7 Minute
Noile analize ADN realizate pe dinți recuperați din morminte de masă din Vilnius rescriu istoria medicală a retragerii lui Napoleon din Rusia în 1812. În locul febrei tifosice frecvent menționate în relatările contemporane, cercetătorii au identificat urme genetice ale infecției paratifoide și ale febrei recurente transmise de păduchi—boli care probabil au accelerat prăbușirea unei armate deja epuizate. Această reinterpretare combină dovezi paleomicrobiologice, date istorice și concluzii epidemiologice pentru a oferi o perspectivă mai nuanțată asupra factorilor biologici care au contribuit la dezastrul militar. Pe lângă implicațiile medicale, descoperirea are valoare pentru studiile asupra epidemiologiei militare, istoriei medicale și metodelor moderne de analiză a ADN-ului antic (aDNA).
Genomuri antice spun o poveste diferită
În 2001, arheologii au descoperit zeci de cadavre în gropi comune lângă Vilnius, Lituania—rămășițe ale multinaționalei Grande Armée care s-a retras din Moscova la sfârșitul lui 1812. Documentele medicale ale epocii notează frecvent febră, dureri de cap și erupții cutanate care se potriveau cu tabloul clinic al tifosului epidemic. Totuși, diagnosticele istorice bazate exclusiv pe simptome întâmpină limitări importante: termeni medicali vagi, suprapuneri de simptome între multiple boli infecțioase și lipsa testelor microbiologice moderne. Studiul metagenomic recent, care a folosit probe de ADN antic (aDNA) prelevate din dinți, aduce dovezi moleculare care completează și, în anumite privințe, corectează interpretările istorice. Contextul arheologic, sursele istorice și rezultatele genetice trebuie puse în relație pentru a reconstrui un tablou epidemiologic credibil al retragerii.
O echipă de cercetători a extras material genetic din pulpa dentară a 13 soldați și a supus probele unor scanări metagenomice extensive, căutând semnături moleculare ale agenților patogeni. Abordarea metagenomică presupune secvențierea tuturor fragmentelor de ADN dintr-o probă și compararea acestora cu baze de date de microbi cunoscuți, permițând detectarea atât a bacteriilor, cât și a altor agenți microbieni prezenti în cantități mici. Rezultatele au evidențiat prezența Salmonella enterica asociată cu febra paratifoidă și a Borrelia recurrentis, bacterie responsabilă de febra recurentă purtată de păduchi. În mod semnificativ, echipa nu a recuperat ADN din Rickettsia prowazekii, agentul clasic al tifosului epidemic. Analizele au inclus controale riguroase pentru a reduce riscul contaminării moderne și au evaluat semnături moleculare tipice pentru ADN antic, cum ar fi pattern-uri de degradare la capetele fragmentelor, pentru a susține autenticitatea descoperirilor.
Retragerea armatei lui Napoleon din Rusia în 1812. (Ary Scheffer)
De ce au contat aceste infecții
Infecția paratifoidă, cauzată de anumite serovarianta ale Salmonella enterica, determină febră înaltă, dureri abdominale și tulburări gastrointestinale care pot produce deshidratare și epuizare. În condițiile retragerii — frig extrem, foamete, oboseală severă și igienă precară — astfel de manifestări ar fi scăzut rapid capacitatea fizică a soldaților și ar fi compromis gestionarea logistică a coloniilor. Borrelia recurrentis, transmisă prin păduchi de corp, declanșează episoade febrile recurente, frisoane, transpirații profuze și slăbiciune marcantă; pe termen scurt aceasta reduce rezistența și pe termen mediu favorizează complicații secundare. În populații înghesuite, expuse la frig și cu igienă deteriorată, transmiterea bolii vectoriale poate fi foarte eficientă, ceea ce explică extinderea rapidă a focarelor în rândul trupelor.
Combinația acestor infecții cu factorii de stres non-infecțioși creează un model sinergic al colapsului: oboseala cronică, hipotermia, malnutriția și bolile infecțioase acționează împreună pentru a reduce masa critică necesară menținerii unei unități militare funcționale. 'Folosirea uneltelor moderne de secvențiere pentru a diagnostica infecții ascunse de două secole este extrem de puternică', afirmă Nicolás Rascovan de la Institut Pasteur, unul din cercetătorii metagenomici implicați. Publicarea studiului în Current Biology susține ipoteza că cel mai plauzibil scenariu implică multipli factori de stres: epuizare fizică, temperaturi înghețate, foamete și cel puțin două boli infecțioase acționând concomitent. Această explicație nu exclude complet tifosul, dar rearanjează prioritățile diagnostice și sugerează că epidemiile în cadrul armatelor pot fi poliiinfecțioase și complexe.
Contextul înhumărilor întărește interpretarea ne-combatantă pentru multe decese. Mai multe trupuri au fost îngropate în uniformă și în imediata vecinătate a cailor, iar lipsa armelor sau a focarelor de luptă în sit indică faptul că acești soldați au murit mai degrabă din pricina bolii și expunerii decât din răni de luptă. Analiza stratigrafică și artefactele asociate sugerează admiterea unui ritm de înmormântare colectivă, caracteristic perioadelor cu mortalitate sporită din cauza epidemiilor. În plus, distribuția geografică a mormintelor și cazurile documentate în sursele militare contemporane permit trasarea unui tablou spațial al mortalității, util pentru reconstrucția epidemiologică a retragerii.
Limitele dovezilor și pașii următori
Cercetătorii atenționează că rezultatele obținute din 13 probe nu pot reprezenta întregul corp al Grande Armée. În mormintele din Vilnius rămân peste 3.000 de corpuri, iar unele investigații istorice semnalează că simptomele notate în unele cazuri rămân compatibile cu tifosul epidemic. Reprezentativitatea eșantionului, variabilitatea între unități, diferențele regionale și posibila suprapunere a focarelor sunt elemente care limitează concluziile tranșante. Prin urmare, extinderea numărului de probe analizate este esențială pentru a determina prevalența relativă a agenților patogeni și pentru a evalua distribuția spațială și temporală a bolilor în cadrul retragerii.
Pașii metodologici viitori includ aplicarea unor secvențieri metagenomice mai profunde pentru a detecta ADN patogen în abundențe foarte reduse, precum și tehnici de îmbogățire țintită (targeted enrichment) sau captură hibridizantă pentru genomi de bacterii specifice. Aceste metode cresc sensibilitatea și permit reconstrucția unor genomi parțiali sau compleți ai patogenilor, oferind informații despre filogenie, virulență și potențiale origini geografice. În paralel, analize izotopice stabile (de exemplu δ13C și δ15N) pot clarifica modele nutritive, gradul de malnutriție și mobilitatea indivizilor, iar analiza izotopului strontiu poate contribui la determinarea provenienței geografice a trupelor. Paleopatologia se poate concentra pe semne osteologice de stres, cum ar fi liniile de creștere ale oaselor (Harris lines), hipoplazia smalțului și alte indicatori de foame sau boli cronice. Integrarea acestor lini de dovezi — genetice, izotopice, osteologice și istorice — va permite o reconstituire multidisciplinară mai robustă a rolului bolilor infecțioase în dezastrul din 1812.
Pe lângă dezvoltarea metodelor moleculare, colaborarea între istorici, arheologi, microbiologi și epidemiologi este crucială pentru interpretarea adecvată a rezultatelor. Coroborarea cu registre militare, jurnalul de campanie, rapoarte medicale ale etapei și cronici locale poate oferi context temporo-geografic și indicatori de severitate a focarelor. De exemplu, informații despre aprovizionare, condiții de igienă, numerele de bolnavi în spitale de campanie și cronica condițiilor meteo pot ajuta la modelarea dinamicii focarelor. În final, o abordare interdisciplinară va diminua riscul concluziilor eronate bazate exclusiv pe un singur tip de dovezi și va crește încrederea în reconstrucțiile istorico-epidemiologice.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu