacă comportamentul este învățat, răspândit sau specific unor indivizi sau locații anume.
Mai mulți factori fac acest context favorabil pentru experimentare comportamentală. Lupii din teritoriul Haíɫzaqv trăiesc, în general, departe de prezența umană frecventă și se confruntă cu mai puține pericole imediate, ceea ce le poate oferi mai mult timp pentru învățare prin încercare și eroare. Capcanele erau ancorate în ape adânci și, în mod obișnuit, inaccesibile fără o acțiune deliberată, astfel încât comportamentul filmat exclude, în mare măsură, varianta simplă de scursură sau jaf pasiv.
Pe plan conceptual, diferența între un comportament inventiv și unul învățat social este esențială pentru interpretare. Dacă metoda a apărut ca inovație a unei singure femele, aceasta arată potențial individual de rezolvare a problemelor. Dacă s‑a transmis în cadrul haitei prin observare și imitație, avem dovadă de învățare socială și de potențială cultură comportamentală la lupi costieri.
Implicații mai largi pentru cogniție animală și conservare
Observația extinde discuțiile asupra cogniției carnivore și a flexibilității comportamentale la prădătorii sociali. Ridică întrebări importante: Exerciți și alți lupi costieri tactici similare? A inventat femela respectiva metoda sau a învățat‑o de la conspecifici? Și cum ar putea astfel de comportamente să influențeze eforturile umane de conservare, de exemplu programe de eradicare a speciilor invazive?
Dincolo de noutatea situației, descoperirea reamintește că fauna sălbatică se adaptează în moduri neașteptate atunci când în mediul ei apar obiecte artificiale. Cercetătorii recomandă monitorizare continuă cu camere, colaborare strânsă cu partenerii indigeni și documentare atentă pentru a înțelege prevalența și modul de transmitere al acestui comportament în rândul populațiilor de lupi.
De asemenea, constatarea ilustrează valoarea combinării gestionării locale cu monitorizarea științifică: un program de conservare conceput pentru a proteja ecosistemele de țărm a scos, involuntar, la iveală o fațetă nouă a comportamentului lupilor. Aceasta oferă un exemplu concludent de cum proiectele de restaurare și control al speciilor invazive pot produce date neanticipate, relevante atât pentru ecologie, cât și pentru etologie.
În termeni practici, există implicații pentru proiectarea capcanelor și a operațiunilor de control: dacă lupi sau alte mamifere marine învață să interacționeze cu echipamentele folosite pentru captură, gestionarii programelor trebuie să reevalueze metodele pentru a preveni pierderile de material și a reduce riscurile pentru animale. Măsuri posibile includ modificări ale siguranței capcanei, revizuirea amplasamentelor și frecvența verificării capcanelor pentru a limita oportunitățile de adaptare a animalelor la echipamentele folosite.
Din perspectiva cercetării în cogniție animală, cazul oferă oportunități metodologice: documentare video detaliată, analiza repetată a comportamentelor, studii comparative între populații costiere și continentale, și integrarea cunoștințelor tradiționale ale comunităților Heiltsuk pentru a interpreta variabilitatea comportamentală în context local. Colaborarea interdisciplinară între biologii de conservare, etologi, antropologi și reprezentanți ai comunităților indigene poate accelera înțelegerea cauzelor și consecințelor.
Pe termen mediu și lung, studii suplimentare ar putea investiga dacă utilizarea capcanelor apare în mod independent la indivizi diferiți, dacă se răspândește în cadrul haitei prin învățare socială, sau dacă este rezultatul unui număr mic de incidente izolate. Metode adiționale, cum ar fi analizele de dietă prin izotopi stabili sau ADN din scaune (fecale), pot oferi dovezi complementare despre cât de mult contribuie crabul sau momeala din capcane la dieta lupilor costieri.
De asemenea, este utilă definirea bine fundamentată a „utilizării unui obiect” în contextul mamiferelor carnivore mari. Deblocarea unei capcane pentru a obține momeală implică manipulare instrumentală, dar rămân de examinat elemente precum planificarea, transferul cunoștințelor, anticiparea consecințelor și gradul de flexibilitate cognitivă demonstrat. Comparativ cu exemplele clasice (primatele, vidrele marine, corvidele), lupi mari prezintă un set diferit de constrângeri morfologice și sociale care influențează modul în care pot folosi obiecte din mediu.
În final, observația contribuie la discuția științifică despre „comportamente adaptative” în contexte umanizate ale habitatelor naturale. Pe măsură ce activitățile umane modifică litoralurile și introduc instrumente, capcane sau structuri, animalele pot exploata aceste elemente, ceea ce declanșează un feedback între gestionarea antropogenă a mediului și adaptarea faunei sălbatice. Recunoașterea acestui tip de interacțiune este esențială pentru politici eficiente de conservare, management al speciilor invazive și coexistență cu fauna sălbatică.
Recomandări practice derivate din această descoperire includ: menținerea unui registru detaliat al unor incidente similare, utilizarea etichetării capcanelor (de ex. marcaje vizuale sau senzori) pentru a detecta interacțiuni, implicarea comunităților locale în monitorizare, și proiectarea capcanelor astfel încât să reducă accesul neintenționat al altor specii. În plus, publicarea deschisă a datelor și a imaginilor poate facilita replicarea observațiilor de către alți cercetători și agenții de conservare.
În sumă, filmarea femelei de lup care recuperează o capcană scufundată și o manipulează pentru a obține momeala deschide perspective noi asupra flexibilității comportamentale și capacității de rezolvare a problemelor la prădătorii sociali. Continuarea investigațiilor poate clarifica dacă acest eveniment este o anomalie interesantă sau un indiciu al unei abilități mai răspândite în populațiile de lupi de coastă.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu