10 Minute
Cercetătorii au descoperit un asteroid aproape de Pământ, anterior necunoscut, ascuns în strălucirea Soarelui. Catalogat ca 2025 SC79, acest corp face parte din rară clasa Atira — obiecte ale căror orbite se situează în întregime în interiorul orbitei Pământului în jurul Soarelui — și ridică noi întrebări despre detectare, origine și apărarea planetară.
Astreroid compact și rapid în vecinătatea noastră
Descoperit de Scott S. Sheppard de la Carnegie Institution for Science pe 27 septembrie, cu ajutorul camerei Dark Energy Camera (DECam) montată pe telescopul Blanco de 4 metri al NSF, 2025 SC79 este o descoperire surprinzătoare. Are aproximativ 700 de metri în diametru (în jur de 2.300 de picioare) și realizează o orbită completă în jurul Soarelui în doar 128 de zile — unul dintre cele mai scurte perioade orbitale înregistrate pentru un asteroid. Doar două asteroizi cunoscuți au perioade mai scurte (aproximativ 115 zile), în timp ce Mercur își încheie orbita în 88 de zile, pentru comparație.
2025 SC79 este al 39-lea membru confirmat al grupului Atira, o familie mică și eluzivă de obiecte aproape de Pământ ale căror orbite se află în întregime în interiorul orbitelor terestre. Acest asteroid, în particular, pătrunde mai adânc înspre Soare decât orbita lui Venus și traversează orbita lui Mercur, ceea ce înseamnă că traiectoria sa se apropie excepțional de mult de Soare — iar acest lucru complică în mod important observarea sa.
Asteroizii Atira urmează orbite complet în interiorul orbitei Pământului.
De ce sunt dificili de găsit asteroizii Atira
Obiectele precum 2025 SC79 sunt slabe din punct de vedere al strălucirii aparente și se află foarte aproape de Soare din perspectiva noastră, astfel încât lumina lor reflectată este copleșită de strălucirea solară. Majoritatea sondajelor de asteroizi operează noaptea și caută pe cerul întunecat, însă Atira pot fi vizibile, de regulă, doar în timpul amurgului — chiar înainte de răsărit sau imediat după apus — atunci când Soarele stă jos la orizont și strălucirea sa încă domină cerul.
„Cele mai periculoase asteroide sunt și cele mai greu de detectat”, a declarat Sheppard. „Majoritatea cercetărilor asupra asteroizilor găsesc aceste obiecte pe întuneric, unde sunt cele mai ușor de observat. Dar asteroizii care pândesc aproape de Soare pot fi observați doar la amurg — când Soarele este pe punctul de a răsări sau de a apune. Dacă acești asteroizi «de amurg» s-ar apropia de Pământ, ei ar putea reprezenta riscuri serioase de impact.”
Tehnici de detectare și urmărire
- Detectarea inițială cu instrumente cu câmp larg, precum DECam, surprinde obiecte slabe și cu mișcare rapidă pe fondul dens al câmpurilor stelare.
- Confirmările necesită urmărire rapidă din partea altor telescoape; descoperirea lui 2025 SC79 a fost confirmată de telescopul Gemini al NSF și de telescoapele Magellan ale Carnegie.
- Îmbunătățirile viitoare în sondajele la amurg, observatoarele spațiale și strategiile dedicate de căutare apropiate de Soare vor crește șansele de a detecta obiecte similare mai devreme.
În practică, succesul detectării depinde de combinația între câmpul vizual, sensibilitatea detectorilor și viteza de procesare a datelor pentru a identifica mișcările lente dar constante ale acestor obiecte. Instrumentele cu câmp larg permit captarea unor regiuni extinse de cer în fiecare expunere, iar algoritmii de diferențiere a imaginilor (image differencing) scot în evidență sursele care se mișcă față de stele. Totodată, coordonarea internațională și schimbul rapid de observații sunt esențiale pentru confirmări și pentru calcularea orbitală inițială.
Pe lângă observatoarele terestre, misiunile spațiale pot juca un rol decisiv în detectarea obiectelor aproape de Soare. Telescopul spațial NEOWISE, proiecte propuse precum misiuni dedicate la mici unghiuri solare și sateliți conectați la rețele de alertă rapidă pot acoperi regiuni inaccesibile telescoapelor de la sol. Strategiile combinate, care includ observații în spectru infraroșu, pot oferi avantaje în detectarea obiectelor cu albedo scăzut, greu de observat în vizibil.
Risc planetar și de ce contează dimensiunea
Având aproximativ 700 de metri în diametru, 2025 SC79 este mult mai mic decât impactorul Chicxulub care a declanșat extincția de la sfârșitul Cretacicului, însă este încă suficient de mare pentru a produce distrugeri la scară regională până la continentală. Un impact al unui obiect de această mărime ar genera consecințe catastrofale în funcție de locul de impact — tsunamis de coastă, prăbușiri pe scară largă a infrastructurii, și potențial milioane de victime în zonele dens populate.
Atunci când un asteroid se apropie din direcția Soarelui, există un factor suplimentar de îngrijorare: multe rețele de supraveghere terestre au acoperire redusă pentru regiunile de cer aflate în proximitatea soarelui aparent, astfel încât obiectele pot fi detectate foarte târziu sau chiar surprinde fără avertisment. Detectarea timpurie este esențială: timpul de reacție oferă agențiilor spațiale și autorităților civile opțiuni care pot varia de la misiuni de deviere țintită (kinetic impactor sau gravity tractor) la planuri locale de evacuare și management al dezastrului.
Dimensiunea determină probabilile scenarii de impact: obiectele de ordinul zecilor de metri pot produce efecte locale devastatoare (ex.: evenimentul Tunguska din 1908 a avut loc pentru un obiect estimat la 50–60 m), în timp ce obiectele de sute de metri sau kilometri schimbă clima regională și globală prin ejectare, incendii și efecte atmosferice. De aceea, catalogarea, urmărirea și caracterizarea fizică (mărime, densitate, compoziție, rotație) sunt priorități în cadrul apărării planetare și al managementului riscului.
Origini și mistere: de unde provine 2025 SC79?
Înțelegerea modului în care un asteroid ajunge pe o orbită strânsă, complet în interiorul orbitei terestre, este un domeniu activ de cercetare în cadrul dinamicii orbitale. Un scenariu plauzibil prevede perturbații gravitaționale — interacțiuni cu planetele (în special cu Jupiter, Venus sau Mercur) sau cu alți asteroizi — care pot devia un obiect din centura principală într-o traiectorie mai excentrică. În timp, rezonanțele gravitaționale și întâlnirile apropiate pot micșora sau înclina orbitele până când anumite corpuri devin captive pe traiectorii interioare, aproape de Soare.
Un alt mecanism posibil implică forțele non-gravitaționale, cum ar fi efectul Yarkovsky, care produce schimbări lente în elementele orbitale ale corpului din cauza forței rezultate din emisia de căldură a suprafeței. Pentru asteroizii mici, aceste efecte pot fi semnificative pe scale de timp geologice și pot contribui la migrarea lor din centura principală spre regiuni apropiate de orbita terestră sau chiar în interiorul acesteia.
Cercetătorii sunt de asemenea interesați în mod deosebit de compoziția lui 2025 SC79. Un asteroid care își petrece perioade semnificative aproape de Soare suferă un regim termic mult mai intens decât majoritatea asteroizilor, iar suprafața și structura internă pot purta urme ale alterării termice, pierderii materialului volativ sau modificărilor de tip „space weathering”. Analiza mineralogică (prin spectroscopie) și investigarea proprietăților termice pot oferi indicii esențiale despre istoricul său și despre condițiile din porțiunile interioare ale Sistemului Solar.
Pentru moment, obiectul este pierdut în lumina Soarelui pentru câteva luni; astronomii vor relua observațiile când va reieși din această „umbră” pentru a-i măsura spectrul, rotația și orbită cu precizie. Următoarele trepte vor include calcul orbital refinat, determinarea parametrilor de rotație și, dacă condițiile permit, imagistică radar care poate furniza date despre forma și structura sa internă.
Perspectiva experților
Dr. Lina Márquez, astrofizician specializat în corpuri mici la o universitate majoră de cercetare, a comentat: „Descoperiri ca 2025 SC79 arată limitele sondajelor actuale și nevoia unei truse observaționale diverse. Căutările la amurg și telescoapele spațiale care pot privi mai aproape de Soare oferă căi complementare pentru a găsi aceste pericole ascunse. Fiecare nouă Atira pe care o caracterizăm îmbunătățește înțelegerea noastră a dinamicii Sistemului Solar și contribuie la rafinarea modelelor de risc de impact.”
Când 2025 SC79 va reveni în câmpul vizual al observatoarelor, astronomii vor prioritiza:
- spectroscopie pentru a evalua mineralogia și compoziția,
- imagistică radar pentru a rafina dimensiunile și forma,
- urmărire continuă pentru a determina eventualele viitoare apropii de Pământ și a reduce incertitudinile orbitale.
Descoperirea subliniază atât progresele, cât și golurile din detecția obiectelor aproape de Pământ — și întărește ideea că apărarea planetară rămâne o prioritate științifică activă și urgentă. Pe termen mediu și lung, combinația dintre observatoare terestre specializate în amurg, platforme spațiale sensibile la unghiuri solare mari și cooperare internațională în timp real va spori capacitatea de avertizare timpurie și de reacție eficientă.
În plus, campaniile de observație sistematice, dezvoltarea de algoritmi de detectare și investițiile în infrastructură științifică (telescop, radar, centre de calcul) reprezintă componente esențiale ale unui program robust de monitorizare a asteroizilor. Datele colectate acum despre Atira vor alimenta modele dinamice, vor îmbunătăți predicțiile pe termen lung și vor contribui la formarea unei baze de cunoștințe pentru eventuale misiuni de interacțiune cu aceste obiecte (sondaje de proximitate, misiuni de deviere sau studii de proximitate).
Pe partea politică și operațională, descoperiri ca 2025 SC79 subliniază necesitatea unor protocoale clare de comunicare, proceduri comune de evaluare a riscului și planuri de intervenție coordonate la nivel internațional pentru gestionarea amenințărilor potențiale. Într-un scenariu optim, avertizarea timpurie și colaborarea ar asigura că opțiunile tehnice disponibile — de la misiuni de deviere la măsuri civile — pot fi puse în aplicare în timp util, minimizând astfel impactul asupra populației și infrastructurii.
În concluzie, 2025 SC79 este un memento că există încă regiuni ale cerului și clase de orbite greu accesibile observațiilor obișnuite, dar care pot adăposti obiecte cu potențial impact semnificativ. Progresul tehnologic și științific, împreună cu politici și mecanisme internaționale solide, vor fi cruciale pentru creșterea siguranței globale în fața riscurilor generate de asteroizi.
Sursa: sciencealert
Lasă un Comentariu