8 Minute
Astrofotograful Andrew McCarthy a surprins un moment extraordinar: un parașutist, conturat ca o siluetă neagră pe discul arzător al Soarelui, căzând prin atmosferă în perfectă aliniere cu steaua noastră. Imaginea, pe care McCarthy a descris-o drept „absolut ridicolă (dar reală)”, a cerut o planificare meticuloasă, sincronizare la fracțiuni de secundă și colaborare strânsă între pilot, fotograf și parașutist. Această scenă combină provocări de astrofotografie solară, logistică aeriană și tehnici avansate de captură foto, ceea ce o face relevantă atât pentru comunitatea științifică, cât şi pentru pasionații de fotografie astronomică.
O aliniere una la un milion
McCarthy a scris pe Twitter că fotografia a necesitat „planificare imensă” — și nu a exagerat. Echipa a trebuit să coordoneze unghiul Soarelui, poziția și profilul de planare al aeronavei, momentul saltului și locul în care era amplasat telescopul, astfel încât omul aflat în cădere să tranziteze discul solar în exact clipa în care camera era pregătită. Acest tip de aliniere implică calcule astronomice de precizie, prognoze meteorologice stabile, estimări ale ventului și sincronizare GPS pentru a reduce variațiile temporale la câteva zecimi de secundă.
După şase încercări nereuşite, fotograful din Arizona şi muzicianul–parașutist Gabriel C. Brown (cunoscut şi ca BlackGryph0n) au reuşit în dimineaţa zilei de duminică, 8 noiembrie 2025, la ora locală 09:00. Brown a sarit dintr-un avion cu elice de la aproximativ 1.070 de metri (circa 3.500 de picioare). Cu fotograful situat la aproximativ 2 kilometri distanță, fereastra pentru surprinderea momentului în care Brown a traversat discul solar a fost măsurată în câteva secunde sau chiar fracțiuni de secundă — un interval extrem de strict pentru fotografierea în regim de înaltă rezoluție și expuneri foarte rapide. Această diferență enormă de scară — Soarele aflat la aproximativ 149,6 milioane de kilometri, față de parașutist la doar câţiva kilometri — subliniază complexitatea optică și temporală a operațiunii.
Cum au reușit: sincronizare, comunicații și avionul
Brown a descris ulterior logistica pe Instagram: echipa a trebuit să aleagă locul și momentul potrivit, să ia în calcul profilul de planare cu motor oprit al aeronavei pentru unghiul optim al Soarelui și o altitudine de ieșire în siguranță, și să alinieze fotografia folosind efectul de opoziție generat de poziția avionului. În termeni practici, asta a însemnat calcularea ferestrelor temporale în funcție de efemeride solare, ajustarea traseului avionului pentru a oferi un fundal solar stabil și poziționarea telescopului pe o platformă cu vedere neobstrucționată spre linia de tranzit.
Echipa a utilizat comunicații în trei sensuri (pilot–parașutist–fotograf) pentru a sincroniza saltul cu telescopul fotografului și declanșarea camerei. Acest tip de comunicații a fost crucial pentru a regla ultimele variabile: altitudinea exactă de ieșire, momentul deschiderii ușii avionului și confirmarea poziției parașutistului în raport cu discul solar. Securitatea și coordonarea spațiului aerian au fost, de asemenea, elemente esențiale; au fost luate în considerare reglementările locale privind zborul și ambele părți au lucrat cu respect pentru protocoale de siguranță aeronautică.
„Încă nu-mi vine să cred că am reușit!!” a scris Brown. „A trebuit să găsim locația, timpul, aeronava și distanța potrivită pentru cea mai clară imagine ... apoi am aliniat fotografia folosind efectul de opoziție de pe avion (mulțumiri pilotului @jimhamberlin) și am coordonat exact momentul saltului pe comunicații în 3 sensuri!” Această declarație reflectă atât efortul tehnic, cât și entuziasmul colaborativ din spatele proiectului — un exemplu de coordonare între domenii diferite: aviație, performanță umană și fotografie astronomică.
McCarthy este recunoscut pentru fotografii solare și lunare deosebit de detaliate. În 2022, el a surprins o ejecție coronală masivă care s-a întins pe o distanță echivalentă cu aproximativ un milion de mile și a compilat, de asemenea, un mozaic lunar de 174 de megapixeli, obținut din aproximativ 200.000 de cadre realizate pe parcursul a aproape doi ani. Acest tip de muncă necesită nu doar echipament performant, ci și cunoștințe aprofundate de procesare a imaginii: stacking, aliniere sub-pixeli, calibrare flat/dark și ajustări selective de contrast pentru a evidenția detalii fine ale suprafețelor cerești.
O imagine compozită în culori false a unei ejecții coronale, cu o lungime de aproximativ 1 milion de mile.
De ce contează această imagine pentru știință și popularizare
La prima vedere, fotografia este o demonstrație remarcabilă de sincronizare și tehnică, dar evidențiază și provocarea scalei în astrofotografie. Soarele se află la aproape 150 de milioane de kilometri de Pământ; parașutistul era la doar câțiva kilometri de cameră. A surprinde o persoană ca o siluetă clară pe fundalul fotosferei solare texturate — cu efecte precum limb darkening (întunecarea limbului), granulație şi detalii ale petelor solare — impune un telescop cu rezoluție foarte înaltă, o montură stabilă și o urmărire precisă, plus o cameră capabilă de expuneri foarte rapide și captură la rate mari de cadru pe secundă (fps). Practic, este nevoie de un pachet complet: optic de calitate, mecanică stabilă și software de achiziție/configurare în timp real.
Din punct de vedere tehnic, pentru a obține o astfel de siluetă clară este probabil că fotograful a folosit un telescop cu focale lungi, o placă de ghidare precisă sau o montură echatorială bine polarizată și aparatură pentru reducerea vibraţiilor. De asemenea, sistemele moderne permit utilizarea de camere CMOS cu senzori rapizi care pot capta sute până la mii de cadre pe secundă, iar apoi selecta cele mai bune cadre (lucky imaging) pentru a reduce efectele vălurii atmosferice. Filtrele optice — de exemplu, filtre H-alpha sau de bandă îngustă — pot evidenția anumite structuri solare, dar pentru a obține un contur uman voit ca siluetă clară, fotografia în lumină albă combinată cu reglaje rapide de expunere este o abordare eficientă.
Dincolo de realizarea tehnică, imaginea are un mare impact în comunicarea științifică: traduce scala abstractă a sistemului solar într‑o imagine imediată, viscerală. Oamenii pot înțelege cu ușurință cât de mici suntem în fața Soarelui, dar și pot aprecia precizia instrumentelor astronomice amatoare și semi-profesionale contemporane. Astfel de fotografii funcționează ca un pod între știință și publicul larg, stimulând interesul pentru astronomie, fizica solară și tehnicile de astrofotografie.
O imagine de 174 de megapixeli a Lunii.
Lucrările anterioare ale lui McCarthy — de la erupții solare dramatice la mozaicuri lunare adunate pe perioade lungi — alcătuiesc un filon clar: împingerea tehnicii fotografice pentru a revela fenomene la distanțe și scale extreme. Acest tranzit al parașutistului se încadrează perfect în acea tradiție: un experiment jucăuș, dar riguros din punct de vedere tehnic, care a captat imaginația publicului și a demonstrat ce pot realiza pasionații de astrofotografie cu echipament modern și planificare atentă.
Comunitatea de astrofotografie și echipele interesate vor studia probabil și vor reproduce părţi ale metodei: sincronizare GPS extrem de precisă, ferestre de calcul precompletate pentru unghiurile solare, captură la rată înaltă de cadre, coordonare a spațiului aerian și proceduri riguroase de siguranță pentru zboruri experimentale. Există personal tehnic care poate aplica tehnici de procesare avansată (de exemplu, stacking adaptiv, eliminare a zgomotului și retușare selectivă) pentru a extrage maximum de detaliu din cadrele obținute în doar câteva secunde de fereastră utilă.
Pentru cercetare, deși imaginea în sine nu oferă date cantitative directe despre Soare pentru studiul fizicii solare (pentru aceasta sunt necesare instrumente calibrate și observații sistematice), ea poate stimula experimentări interdisciplinare, proiecte de educație STEM și colaborări între fotografi, aviatori și cercetători. În plus, reproducerea tehnicilor folosite aici — de la planificare orbitală la practici de achiziție și procesare — poate ajuta la dezvoltarea unor proceduri standard pentru proiecte similare viitoare.
În concluzie, imaginea rămâne o intersecție rară între dramatism uman și detaliu solar, o reamintire că, chiar și în era telescoapelor spațiale masive, experimentele creative și bine orchestrate de pe Pământ continuă să producă fotografii memorabile și să întărească legătura dintre știință, tehnologie și public.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu