9 Minute
Astronomia de arhivă și mărturiile oculare scot la iveală o amprentă neobișnuită a Epocii Atomice: lumini tranziente consemnate în observații cerești din mijlocul secolului XX par să se concentreze în jurul datelor testelor nucleare la suprafață. Un studiu recent leagă anomalii fotografice din Palomar Sky Survey de explozii nucleare și de rapoarte despre fenomene anomale neidentificate (UAP), ridicând întrebări noi privind modul în care activitatea umană a influențat cerul nopții înaintea erei spațiale.
Descoperirea disparițiilor în unul dintre cele mai vechi studii ale cerului
Între 1949 și 1958, Observatorul Mount Palomar a fotografiat cerul nordic în ceea ce a devenit primul Palomar Observatory Sky Survey (POSS-I). Plăcile fotografice folosite atunci — negative din sticlă, emulsiuni fotosensibile aplicate pe suport de sticlă — au capturat mii de stele și galaxii, dar și, într-un mod bizar, un număr de puncte de lumină efemere care apăreau într-o singură expunere și dispăreau în următoarele înregistrări. Astronomii denumesc aceste evenimente pe termen scurt 'transienți'. În istoria observațiilor, multe dintre ele au fost considerate defecte ale placaselor sau erori de procesare a emulsiei.
Proiectul VASCO (Vanishing and Appearing Sources during a Century of Observations), care reexaminează arhivele pe termen lung ale cerului, a readus în discuție aceste transiențe. Fondatoarea VASCO, Beatriz Villarroel, împreună cu colaboratorii, a demonstrat încă din 2021 că nu toate transiențele din POSS-I se conformează tiparelor clasice ale defectelor de emulsiune — unele se comportă ca adevărate flash-uri localizate pe cer, cu caracteristici coerente cu surse optice reale, nu doar pete ale plăcii.
Un transient triplu (sus-stânga) care a apărut în datele POSS-I, dar a lipsit din sondajele ulterioare. (Bruehl & Villerroel, Sci. Rep., 2025)
Corelarea transienților cu testele războiului rece și cu rapoartele UAP
În analiza recentă, medicul anesteziolog Stephen Bruehl (Vanderbilt University) și fizicianul teoretic Beatriz Villarroel (Stockholm University) au compilat un set de date care acoperă 2.718 de zile de observații POSS-I. Cercetătorii au corelat zilele în care au fost înregistrate transiențe cu datele istorice ale testelor nucleare atmosferice efectuate de Statele Unite, Uniunea Sovietică și Regatul Unit. În paralel, au comparat aceleași zile cu rapoartele despre observații UAP din baza de date UFOCAT.
Tiparul statistic rezultat este remarcabil. Probabilitatea de a înregistra un transient era cu aproximativ 45% mai mare în fereastra îngustă asociată unui test nuclear — definită ca intervalul cu o zi înainte până la o zi după o detonare la suprafață — comparativ cu perioadele fără teste. Semnalul cel mai puternic a fost observat în ziua imediat următoare detonării, când probabilitatea apariției unui transient a crescut cu 68%. În plus, atunci când echipa a comparat zilele cu transienți cu numărul de rapoarte UAP, asocierea a fost mai slabă, dar totuși observabilă: fiecare raport UAP suplimentar într-o zi a crescut șansele unui transient coexistent cu aproximativ 8,5%.
Un aspect crucial al concluziilor este că și rapoartele UAP au prezentat o ușoară creștere în ferestrele testelor nucleare, o relație care nu fusese documentată anterior în literatura peer-reviewed. Autorii subliniază, corect, că astfel de corelații nu stabilesc cauzalitate, dar întăresc argumentul că o parte semnificativă dintre transienți și unele rapoarte UAP ar putea reflecta fenomene contemporane reale și nu doar artefacte ale plăcilor sau farse.
De ce defectele plăcilor și pulberea radioactivă par puțin probabile
Partea convingătoare a studiului derivă tocmai din excluderile metodologice. Dacă majoritatea transienților ar fi fost defecte ale emulsiei sau probleme de procesare a plăcilor, ele nu s-ar fi agregat în proximitatea unor evenimente externe bine definite, precum testele nucleare. Mai mult, faptul că efectul maxim apare în ziua următoare exploziei face dificilă atribuirea semnalului la căderea pulberii radioactive (fallout), deoarece dispersia particulelor radioactive și calendarul observațiilor nu ar produce, în mod previzibil, aceeași corelație temporală consecventă.
Autorii susțin, de asemenea, că un posibil bias al observatorului este o explicație puțin probabilă: oamenii de știință care au analizat plăcile POSS-I decenii mai târziu nu aveau informații contemporane despre transienți, iar martorii oculari care raportau UAP nu erau în mod obișnuit conștienți de programul exact al testelor nucleare. Luate împreună, aceste elemente sugerează că transienții reprezintă o anomalie autentică în registrul istoric astronomic și merită investigații suplimentare cu rafinament tehnic și contextual.
Ce pot indica aceste corelații
Rămân deschise mai multe explicații, care nu se exclud reciproc. Unul dintre mecanismele propuse vizează ionizarea atmosferică la înălțimi mari: detonările nucleare produc impulsuri energetice care pot ioniza straturile superioare ale atmosferei, generând plasme temporare sau straturi de aerosoli electric încărcați care, la rândul lor, pot produce fenomene luminoase transiente observabile de la distanțe mari. Astfel de fenomene pot semăna, optic, cu flash-uri scurte sau cu pete luminoase care apar pe o singură expunere fotografică.
Alte ipoteze fizice iau în calcul interacțiuni complexe între radiația promptă a unei explozii și moleculele atmosferice, declanșând procese de emisie optică (de exemplu, excitații electrice ale oxigenului sau azotului), efecte asemănătoare cu aurora la scară restrânsă sau excitări care generează spectre caracteristice. De asemenea, fenomenele de tip plasma sau undele de șoc electromagnetice pot interacționa cu particule atmosferice, producând semnale vizibile pe intervale scurte de timp.
Nu trebuie neglijată nici contribuția activităților umane conexe: lansările de rachete experimentale, avioanele de test și activitatea timpurie a sateliților (de exemplu, lansările sovietice și americane din anii 1957–1958) pot cauza lumini sporadice sau reflexii care apar temporar în plăcile fotografice. De asemenea, artefactele optice cauzate de lentile, vapori sau alte condiții locale de filmare pot mima surse reale, iar distincția necesită date spectroscopice care nu sunt disponibile pe plăcile de sticlă.
Cercetătorii avertizează asupra prudenței interpretative. "Rezultatele noastre oferă un suport empiric adăugat pentru validitatea fenomenului UAP și pentru posibila sa legătură cu activitatea armei nucleare, furnizând date dincolo de mărturiile oculare", scriu autorii, precizând totodată că sunt necesare investigații suplimentare pentru a identifica mecanismele fizice exacte și pentru a exclude definitiv cauzele instrumentale reziduale.
Perspective tehnice și metodologice
Din punct de vedere tehnic, capabilitățile instrumentelor contemporane ar face o diferență majoră în înțelegerea acestor evenimente. Plăcile de sticlă oferă o mărturie fotografică prețioasă, dar lipsesc informații cruciale: rezoluție temporală fină, spectru de culoare detaliat și date fotometrice calibrate. Sondajele digitale moderne cu CCD, camere multi-benză sau senzori spectroscopici permit înregistrarea culorii și a energiei pe intervale de timp foarte scurte și pot identifica semnături spectrale ale ionizării sau emisiilor molecular-orbitale.
Instrumente satelitare cu senzori de înaltă energie, rețele de observatoare terestre sincronizate și experimente de laborator care reproduc condiții de ionizare sau plasmă ar facilita discriminarea între flash-uri optice reale, semnături de ionizare și artefacte ale camerei. Modelarea numerică, inclusiv simulări Monte Carlo ale interacțiunilor radiației cu atmosfera și modele aeronomice ale reacțiilor chimice induse, pot oferi predicții testabile privind spectrele și duratele așteptate ale fenomenelor luminoase.
Mai mult, o abordare interdisciplinară care să implice fizicieni atmosferici, ingineri în optică, istorici ai testelor nucleare și specialiști în știința datelor este crucială pentru a separa semnalele reale de zgomotul arhival. Standardizarea metodelor de analiză a plăcilor, includerea meta-datelor privind condițiile meteorologice și sincronizarea cu arhivele militare desclasificate poate îmbunătăți rezoluția contextuală a concluziilor.
Expertiză și implicații științifice
"Această lucrare ilustrează valoarea reexaminării datelor istorice cu tehnici moderne", spune dr. Lara Mendes, astrofiziciană ce studiază fenomene tranziente. "Conexiunea statistică cu testele nucleare este convingătoare, dar înțelegerea fizicii implicate va necesita modelare țintită și, ideal, experimentare în laborator sau pe linie atmosferică pentru a reproduce procesele care pot genera lumină."
Publicarea studiului în Scientific Reports deschide o nouă pagină în astro-forensica istorică: înregistrarea activității tehnologice umane înscrisă în cer. În termeni practici, rezultatele sugerează că arhivele astronomice și bazele istorice de date despre UAP pot fi surse complementare pentru a reconstrui impactul tehnologic și militar asupra atmosferei terestre în perioada pre-satelitară.
Rămâne de văzut dacă aceste urme vor conduce la identificarea unui mecanism fizic clar sau vor arăta un mozaic de cauze — umane, atmosferice și instrumentale. În prezent, concluzia cea mai solidă este că o parte dintre transienți nu pot fi explicate simplu prin defecte ale plăcilor și că există o asociere temporală robustă cu testele nucleare atmosférice care merită o investigație științifică aprofundată.
Pe măsură ce comunitatea științifică continuă să integreze arhive istorice cu date moderne, studiul subliniază importanța păstrării și analizării în detaliu a înregistrărilor vechi: acestea pot conține indicii despre interacțiunile dintre tehnologie și mediul natural, indicii care altfel s-ar pierde. În plus, rezultatele ridică dezbateri etice și istorice despre impactul testelor nucleare asupra atmosferii și despre responsabilitatea științei în reinterpretarea datelor istorice cu responsabilitate și rigurozitate metodologică.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu